Opinie
Redactor: Marin Gherman
01 noiembrie 2021

DEZINFORMARE: Ucraina și Georgia vor deveni un poligon al NATO, dar nu vor primi garanții de securitate

DEZINFORMARE: Ucraina și Georgia vor deveni un poligon al NATO, dar nu vor primi garanții de securitate
01 noiembrie 2021

DEZINFORMARE: Ucraina și Georgia vor deveni un poligon al NATO, dar nu vor primi garanții de securitate

NATO vrea să transforme Ucraina și Georgia în teritorii pentru acțiunile sale militare, dar Alianța nu e dispusă să le acorde garanții de securitate. Narațiunea a fost promovată de presa guvernamentală rusă în contextul vizitei la Kiev a secretarului apărării al Statelor Unite ale Americii, Lloyd Austin.

ȘTIRE: „SUA promovează de ceva timp și destul de activ ideea aderării Ucrainei la NATO, dar fără niciun rezultat […] În momentul când Pentagonul ne numește în mod clar agresori, turneul est-european al lui Austin este ca o călătorie în țările din prima linie de front.

Austin caută posibilități pentru aderarea Georgiei și Ucrainei la NATO fără aplicarea față de aceste state a articolelor 5 și 6 ale tratatului Alianței, care promit apărarea colectivă. Este o idee enunțată acum câțiva ani de reprezentatul special al SUA în Ucraina, Kurt Volker, care a spus că Ucraina și Georgia vor deveni un spațiu al NATO, teritorii pentru acțiuni militare, un poligon NATO, locuri de amplasare a bazelor militare în imediata apropiere a Rusiei, fără să aibă vreo obligație să apărere Ucraina și Georgia’, a explicat politologul Vladimir Kornilov.

Este greu de imaginat că cineva în mod conștient ar fi de acord cu acest statut, însă la Kiev statutul de membru NATO cu orice preț a devenit o obsesie și nimeni nu îi va încurca pe americani să utilizeze această slăbiciune. După cum demonstrează practica, în baza eforiei cauzată de promisiuni, puterea de la Kiev poate fi provocată să întreprindă pași periculoși atât pentru Ucraina, cât și pentru Rusia.

[…]

Nu trebuie să uităm de declarația președintelui [Vladimir Putin] de acum câteva luni: ‚Să ne imaginăm că Ucraina va deveni stat membru NATO. Zborul [unei rachete] de la Harkov sau, de exemplu, Dnepropetrovsk până la partea Centrală a Rusiei, până la Moscova, se va micșora până la 7-10 minute. Este pentru noi aceasta o linie roșie sau nu?’”

Realitate

NARAȚIUNI: 1. NATO propune Ucrainei și Georgiei un statut aparte, care nu le va garanta securitatea. 2. Extinderea NATO spre est are ca scop lansarea unui război împotriva Rusiei.

CONTEXT/ETOS LOCAL:  După răsturnarea regimului pro-rus Ianukovici, Federația Rusă a intervenit în Ucraina invadând și anexând Crimeea și susținând o mișcare separatistă în estul rusofon. Forțele separatiste au fost sprijinite de Moscova atât cu tehnică militară, cât și cu luptători. În acest context, au devenit tot mai actuale discuțiile despre necesitatea aderării Ucrainei la UE și NATO, care era, de altfel, evocată de mult timp – chiar și la summitul de la București, din 2008, Ucraina și Georgia sperau că li se va deschide calea spre aderare. În 2017, fostul președinte al Ucrainei, Petro Poroșenko, a lansat ideea de a adera la NATO în regim de urgență. În 2019, Parlamentul de la Kiev a amendat Constituția, anulând statutul de stat-neutru și introducând introducând în mai multe articole ideea de integrare euroatlantică ca prioritate.

În contextul escaladării conflictului din Donbass în primăvara anului curent, președintele Volodimir Zelenski a solicitat NATO acceptarea urgentă a Ucrainei, menționând că doar apărarea colectivă a Alianței va oferi securitatea necesară Kievului și o protecție reală față de agresiunea Moscovei.

În timpul vizitei recente la Kiev, secretarul american al apărării, Lloyd Austin, a declarat că nicio ţară terţă nu are drept de veto asupra aspiraţiei Ucrainei de a se alătura la NATO, răspunzând la o întrebare despre obiecţiile Rusiei faţă de integrarea Ucrainei în Alianţa Nord-Atlantică.

Rusia a tot distribuit în această perioadă, prin organele sale de presă, diverse dezinformări potrivit cărora NATO este un pericol pentru Kremlin, iar scopul real al Alianței este de a distruge Ucraina, Georgia, Republica Moldova și alte state post-sovietice care se îndepărtează de lumea rusă.

OBIECTIV:  Scopul acestor narațiuni este de a alimenta frica cetățenilor ruși față de NATO și de a crește susținerea față de acțiunile anti-NATO ale Kremlinului. De asemenea, sunt descurajate în mod direct și indirect aspirațiile euroatlantice ale Kievului, Tbilisiului și Chișinăului prin promovarea mesajului de „NATO - organizație internațională agresivă”. 

DE CE SUNT FALSE NARAȚIUNILE: Reportajul postului guvernamental de televiziune (text și video) „Pervyi Kanal” se înscrie în metanarațiunea clasică despre NATO ca o organizație agresivă, care are ca scop să transforme fostele state sovietice în „poligoane”, „colonii”, „teritorii de lansare a războiului împotriva Rusiei” ș.a. Narațiunile false ale acestui reportaj se bazează pe comentariul unui expert, auto-declarat politolog, cetățean al Rusiei, Vladimir Kornilov, fost director al ziarului rusofon „Segodnea”, care apărea la Kiev.

Ideea lui Lloyd Austin de a oferi Ucrainei și Georgiei un statut aparte NATO, dar fără obligația de a apăra aceste state prin articolul 5, nu rezultă din nicio declarație oficială, fiind o invenție a expertului / ziariștilor.  Mai mult decât atât, este scoasă din context și interpretată greșit declarația fostului reprezentat special al SUA în Ucraina, Kurt Volker, care a spus în mai 2020 că în cazul aderării Ucrainei la NATO nu va fi aplicat articolul 5 față de conflictul din Donbass. „Niciodată nu vom aplica primii forța pentru recuperarea teritoriilor, ne dorim reintegrarea lor pe cale pașnică”, a declarat Kurt Volker. Cuvintele diplomatului american au fost prezentate incorect pentru a oferi mai multă credibilitate tezei despre viitoarea transformare a Ucrainei și Georgiei într-un poligon al NATO, exceptat de la apărarea colectivă.

De asemenea, postul rusesc de televiziune reia într-o formă modernizată narațiunile sovietice despre NATO ca o primejdie la adresa Moscovei, citându-l pe președintele Vladimir Putin, care analizează o posibilă extindere a Alianței doar cu scopul de a lansa rachete de pe teritoriul Ucrainei spre marile orașe ale Rusiei. În realitate, extinderea NATO nu a avut loc niciodată în scopuri ofensive, ci dimpotrivă, potrivit Tratatului Alianței, scopul acestei organizații internaționale este asigurarea securității și protecției față de diferite primejdii militare sau non-militare în cadrul cooperării colective. Nu există stat NATO pentru care nu se aplică articolul 5, care spune: „Părțile convin că un atac armat împotriva uneia sau mai multora dintre ele, în Europa sau în America de Nord, va fi considerat un atac împotriva tuturor”.

Verifică sursele: SUA împing Ucraina în NATO

Marin GHERMAN, pentru Veridica.ro, preluat de Agenția BucPress

Despre autor: Director al Institutului de Studii Politice și Capital Social (Cernăuți). Doctor în științe politice. Președinte-fondator al Centrului Media BucPress –asociație a jurnaliștilor români din Ucraina, care include: Agenția BucPress, Radio Cernăuți, revista „BucPress” și BucPress TV.

Alte știri BucPress
Distribuie:
Vizualizări: 430


radio
Ascultă-ne Live
Descarca lista Winamp, iTunes Descarca lista Windows Media Player Descarca lista Real Player Descarca lista QuickTime Descarca lista web proxy Descarca lista tunein
Descarca lista Appstore Descarca lista Google Play
unnamed
Pentru dedicații:
e-mail: radio.cernauti@gmail.com

BucPress pe Facebook
Parteneri BucPress
Parteneri Media BucPress
AGERPRES • Actualizează lumea
Proiect realizat cu sprijinul:
Departmamentul pentru Romanii de pretutindeni Centrul media bucpress
Proiect finanțat de Secretariatul General al Guvernului – Departamentul pentru Românii de pretutindeni. Conținutul acestui site nu reprezintă poziția oficială a SGG–DRP.
© 2022 BucPress - Toate drepturile rezervate

Live Radio Cernăuți