Opinie
23 decembrie 2020

Dumitru Covalciuc, un suflet zbuciumat și-n ceruri

Dumitru Covalciuc, un suflet zbuciumat și-n ceruri
23 decembrie 2020

Dumitru Covalciuc, un suflet zbuciumat și-n ceruri

Acum 3 ani, la 23 decembrie 2017, s-a stins din viață istoricul, folcloristul, publicistul și scriitorul Dumitru Covalciuc. Retragerea reputatului istoric către cele veșnice a avut loc cu câteva zile înaintea împlinirii vârstei de 71 de ani. A decedat la Iași, unde la Institutul de Boli Cardiovasculare a fost supus în mod urgent unei intervenții chirurgicale complicate.... Publicăm în continuare un articol semnat de Nicolae Șapcă, redactor-șef al ziarului „Monitorul bucovinean”, despre activitatea cultural-științifică a regretatului Dumitru Covalciuc. Articolul va fi publicat integral în revista „Glasul Bucovinei”.

Dumitru Covalciuc, un suflet zbuciumat și-n ceruri

Dumitru Covalciuc este una dintre cele mai reprezentative personalități în istoria nordului Bucovinei din perioada de după al Doilea Război Mondial. Chiar dacă după moartea sa, cineva din rândurile foștilor colegi și prieteni în care avusese mare încredere, caută să facă din Dumitru Covalciuc o persoană controversată, nu a reușit totuși să-i strice imaginea.

Potrivit actelor de stare civilă, Dumitru Covalciuc s-a născut la 2 ianuarie 1947 în satul Oprișeni, raionul Hliboca, nordul Bucovinei. De fapt adevărata sa zi de naștere este 26 decembrie 1946. După absolvirea școlii din satul de baștină, obține studii medii la școala din Tereblecea. Fiind primul fiu în familia lui Vasile și Eleonora Covalciuc, părinții își văd odrasla în viitor preot. Tânărul Dumitru însă devine student la Institutul de Medicină din Chișinău, însă în scurt timp renunță la ideea de a deveni medic. Îl chema arta cuvântului!

Se înscrie la Secţia de Limba şi Literatura Franceză a Facultăţii de Limbi Romano-Germanice a Universităţii de Stat din Cernăuţi. Se dedică studierii istoriei Bucovinei și valorificării tezaurului folcloric al ținutului natal. Prin anii ¢70 ai secolului trecut adună texte folclorice din diferite sate bucovinene și le păstrează până când apare posibilitatea de a le edita în volume aparte sau colective.

În 1972 este chemat pentru recrutare în armata sovietică, însă învinuit de „naționalism burghez român”, este exilat la Bacu (Azerbaidjan) și internat într-un spital de psihiatrie. Fiind izolat de societate, găsește însă putere și energie pentru a se reface.

Întreaga biografie ține de munca de gazetar la „Zorile Bucovinei”. Este un ziarist recunoscut. Chiar de la începutul anilor ¢90, odată cu începerea mișcării de renaștere culturală și națională a românilor din nordul Bucovinei, Dumitru Covalciuc devine un luptător înflăcărat atât în paginile publicaților românești din nordul Bucovinei, cât și în presa periodică din România și Basarabia. Pune la dispoziția cititorului pagini inedite din istoria poporului român, atât de necunoscută în fostele hotare ale imperiului sovietic. Mai mult decât atât, Dumitru Covalciuc aduce lângă sine tineri profesori de istorie din regiune, care la îndrumarea lui studiază istoria adevărată a ținutului natal și, prin intermediul publicațiilor periodice, o trimite în școli.

 După câțiva ani de activitate fructuoasă, Dumitru Covalciuc se învrednicește să fie numit „enciclopedia vie a Bucovinei”, și primii care îi atribuie acest titlu, sunt jurnaliștii de la revista „Columna” din Chișinău. Și acesta este un adevăr pe care Dumitru Covalciuc îl confirmă tot mai mult prin activitatea sa de reconstituire a istoriei adevărate a acestui colț de țară.  Nu credem că în istoria Bucovinei au rămas multe pagini nestudiate de istoricul, folcloristul, publicistul, scriitorul Dumitru Covalciuc.

Este membru-fondator al Societății pentru Cultura Românească „Mihai Eminescu” din regiunea Cernăuți, care s-a constituit în luna mai 1989 și nu a părăsit-o până în ultima zi a vieții sale. În cadrul acesteia desfășoară o amplă activitate în domeniul cercetării trecutului românilor din Bucovina. Meritul lui Dumitru Covalciuc este incontestabil la aflarea mormântului lui Iancu Flondor din Maidanul Storojinețului. Aici, la mormânt, în 1990, găsește de cuviință, ca împreună cu un grup nu prea mare de prieteni și tovarăși de idei, jurând credință pe Biblie, constituie Cercul  cultural „Arboroasa”, acesta devenind mai târziu Societatea Culturală „Arboroasa”, al cărei președinte a fost până la ultima suflare. Tot în 1990 fondează și este director al Institutului Obștesc de Istorie, Restituiri Literare și Folclorice „Dimitre Onciul”. Editează ziarul „Codrul Cosminului”, revista „Miorița”, „Calendarul poporului”, „Calendarul ortodox al românilor bucovineni”. Cercetează istoria bisericilor din ținut, scriind lucrări de căpătâi în care dovedește proveniența lor moldavă.

Dumitru Covalciuc tipărește peste 20 de volume de folclor, monografii ale localităților nord-bucovinene. Iată doar câteva: Poveşti şi snoave din Bucovina, 1994; Legende populare din Bucovina, 1995; 202 de cântece populare din Bucovina, 1996; Basme bucovinene, 1997; Stejarii Horecii, 1997; Petrea Voinicul şi Florea Înfloritul, 2003; Сomori folclorice din dulcea  Bucovină, 2004; Oprişeni, un sat la răspântiile istoriei, 2008 Pagini Oprişenene, 2014 și altele.

A scris romanele Revolta (1990) și Tinerețea lui Doxachi Hurmuzachi (2002), este autorul lucrării monografice Eudoxiu Hurmuzachi, omul providenţial al Bucovinei (2015). Ultimul volum inedit Membrii Consiliului Naţional Român din Bucovina ales la Adunarea Constituantă din 27 octombrie 1918, a fost lansat la Cernăuți și Piatra Neamț.

Dumitru Covalciuc se află printre inițiatorii organizării pelerinajelor la Stejarul lui Ștefan cel Mare din Codrii Cosminului, unde venea în fiecare an în a doua zi de Paști. Tot lui i se datorează inițiativa instalării primei cruci de piatră pe gropile comune de la Fântâna Albă unde au fost împușcați mii de români, documentarea și editarea mărturiilor românilor deportați în Siberia și Kazahstan.

Cea mai amplă lucrare a lui Dumitru Covalciuc care va rămâne în istoria culturii române bucovinene sunt cele 27 de volume (aproximativ 6500 de pagini) ale revistei „Țara Fagilor”. Este lucrarea de anvergură a aceluia despre care astăzi, cu mare regret în suflet, vorbim la timpul trecut. Această lucrare de documente istorice, literare, culturale vor fi apreciate de posteritate la justa lor valoare.

Dumitru Covalciuc s-a stins din viață în urma unui atac de cord în spitalul din Iași în ziua de 23 decembrie 2017 când îi mai rămăseseră doar câteva zile până la cea de a 71-a aniversare.

La sfârșitul lui septembrie 2018, în săptămânalul „Monitorul de Hliboca” publicam: „De Nașterea Maicii Domnului sau Sfânta Maria Mică, cum se mai numește această sărbătoare în popor, Dumitru Covalciuc venea acasă, la Oprișeni, unde în această zi se sărbătorește Hramul bisericii. A crescut cu această sărbătoare în suflet în vrednica familie de gospodari a lui Vasile și Eleonora Covalciuc, alături de frații mai mici, Gheorghe și Petrea. După ce plecase la studii, la armată și se mutase cu propria familie la Cernăuți, venea de Hram acasă ca să stea la masă, cu ei, cei tineri, cu familiile lor, să-și bucure părinții atât cu prezența, cât și cu nepoții care erau mult așteptați de bunei. Avea o bucurie sufletească aleasă când se întâlnea cu oamenii satului, fie la biserică, fie la horă, când aceasta încă mai era principala distracție a țăranilor, ce întruchipa în sine, de fapt, vechile și neprețuitele tradiții ale poporului nostru pe care le-a prețuit nespus de mult. Ori de câte ori revenea acasă, avea o sărbătoare lăuntrică, o sărbătoare a inimii, a sufletului...

Și la Hramul de anul acesta, Dumitru Covalciuc revine acasă. Revine însă în chip de piatră: rece, sever, strict, încruntat față de dușmanii și hulitorii limbii române, față de profanatorii tradițiilor și datinilor strămoșești. Tot așa a fost el întotdeauna și față de cei care au căutat să ne falsifice istoria.

Noi, însă, cei care încă îl avem cald în suflet, iar în urechi ne mai răsună vocea sa și glumele cu care ne întâmpina de fiecare dată, poate îl vedem altfel: glumeț, binevoitor, competent, principial, argumentativ, enciclopedic...  Așa îl cunoșteam pe Dumitru Covalciuc – omul, ziaristul, folcloristul, scriitorul, istoricul, monografistul, redactorul, „enciclopedia vie a Bucovinei”.

Dumitru Covalciuc este acasă, la Oprișeni: partea lui pământească este înhumată în cimitirul satului, chipul lui este împietrit în curtea școlii, munca sa rămâne scrisă în cărți, sufletul lui mare prin biserica satului a ajuns în Cer și ca un giulgiu sfânt acoperă întreaga Bucovină... El se află deasupra noastră și va rămânea acolo pentru veșnicie. Astăzi Dumitru Covalciuc a revenit acasă pentru totdeauna.  

Refugiu în lumea mirifică a folclorului sau aspecte despre creația folclorică a lui Dumitru Covalciuc

O mare parte din activitatea sa scriitoricească Dumitru Covalciuc o consacră creației populare orale, adică folclorului, pe care nu voi obosi să-l numesc „cartea de vizită a orcărui popor”.  Anume folclorul este sufletul unei națiuni și niciodată altceva. El a venit la noi timp de secole și chiar dacă s-a modificat într-un fel sau altul, aceasta s-a întâmplat datorită evoluției omenirii. Progresul l-a sărăcit în mare parte, însă până la urmă tot el rămâne sarea sau principalul condiment al culturii unei națiuni, sau, dacă doriți, dulceața sufletului.

Dumitru Covalciuc a înțeles acest lucru la scurt timp după începerea biografiei sale creative, când autoritățile mai căutau să-l liniștească pe acest tânăr prin diverse metode. Atunci Dumitru își caută liniștea în tezaurul nemărginit al creației populare a românilor din nordul Bucovinei. Nu cunoaștem în ce măsură a avut posibilitatea de a se liniști, însă el a lăsat o adevărată comoară de texte folclorice pentru toți urmașii săi. Despre aceasta D. Covalciuc mărturisește în textul dedicației la cartea Comori folclorice din dulcea Bucovină, apărută în anul 2004 cu sigla editurii „Zelena Bukovîna” și pe care am avut bucuria s-o îngrijesc și s-o tipăresc la tipografia din Hliboca. Iată aceste cuvinte de profundă emoție și aducere aminte despre D. Covalciuc: „Cu drag şi cu gratitudine dedic această carte bunei şi iubitei mele soţii Victoria, în semn de recunoştinţă şi adâncă preţuire pentru faptul că în cele mai dramatice momente prin care a trecut abia înfiripata noastră familie în anii (încă „sovietici”) 1973-1975, a înţeles că refugiul meu în lumea mirifică a folclorului a însemnat atunci şi salvarea sufletului. Tot dânsa a ostenit întru economisirea mijloacelor băneşti ca această carte să poată vedea lumina tiparului. Astfel, ne-am văzut ambii datori să întoarcem lumii o parte din comorile (închise între copertele a zeci şi zeci de caiete) adunate de la ea în temei cu trei decenii în urmă, când, trăind cu înălţătorul  sentiment al Bucovinei, nu încăpeam în Bucovina noastră dragă”.

Fără îndoială, în acea perioadă „mișcările bruște” cu sens național-patriotic erau lipsite de sens. De aceea, probabil, Dumitru Covalciuc găsește de cuviință să conserveze tezaurul de neprețuit al românilor nord-bucovineni, prorocind, de parcă, faptul că acesta va sărăci în timp odată cu stingerea din viață a purtătorilor lui, dar nu în ultimul rând, și prin înlocuirea vechilor și frumoaselor tradiții cu altele, noi, inventate de puterea sovietică.

Pe la mijlocul anilor 80 ai secolului trecut, împreună cu profesorul universitar Grigore Bostan, a participat cu unele texte folclorice la culegerile colective care se editează la Chișinău.

Vorbind despre volumul Comori folclorice din dulcea Bucovină, tipărirt în anul  2004, constatăm că el nu cuprinde întreaga colecţie de folclor românesc a lui Dumitru Covalciuc, „înregistrat în 53 de localităţi nord-bucovinene (sate, cătune, suburbii, dar şi două oraşe) aşezate de la poalele Carpaţilor şi obârşia Siretului până în zona Cosminului şi Dereluiului şi mai departe, peste Prut şi chiar până la Nistru, unde mai există, ca nişte insuliţe, mici comunităţi româneşti întemeiate în anii 20-30 ai secolului trecut de ţăranii ce au fost aduşi acolo din fostul ocol al Câmpulung-ului pentru a fi împroprietăriţi”, ne mărturisea autorul.

Volumul în cauză include circa 800 de piese înregistrate în temei în anii 1969-1972, 1973-1975 şi în continuare mai rar, cu diverse ocazii. Investigaţiile  pe teren au fost reluate de D. Covalciuc la începutul anului 2004 pentru a stabili dacă repertoriul bucovinean este la fel de bogat ca şi cu trei decenii în urmă sau a devenit mai sărac.

Aranjat pe cicluri tematice, materialul folcloric din colecţia Comori folclorice din dulcea Bucovină a început să fie publicat din 1992, când la Cernăuţi, sub egida Institutului Obştesc de Istorie, Restituiri Literare şi Folclorice, înființat tot de Dumitru Covalciuc, au văzut lumina tiparului micile culegeri Cucule, ce pene porţi (75 cântece) şi Cântece de cătănie şi război (100 cântece). Piesele folclorice din aceste culegeri au fost multiplicate prin şapirografiere şi de aceea au fost incluse şi în acest volum.

În condiţii tipografice adecvate, în 1996, la Tipografia raională din Hliboca a văzut lumina tiparului cea de a treia culegere – 202 cântece populare din Bucovina, care a inaugurat şi seria Biblioteca „Arboroasa”. Textele, din folclorul românesc din Bucovina, au fost împărţite pe cicluri tematice, ele reprezentând motivele dorului şi inimii, a norocului, a despărţirii celor dragi, a visului de iubire, a omului frumos şi „bun de fală”.

Tot în anul 2004 la tipografia „Zelena Bukovîna” apare și culegerea de texte folclorice a lui Dumitru Covalciuc Iese luna din pomete, pregătită și tipărită la Tipografia din Hliboca. Cele o sută de pagini de folclor autentic sunt împărțite în următoarele capitole: Din poezia ceremonialului de nuntă, Bocete, Din poezia obiceiurilor de iarnă, Carnaval țărănesc.

O altă culegere de creații populare este întitulată Folclor românesc din nordul Bucovinei şi a văzut lumina tiparului la editura „Augusta” din Timişoara în anul 2001, avându-l în calitate de consilier editorial pe inimosul bucovinean şi reputatul om de cultură Adrian Dinu Rachieru. Cele 492 de creaţii poetice au fost repartizate în rubricile Cine nu ştie ce-i dragul; M-ai iubit ca pe-un pui blând, Nu pot trece de duşmani,  Urâtul te duce-n lume, Cine iubeşte şi lasă, Pe cel deal, pe cea costină (doine), Decât m-ai fi făcut fată, Pădure, verde pădure, Amar îi, Doamne, pelinul (cântece de înstrăinare) şi Hore.

Dumitru Covalciuc își exprima în repetate rânduri regretul că înregistrarea textelor n-a fost făcută pe bandă de magnetofon, însă în fiecare caz s-a procedat la întocmirea fişei de informator. Evident, au fost indicate numele şi vârsta informatorilor, data şi locul în care respectivele creaţii populare au fost înregistrate.

În 1993, la Hliboca, vede lumina tiparului culegerea de colinde și urături de pe Valea Siretului Sculați gazde, nu dormiți, iar în anul 2000, tot acolo, se tipărește placheta Colinde și urături pentru copii și maturi. Ambele culegeri includ texte din ciclul sărbătorilor de iarnă din colecțiile lui Dumitru Covalciuc și ale subsemnatului.

Un loc aparte în creația populară orală îl dețin poveștile, basmele, snoavele, legendele. Dumitru Covalciuc în activitatea sa sârguincioasă de folclorist nu evită aceste genuri folclorice. Astfel, în 1994 la Hliboca vede lumina tiparului cartea Povești și snoave din Bucovina. Este prima culegere de povești și snoave românești din perioada postbelică care se tipărea în nordul Bucovinei. Culegerea include 18 povești culese de la oameni înțelepți, cu harul povestirii dat de Dumnezeu, acestea fiind tălmăcite în nopțile lungi de iarnă, fie la gura sobei sau pe la clăci și șezători. Acestea sunt aduse cititorului într-un limbaj autentic, deosebit de melodios și de o rară duioșenie, la care se mai adaogă și talentul lui Dumitru Covalciuc în transmiterea informației. Cu un deosebit subtext, în poveștile incluse în culegerea dată sau în Basme bucovinene, care vede lumina tiparului în 1997, cercetătorul creației populare a românilor din nordul Bucovinei, prezintă eroi bine cunoscuți  în diverse zone ale arealului românesc: Făt-Frumos, Ileana-Cosânzeana, Petrea Voinicul, Florea Înfloritul. Dar păstrează nevătămat și farmecul Țării de Sus.

Deosebit de bine sunt așternute pe hârtie poveștile nuvelistice. În ele întâlnim omul simplu și deosebita lui înțelepciune, fie în dialog cu împăratul, fie cu boierul, fie că țăranul ajunge singur prim-ministru. Dumitru Covalciuc știe să le povestească, uneori într-un stil esopian, în care stau alături și satira, și înțelepciunea, prin aceasta povestea devenind și educativă, și atractivă.

La un an după aceasta, în 1995, la Hliboca, Dumitru Covalciuc scoate culegerea Legende populare din Bucovina. Printre cele 21 de texte incluse în carte întâlnim şi legende istorice, ca, de exemplu, Cum s-au năruit zidurile cetății Țețina, Oprișul voievodal, Moșia Stănescului, De ce i s-a tras moartea lui Dovbuș și altele. Culegerea include încă un ciclu de legende pe teme religioase, cum sunt Maica Domnului în căutarea Fiului, Maica Domnului și Triful cel Nebun, Dreptatea lui Dumnezeu ș.a. Nu lipsesc nici legendele cu animale și păsări: Legenda rândunicii, Legenda cârtiței, Legenda cucului etc.

În anul 2003 în seria Biblioteca „Arboroasa” apare la Hliboca un triptic editorial alcătuit din trei povești incluse în trei plachete separate. Alături de Simeon Florea Marian și Ion G. Sbiera, apare și Dumitru Covalciuc cu povestea Petrea Voinicul și Florea Înfloritul.

În 2006, cu binecuvântarea  IPS. Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, la Editura Arhiepiscopiei se tipărește cartea lui Dumitru Covalciuc Povești, snoave și istorioare populare din nordul Bucovinei. Volumul include 75 de texte înregistrate  în prima jumătate a anilor 70 ai secolului trecut, când D. Covalciuc, potrivit propriilor mărturisiri, se „refugiază în lumea mirifică a folclorului”. Se refugiază pentru a salva un întreg tezaur de perle populare care este reprezentat prin sute de texte poetice și în proză ce fac parte din cartea de vizită a poporului român din nordul Bucovinei. Ar fi incomplet să nu pomenim și despre cele câteva ediții ale revistei „Miorița”, care în anii `90 ne bucura  cu apariția ei și în care găseam nestemate folclorice adunate de la țăranii români nord-bucovineni.

„Mulţi din acei ce au transmis altor generaţii acest inepuizabil tezaur folcloric nu se mai află printre noi. În cântece le-au rămas trăirile şi stările sufleteşti, gândurile şi aspiraţiile, bucuriile şi nostalgiile, amarul cumpenelor şi dramele personale prin care au trecut în timpul războaielor şi al altor evenimente de tristă memorie. Cântecele lor au devenit documente. Şi prin cântece amintirea le este păstrată cu pioşenie”,  scria odinioară Dumitru Covalciuc. El a fost însă printre acei cercetători ai valorilor noastre spirituale, care au știut să adune, să păstreze cu sfințenie și să transmită posterității aceste vădite argumente ale vieţuirii noastre pe aceste plaiuri mioritice.

Rămân și eu în speranța că odată și odată aceste comori populare vor fi publicate integral într-un volum aparte, de mare importanță istorică, culturală și științifică, o mărturie grăitoare a faptului ca în nordul Bucovinei a existat şi mai există o evidentă spiritualitate românească.

Nicolae ȘAPCĂ, pentru revista „Glasul Bucovinei” și Agenția de știri BucPress din Cernăuți

Alte știri BucPress
Distribuie:
Vizualizări: 1086


radio
Ascultă-ne Live
Descarca lista Winamp, iTunes Descarca lista Windows Media Player Descarca lista Real Player Descarca lista QuickTime Descarca lista web proxy Descarca lista tunein
Descarca lista Appstore Descarca lista Google Play
unnamed
Pentru dedicații:
e-mail: radio.cernauti@gmail.com

BucPress pe Facebook
Parteneri BucPress
Parteneri Media BucPress
AGERPRES • Actualizează lumea
Proiect realizat cu sprijinul:
Departmamentul pentru Romanii de pretutindeni Centrul media bucpress
Proiect finanțat de Secretariatul General al Guvernului – Departamentul pentru Românii de pretutindeni. Conținutul acestui site nu reprezintă poziția oficială a SGG–DRP.
© 2022 BucPress - Toate drepturile rezervate

Live Radio Cernăuți