Opinie
Redactor: Dorina Popescu
01 decembrie 2020

Elena – doamna de la Cernăuți a lui Eminescu

Elena – doamna de la Cernăuți a lui Eminescu
01 decembrie 2020

Elena – doamna de la Cernăuți a lui Eminescu

Bastonașul de ceară, cu parfum de turtă dulce și cu un fir modest de ață în el, abia reușește să arunce bulgărași de lumină peste baricada de Albume Regale tipărite la Editura Curtea Veche. Sunt cu inima-boț de dragul primei ninsori, cu degetarul în pansament de-atâta răsfoit și cu capul plin de vise în care mă văd regizând pelicule documentare despre românii mei. În fotografiile cu Regina Maria am admirat dintotdeauna Marama – acel element feminin care fascinează de fiecare dată. Iar astăzi, de 1 Decembrie, Poveștile despre Eroi continuă.

Peisajul străzii Domnești din Cernăuți ar fi incomplet fără Elena Doamna, fără eșarfa Ei din mătase purtată pe vreme caldă și fără șalul din mohair ajustat la iernile din Bucovina. Culoarea ochilor, egală cu cea a cerului pictat prin Biserici, zâmbetul blând și fără concediu, toate-i conturează bonomia și mărinimia. Este ființa căreia i-aș aduce pentru cinci minute, în prag, Aurora Boreală, spre a-i răsplăti credința în Dumnezeu, iubirea pentru Țară și Familie, dar și acel devotament față de Eminescu – devotament care, în ochii mei, i-a conferit titlul de Elena Doamna.    

Muzeul Etnografic din Cernăuți... Îmi activez amintirile din 2005 și deschid o ușă scârțâindă, urc zeci de scări spre etajul unu și o iau la dreapta, spre biroul doamnei Elena Tărâțeanu, directoarea Filialei Muzeului “Mihai Eminescu”. Sunt dintre aceia care mai țin minte până și cana cu ceaiul din plante pe care Domnia Sa mi-a oferit-o. Cât despre patosul povestitului despre Luceafăr, cred că am stat uitată în preajma Ei aidoma unui însetat masterand la Litere. Ce am reținut e că retrăiam desăvârșirea liniștii că Eminescu nu ar fi plecat de la Cernăuți niciodată și că poetul niciodată nu ar fi murit cu adevărat, iar acest sentiment acumula în inima mea nesfârșită mândrie.

Pulsul profesional al Doamnei Elena Tărâțeanu mi-a fost dat să-l urmăresc în repetate rânduri: o exemplară colaborare cu diverse Instituții de Învățământ, un parteneriat de succes cu Țara prin Consulatul României de la Cernăuți, uși larg deschise ale Muzeului, ale propriei case, ale sufletului – pentru delegațiile din toată lumea.

Într-un ianuarie binecuvântat din 1961, într-un sat la fel de românesc ca și astăzi – Molnița, se naște Elena Vântu. Nu pot decât intui cât de imensă a fost iubirea pe care părinții i-au oferit-o sub forma unei educații creștine. Iar traseul școlar din satul natal, apoi cel de la școala din Roșa, parcurs excelent, a fost urmat de Școala tehnică-profesională, secția telegraf, din Lvov și de Universitatea Națională din Cernăuți, secția filologie franceză. La toate acestea se adaugă și pasiunea pentru Muzee, pasiune care, în urma absolvirii cursului de muzeograf, în anul 1992, îi oferă post de specialitate.

La 25 decembrie 1992 devine soția domnului Vasile Tărâțeanu – Liderul românilor de la Cernăuți și cu ușurință s-ar fi putut numi Prima Doamnă, însă modestia bate filmul și, în continuare, se recomandă simplu: Elena, soție și mamă a doi copii minunați: Ana-Cristina și Alexandru-Gheorghe. La toate evenimentele reflectate în lumina blitz-ului o regăsesc pe Doamna Elena conform Codului bunelor maniere: alături de soț, ezitând elegant pasul cu acel sfert centimetric. Poate anume acest detaliu, mărunt dar prețios, scoate în evidență modelul de cuplu regăsit astăzi doar prin filme lacrimogene și cărți nostalgice. Iar în primăvara acestui an, când viața domnului Vasile atârna de o ramură plăpândă a speranței, am primit cea mai frumoasă lecție de viață: pe modelul decembristelor, doamna Elena l-a urmat la Iași și a vegheat asupra soțului (alăturându-se fizic și fiul, iar de la distanță și fiica), cu toată forța gândului bun. Miracolele, în asemenea cazuri, vin neîntârziat. Și au venit!

Întreaga ființă a doamnei Elena rezonează cu Credința în Dumnezeu. Timpul liber și-l primenește, ca de zile mari, cu salba de predici și cu mult-mult citit. Dacă plânge vreodată Domnia Sa? Cunoscând-o, ar răspunde astfel: Așa ceva nici nu se scoate din casă... E trecător...

Turismul pentru Ea are sinonime clare: biserici și mănăstiri. La ultima convorbire telefonică ne-am propus un pelerinaj la Mormântul Părintelui Arsenie Boca. Și cred că se va întâmpla, la un moment dat. Iar inaugurarea unui sertăraș cu homeopate în casa mea se datorează pasiunii Ei pentru plantele medicinale. Astfel știu că în toată rătăcirea mea pe Tărâmul nisipurilor măcar pot avea aroma busuiocului de la Șendreni și parfumul brazilor de la Putna. Dar și pe Eminescu – a cărui nemurire (la Cernăuți) i se datorează muzeografului Elena Tărâțeanu; care, respectând valoarea Maramei, își poartă cu demnitate eșarfele din mătase și șalurile din mohair – pe acel fundal etern al Neamului Românesc pictat în: Roșu, Galben și Albastru.      

Există oameni despre care am scris – și nu a meritat. Există însă oameni despre care aș scrie – dar nu mă simt eu demnă. Astăzi, cel puțin, am îndrăznit.

Dorina POPESCU, special pentru Agenția BucPress


Alte știri BucPress
Distribuie:
Vizualizări: 1151


radio
Ascultă-ne Live
Descarca lista Winamp, iTunes Descarca lista Windows Media Player Descarca lista Real Player Descarca lista QuickTime Descarca lista web proxy Descarca lista tunein
Descarca lista Appstore Descarca lista Google Play
unnamed
Pentru dedicații:
e-mail: radio.cernauti@gmail.com

BucPress pe Facebook
Parteneri BucPress
Parteneri Media BucPress
AGERPRES • Actualizează lumea
Proiect realizat cu sprijinul:
Departmamentul pentru Romanii de pretutindeni Centrul media bucpress
Proiect finanțat de Secretariatul General al Guvernului – Departamentul pentru Românii de pretutindeni. Conținutul acestui site nu reprezintă poziția oficială a SGG–DRP.
© 2022 BucPress - Toate drepturile rezervate

Live Radio Cernăuți