Opinie
22 februarie 2021

Educația - imperativ al omului de astăzi

Educația -  imperativ al  omului de astăzi

Nu  există o artă care să o întreacă pe cea  a educaţiei unui copil… (Sf. Ioan Gură  de Aur)

Referindu-se la educaţie, ca proces de formare a unor deprinderi la oamenii tineri, cunoscutul eseist englez Francis Bacon sublinia  că principalul „diriguitor al vieţii omului” este deprinderea. Şi de aceea, concretiza maestrul, deprinderile  cele mai bune urmează să fie altoite  tineretului  încă din  primii ani de viaţă, procesul acesta fiind numit educaţie.

Vorbind în genere despre educaţie  ca preocupare formativă  a omului trebuie să menţionăm că începuturile ei nu pot fi stabilite din punct de vedere istoric. Or, asupra  începuturilor ei nu există şi nici nu pot există date precise. Chiar înainte de constituirea grupurilor umane primare (clan, trib, popor etc.), educaţia a fost o realitate chiar în sânul familiei. Ea rezidă într-un instinct existent în structura umană, care s-a manifestat în sânul familiei încă de la apariţia ei. În acelaşi timp nu se cunoaşte epoca în care să fi existat numai o singură familie. Constituiţi într-o asemenea familie, membrii ei au constatat şi existenţa altor familii. De aici şi apariţia relaţiei sociale, care nu se putea desfăşura la voia întâmplării şi la bunul plac al oricui. Stabilirea şi consolidarea   raporturilor dintre oameni şi grupări a impus tuturor şi fiecăruia un anumit mod de comportare.

Or, a ajunge să te comporţi într-un anumit fel, înseamnă a trece printr-o filieră educativă, indiferent de dimensiunile ei. Dar manifestarea fenomenului educaţional nu poate fi datorată exclusiv existenţei unui cadru social. Este de presupus pe bune temeiuri că în simplu cadru familial, părinţii tindeau să-şi crească copiii într-un anumit fel, care reprezenta forma lor de viaţă optimă. Nu există, de asemenea, documente care să ateste că în sânul familiei, de la aura omenirii, să fi existat un ideal educativ. Însuşi bunul simţ are rezerve să admită că familia, chiar de la prima ei închegare, şi-a crescut fiii urmărind un ideal educativ.

Dar este indiscutabil că pentru a face viaţa posibilă şi suportabilă în sânul familiei, părinţii au trebuit să impună copiilor lor anumite norme de conduită. Acestea au fost primele manifestări ale faptului educaţional. Se înţelege că pe parcursul dezvoltării înjghebărilor omeneşti, educaţia a căpătat noi valenţe, şi de unde ea a fost o activitate derivată dintr-o iniţiativă particulară, a ajuns să fie o preocupare de Stat. Ştim bine ce importanţă avea în societatea românească educaţia.

Ea atunci presupunea existenţa unui model, pretindea o persoană care să modeleze fiinţele încă nestructurate, după un anumit sistem educativ, şi de asemenea era de aşteptat ca acest sistem să nu fie unul singur, ci să genereze o multitudine de asemenea sisteme. Ceea ce este evident e că  nu ne putem imagina  existenţa unei societăţi care să nu pună pe prim plan, printre  alte  preocupări, procesul educativ.

Astăzi, în acest stadiu de constituire gigantică a societăţilor, diversitatea relaţiilor din sânul lor ameninţă să le descompună şi să le împingă în haos şi anarhie. Or, deoarece  ele au nevoie de variate coduri de legi, care să reglementeze diferitele sectoare de activitate, există, în acelaşi timp, cel puţin necesitatea stabilirii unor norme, în primul rând, privind   dezvoltarea individului. Şi dacă legea se exercită asupra individului, din momentul în care el devine obiect juridic şi sancţionabil în caz de nesupunere la ordinea publică, obligându-se aşadar la mijloace de constrângere şi forţă, educaţia în schimb se desfăşoară punând accentul aproape exclusiv pe mijloace pacifiste, pe o îndrumare care să câştige adeziunea obiectului ei şi să formeze un ins conform unui model valabil în societatea respectivă. Ca urmare, putem spune că educaţia prezidează în general existenţa individului până dobândeşte răspundere juridică, iar de aici, existenţa lui este prezidată de legea scrisă.

În concluzie vrem să afirmăm că funcţionarea normală a unei societăţi este imposibilă  fără să folosească în procesul de  dezvoltare al indivizilor ei un capitol extrem de important – cel al  educaţiei.

În faza actuală a societăţii noastre, când ea a trecut de la o formă de guvernământ la alta, dacă nu diametral, în orice caz fundamental deosebită, educaţia, atât a individului, cât şi a grupurilor sociale, a căpătat o importanţă crucială. Creşterea numerică a cetăţenilor, apariţia unei diversităţi derutante de profesii şi ocupaţii, face din ce în ce mai dificilă exercitarea legii asupra întregului corp social. Iar acest lucru ne obligă să manifestăm o atitudine mai responsabilă în ce  priveşte  angajamentele pe care le avem faţă de societate şi de comunitatea din care facem parte.

Referindu-se la procesele care au loc în societatea statului modern, una dintre personalităţile marcante ale culturii noastre naţionale – academician Zoe Dumitrescu – Buşulenga -  remarca într-un interviu că „Pentru mine cuvântul ca logos este fixat şi explicitat în carte. Cartea este prietenul nostru, cartea este instrumentul perfecţionării noastre”. Deci, perfecţionarea sistemului de educaţie trebuie să se bazeze pe carte, pe  CUVÂNT, care are puterea sa de sorginte  Divină. Astfel, aducând respectul nostru tehnologiilor moderne care au intrat pe rând şi în casa noastră: aparatul de radio, televizorul, calculatorul, internetul, etc., să nu uităm, totuşi, că fundamentul pe care se ţine întreaga civilizaţie a omenirii este cartea, care secole la rând a contribuit la educarea a zeci şi sute de generaţii de locuitori ai globului pământesc. Şi suntem convinşi că această minune a omenirii ne va servi cu devotament încă multe secole înainte.

Pr. dr. Radu ILAŞ, pentru Agenția BucPress – www.bucpress.eu

Alte știri BucPress
Distribuie:
Vizualizări: 413


radio
Ascultă-ne Live
Descarca lista Winamp, iTunes Descarca lista Windows Media Player Descarca lista Real Player Descarca lista QuickTime Descarca lista web proxy Descarca lista tunein
Descarca lista Appstore Descarca lista Google Play
unnamed
Pentru dedicații:
e-mail: radio.cernauti@gmail.com

BucPress pe Facebook
Parteneri BucPress
Parteneri Media BucPress
AGERPRES • Actualizează lumea
Proiect realizat cu sprijinul:
Departmamentul pentru Romanii de pretutindeni Centrul media bucpress
Proiect finanțat de Secretariatul General al Guvernului – Departamentul pentru Românii de pretutindeni. Conținutul acestui site nu reprezintă poziția oficială a SGG–DRP.
© 2021 BucPress - Toate drepturile rezervate

Live Radio Cernăuți