Opinie
29 septembrie 2020

Limba română şi capcanele politice din Ucraina

Limba română şi capcanele politice din Ucraina
29 septembrie 2020

Limba română şi capcanele politice din Ucraina

„...Prutul nu marchează o graniţă lingvistică” (Carlo Tagliavini)

Unitatea limbii române, pusă la îndoială de către politicienii, şi unii reprezentanţi ai moldovenilor din Ucraina, a devenit o problemă controversată,  care bulversează iarăşi şi iarăşi conştiinţa comunităţii românilor, determinându-i să argumenteze de fiecare dată că vorbesc una şi aceeaşi limbă – româna. În multe din lucrările istoricilor şi lingviştilor ucraineni se vorbeşte despre o populaţie romanică sud-est europeană şi limbi sud-est europene, având în vedere limbile română şi „moldovenească”. In această situaţie, nu mai putem admite nici faptul că unii lingvişti „notorii” analizând această situaţie folosesc paranteza, adică româna (moldoveneasca), ceea ce, dacă ne gândim la semnificaţiile parantezelor, poate duce la concluzia, că limba română mai poate fi numită şi „moldovenească”. Ori astăzi, în mileniul al treilea, nu mai poate fi admisă în continuare această aberaţie.  

Problema ne frământă pe toţi de multă vreme, iar motive de revoltă sunt multe. Să amintim starea de spirit a românilor după ce au consultat Dicţionarul român-moldovenesc (?) al lui Stati. Însă citind absurdităţile care abundă în această lucrare, am considerat cu toţii, că nu merită să pierdem timpul cu nişte tâmpenii, iertată fiindu-ne expresia, dar nu găsim în vocabularul limbii române alţi termeni mai potriviţi. Se spune că astfel de autori nu merită să fie nici măcar criticaţi, ca să nu le popularizăm numele (sau să-i pomenim, nu dă Doamne, înainte de culcare). Şi nu este vorba de nişte deservicii făcute cu rea credinţă, căci adevărul rămâne adevăr şi, în ultima instanţă, ştiinţa îşi spune cuvântul ei hotărâtor. Dar o profesoară de limba română de la noi ne-a oferit un nou op pseudoştiinţific al lui Stati,  ceea ce denotă faptul că un zelos răspândac lucrează cu sârguinţă, mai ales prin şcolile noastre de la Cernăuţi, în speranţa că-şi va găsi aliaţi. Trebuie să recunoaştem, că de la prima sa lucrare „ştiinţifică” domnia sa, dl. Stati, a făcut mari progrese în ceea ce priveşte documentarea pe care o foloseşte absolut eronat. Rupte din context, de către insistentul autor care încearcă să dovedească că tot ceea ce e alb, este, de fapt negru, citatele pe care le foloseşte, devin, practic, caraghioase pentru un romanist iniţiat câtuşi de puţin în problemă. Iată doar un exemplu care nici nu necesită comentarii, poate doar pentru unii politicieni ucraineni de astăzi, care nici limba nu o cunosc, şi nu au, vorba lui Druţă, „nimic sfânt”, nu mai vorbim aici de etică, cultură generală şi cultură politică în special. Astfel, versul lui Mihai Eminescu, „Voi sunteţi urmaşii Romei?”, este comentat în aşa fel, încât reiese că poetul nostru naţional pune la îndoială latinitatea limbii noastre. Cred că nu mai trebuie să continuăm, cu reproducerea altor enormităţi evidente, şi nici nu merită să pierdem timpul şi de ce nu, şi sănătatea, cu lecturi de acest gen, în care Stati excelează cu din ce în ce mai multă perseverenţă. Este oare mai bine remunerat?     Bănuim, că un oarecare „binevoitor” răspândeşte lucrările lui printre profesorii de limba română din Ucraina nu fără concursul politicienilor, cărora adevărul ştiinţific le pretează şi le încurcă planurile de scindare a populaţiei românofone din regiunea noastră, mai ales că, având deja experienţa regiunii Odesa, speră să reuşească să micşoreze şi la noi populaţia românească. Natural, au intervenit aici şi consideraţiile de ordin politic, care nu s-au schimbat încă din 1812, anul anexării Basarabiei de către Imperiul Rus. Aici interesele ruso-ucrainene au coincis.

Revenim însă la argumentele ştiinţifice. În teritoriul balcano-romanic sau romano-oriental există o singură limbă neolatină – româna. Latinitatea balcanică se regăseşte şi în elementele latine din albaneză, neogreacă şi, în măsură mai mică în limbile slave. Astfel, în această zonă a rămas o singură limbă romanică, româna. Este necesar să mai reamintim că limba română se împarte în patru graiuri principale: dacoromâna, macedonoromâna sau aromâna, meglenoromâna sau meglenita şi istroromâna.

  1. Dacoromâna este vorbită pe teritoriul României de astăzi, în Basarabia (aici includem şi localităţile din regiunea Odesa, astăzi aparţinând Ucrainei), în Bucovina, în regiunea Transcarpatică şi în câteva localităţi izolate din Ucraina. Se mai vorbeşte şi în Banatul sârbesc, unde româna este numită şi valahă, în câteva sate din Bulgaria şi Serbia, lângă graniţa românească. Varietăţile lingvistice diferenţiale nu sunt prea accentuate între ele. Limba literară română este comună, scriitorii folosindu-se de toate varietăţile lingvistice, inclusiv cele locale.
  2. Macedonoromâna sau aromâna este vorbită peste tot în Peninsula Balcanică (Grecia, Tesalia, Epir, Albania, în Jugoslavia, mai ales în Macedonia).
  3. Meglenoromâna sau meglenita (meglenoromânii îşi spun şi vlaši), vorbită în zona Salonicului şi de un grup de emigranţi din Dobrogea şi Asia Mică.
  4. Istroromâna este vorbită în Istria, pe un teritoriu destul de mic.

Încă din secolul al XIX-lea cunoscutul lingvist Frederich Dies a împărţit limbile romanice (neolatine) în două grupe mari: estică (orientală) şi vestică (occidentală). Atunci, el distingea numai şase limbi romanice: italiana şi valaha (româna) care formează grupa orientală şi grupa occidentală – portugheza, spaniola, provansala şi franceza. Criteriul de clasificare fusese cel filologic, savantul luând în consideraţie numai acele limbi neolatine care aveau o tradiţie literară scrisă.

În diferite perioade savanţii au luat ca bază criterii distincte de clasificare a limbilor romanice: gramatical, fonetic şi morfologic, istorico-geografic, politic etc. Nu ne vom opri asupra principiilor tuturor acestor clasificări, evidenţiind numai locul care îl ocupă în aceste clasificări limba română. Menţionăm de la bun început, că divizarea limbii române în română şi moldovenească este o creaţie artificială, ea fiind făcută, evident, din considerente geo-politice. Cei care deosebesc două limbi romanice răsăritene se bazează mai ales pe factorii istorici şi politici, şi nu pe tradiţiile folclorice şi literare, nemaivorbind de cele dialectale. Aşa-zisa limbă moldovenească, din punct de vedere lingvistic este, practic, aceeaşi ca şi dincoace şi dincolo de Prut. Deci, limba moldovenească nu este o varietate romanică independentă de limba română.

Multă vreme universităţile sovietice s-au folosit de un singur manual de lingvistică romanică, cel al lui N. V. Serghievski (Întroducere în lingvistica romanică, Moscova, 1954), în care autorul deosebeşte 11 limbi romanice: spaniolă, portugheză, catalană, franceză, provansală, retoromană, italiană, sardă, dalmată, română şi moldovenească. Citim la pagina 36 a acestui faimos op de romanistică că: „Limba moldovenească de pe teritoriul URSS reprezintă limba literară vorbită a majorităţii populaţii din Republica Sovietică Socialistă Moldovenească şi de asemenea de moldovenii din regiunea Kirovograd şi din alte localităţi ale Republicii Sovietice Socialiste Ucrainene”. Limba „moldovenească” din aceste localităţi a avut o literatură scrisă cu alfabet rus, adaptat la ortografia românească, în Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească, în vechile gubernii Herson şi Podolia. În acea perioadă s-a dezvoltat o limbă literară şi naţională bazată pe resurse lexicale proprii, în special renumitele proletcultisme care au poluat o vreme îndelungată limba şi care nu au supravieţuit, ci au dispărut de la sine datorită progresului social şi cultural. În Marea enciclopedie sovietică din 1955, în articolul dedicat limbii moldoveneşti, se menţionează: „Limba moldovenească este extraordinar de apropiată de dialectul moldovenesc al limbii române care se vorbeşte în Moldova (Republica Populară Română) dintre Prut şi Carpaţi”. Afirmaţiile sunt destul de şubrede şi contradictorii. Astfel, în volumul Probleme de lingvistică romanică (Moscova, 1953), publicat de Academia de Ştiinţe a Uniunii Sovietice, romanistul R. A. Budagov, în articolul său Limba moldovenească între alte limbi romanice, vorbind despre structura gramaticală şi fondul lexical de bază al limbii moldoveneşti specifică următoarele: „Dar dacă limba română şi limba moldovenească prezintă multe concordanţe, formând un grup de limbi romanice (...), aceasta nu înseamnă că fiecare din aceste limbi nu are particularităţile sale individuale”. Academicianul respectase pesemne atunci regulile conjuncturii politice, pentru că mai târziu, în volumul său Limbile literare şi stilurile limbilor (Moscova, 1967), lucrare bazată pe materiale din limbile neolatine, vorbeşte doar de limba română, fără să mai amintească de cea moldovenească. Îmi aduc aminte că în 1987, când la Moscova mi-am susţinut examenele de candidat în filologie, conducătorul meu ştiinţific, R. A. Budagov, a insistat asupra susţinerii examenului de specialitate la limba română, vorbind despre limba moldovenească ca despre o limbă inexistentă, iar în articolele din 1989-1990 neagă categoric existenţa limbii moldoveneşti, dovedind absurditatea acestei teze. Rezultă deci, că această limbă moldovenească nu a fost acceptată unanim de către toţi lingviştii sovietici, inclusiv şi de către romanistul ucrainean Vladimir Semcinski, care cunoştea bine limba română pe care o vorbea curent. Culmea, că la Chişinău, unde urma să-mi susţin teza de candidat în ştiinţe filologice, acest examen nu fusese recunoscut, afirmându-se că trebuie să mai susţin încă un examen la specialitate, adică la limba moldovenească. Nu aveam altă ieşire, dacă vroiam să-mi susţin teza! Şi l-am susţinut în prezenţa unor „mari lingvişti”, care au negat mai târziu şi ei existenţa limbii moldoveneşti ca limbă aparte. Dar în documentele mele oficiale figurează două limbi: româna şi moldovenească. Nu-mi rămâne decât să afirm: „nebănuite sunt căile Domnului”. Cerând iertare pentru această digresiune lirică, încerc să dezvălui în continuare problema.

În linii mari, această clasificarea „deochiată” a limbilor romanice a fost preluată şi în manualul de romanistică editat în 1982, la Moscova, de către lingviştii Alisova T. V., Repina T. A. şi Tariverdieva M. A. Afirmaţiile  lor referitoare la existenţa a două limbi (româna şi moldoveneasca) sunt extrem de contradictorii. Încercând să respecte oarecum criteriile ştiinţifice de clasificare, în primul capitol se vorbeşte despre înrudirea genetică a limbilor romanice. La capitolul limba română / limba moldovenească exemplele sunt absolut identice, dacă nu vom lua în considerare alfabetul pe care îl întrebuinţează: chirilic, pentru aşa-zisa limbă moldovenească, şi latin, pentru limba română. În capitolul consacrat nemijlocit clasificării limbilor romanice citim următoarele: „Limba română – limba oficială a Republicii Socialiste România...” şi în continuare „Limba moldovenească vorbită de moldoveni, populaţia de bază a Republicii Sovietice Socialiste Moldova (...) Din punct de vedere genetic şi al structurii ei, susţin autoarele, limba moldovenească este apropiată de cea română. Condiţiile istorice de dezvoltare ale acestor două limbi înrudite, româna şi moldoveneasca au fost însă diferite, ceea a condiţionat formarea limbii moldoveneşti în calitate de limbă a unei naţiuni independente...”. Nu lipsesc nici alte contradicţii. Astfel la capitolul Primele mărturii scrise în limbile romanice se afirmă că „prima mărturie scrisă în limba română şi moldoveneasă este considerată Scrisoarea lui Neacşu către judele Braşovului...”.

Lingvistul italian, Carlo Tagliavini, în amplul său studiu Originile limbilor romanice, face o amplă analiză a lucrărilor lingviştilor sovietici, evidenţiind contradicţiile existente, şi propune o clasificare modernă a limbilor romanice în baza particularităţilor lingvistice şi genetice, analizând şi conjunctura politică în care a apărut etnonimul de limba moldovenească. Savantul constată că pe teritoriul balcano-romanic (balcano-oriental) există o singură varietate neolatină – limba română.

Carlo Tagliavini este un romanist cu profunde cunoştinţe de limba română,  cu contribuţii considerabile şi în domeniul balcanisticii, în special a limbii albaneze şi a raporturilor albano-române, a limbii române, mai ales în domeniile lexicologiei şi ale istoriei limbii. A cercetat limba vechilor Psaltiri în limba română şi a influeţelor slave. Cartea lui, Originile limbilor romanice, este o lucrare de referinţă,  una dintre cercetările de seamă ale limbii române, un important instrument de lucru pentru publicul ştiinţific larg, în momentul actual –  de afirmare a adevărului ştiinţific, este o lucrare care indică şi limitele bunei cuviinţe în ştiinţă, istorie şi lingvistică.

Un alt nume important în cercetarea limbii române ca limbă romanică este cel al lui A. Ambruster, care a demonstrat că nucleul fundamental al limbilor neolatine, atât în ceea ce priveşte tezaurul lexical cât şi structura gramaticală este de origine latină. Termenii de limbă moldovenească, limbă valahă, care au circulat la diferite popoare şi în diferite perioade istorice nu demonstrează existenţa mai multor limbi, ci definesc o tradiţie istorică.

Este necesar să precizăm, că termenul de valah nu are origine ucraineană, cum se mai consideră uneori, susţinându-se o teză inadecvată, un fel de etimologie populară, că provine de la „volohatyi” (păros). Originea lui este foarte veche, termenul indicând la început doar un trib celtic pe care Cezar l-a numit „volcae”, nume care a apărut şi pe monedele din primul secol îdH. Ulterior termenul a fost preluat de triburile germanice care l-au folosit pentru popoarele romanice, vorbitore de o limbă neolatină, îndeosebi pe italieni. Slavii, împrumutând termenul de la germanici, i-au numit volohi pe românii cu care se învecinau. Ungurii împrumută şi ei termenul de la slavi, formând singularul „olah”. Preluat deja de la slavi, românii au folosit numele de vlah pe care l-au folosit la început cu sensul de păstor şi l-au răspândit în alte regiuni orientale. Muntenia a fost multă vreme numită Valahia. Constatăm, că acest termen a fost folosit şi în unele cronici bizantine pentru popoarele învecinate cu Galiţia.

Revenirea lingviştilor la această problemă lingvistică, elaborarea unor lucrări de istorie a limbii române (evoluţia dacoromânei) şi de istoriografie a problemelor controversate care au apărut şi au evoluat timp de mai multe secole, este absolut necesară, cu scopul de a susţine ştiinţific demersurile politice ale românilor din Basarabia şi Ucraina şi revenirea la denumirea firească – limba română. 

În continuare reproducem textele a două scrisori, ambele referindu-se la problema pe care o punem în discuţie.

Prima – este scrisoarea Asociaţiei Naţional-Culturale a Moldovenilor din Ucraina, adresată autorităţilor  ucrainene, prim-ministrului Ucrainei, domnului Azarov M. Ia. şi transmisă tuturor ministerelor de resort ale Ucrainei şi Serviciului de Securitate al Ucrainei (dl-lui Horoşkovski V. I.), cu rugămintea de a găsi „căile de rezolvare a problemelor şi de a pregăti documentele normative şi juridice” care ar rezolva problemele comunităţii moldoveneşti din Ucraina. Îngrijorează mai ales faptul că acest document încearcă să argumenteze şi deosebirile culturale, folclorice şi istorice dintre români şi moldoveni, inclusiv cele literare, adică se face o încercare de a ne dezbina şi pe această cale. În regiunea Odesa deja au fost editate manualele de limba şi literatura moldovenească.  

Al doilea document, este scrisoarea reprezentanţilor intelectualităţii româneşti din Ucraina, adresată excelenţei sale preşedintelui Parlamentului Republicii Moldova şi preşedintelui interimar al Republicii Moldova, Domnului Mihai Ghimpu, şi prim-ministrului Republicii Moldova, Domnului Vladimir Filat, în care se propune soluţia unică de a evita această neconcordanţă – cea de a schimba textul „din articolul 13 al Constituţiei în care să se specifice că limba oficială a Republicii Moldova este limba română” ceea ce ar face imposibilă manipularea pe cale politică a acestei neconcordanţe lingvistice şi în Ucraina. 

Asaociața Național-Culturală a Moldovenilor din Ucraina

 22 iulie 2010 №01-088/07

Prim-ministrului Ucrainei Azarov M.Ia.

Mult stimate Mykola Ianovici!

Comunitatea moldovenilor (ocupă al treilea loc după numărul de locuitori, 258,6 mii, după ruşi şi beloruşi, între minorităţile naţionale) a dat Ucrainei multe personalităţi cunoscute, care au contribuit esenţial la întărirea şi dezvoltarea statului nostru.

E de ajuns să-i amintim pe mitropolitul Petru Movilă, hatmanul Danilo Apostol, în perioada actuală – Sofia Rotaru. Ucraina, la rândul său, în anii 20 ai secolului trecut a susţinut statalitatea moldovenească, creând pe teritoriul său Republica Autonomă Moldovenească.

Asociaţia Naţional-Culturală a Moldovenilor din Ucraina susţine cu sfinţenie şi tinde prin toate mijloacele să continue bunele tradiţii care s-au format între cele două popoare şi cele două ţări vecine.

În perioada sovietică moldovenii, originari din Ucraina, I. I. Bodiul, I. K. Grosu, timp îndelungat au condus Republica Moldovenească.

Absolvenţii şcolilor cu limba moldovenească de predare (în Ucraina erau aproape 200) au făcut parte din elita Moldovei şi au completat rândurile ei cu multe personalităţi de seamă: scriitori, artişti plastici, actori, dramaturgi, savanţi, personalităţi de stat şi obşteşti.

După destrămarea URSS moldovenii au pierdut nu numai spaţiul naţional-cultural informativ, dar cu trecerea la alfabetul latin – şi manualele şi literatura artistică conform programei – deoarece până la folosirea alfabetului latin se foloseau de chirilică.

Fără a se sfătui nici cu părinţii, nici cu elevii, şcolile cu limba moldovenească de predare au început să fie numite şcoli cu limba română de predare. Era corespunzător şi procesul instructiv-educativ. În prima etapă manualele cu grafia latină veneau din Moldova „limba moldovenească”, „literatura moldovenească”. Cu timpul însă şcolile au început să obţină manuale de „limba şi literatura română” din România şi Republica Moldova, iar mai târziu ele au început să fie editate şi la Cernăuţi. A fost o perioadă când profesorii şi elevii, neavând manuale adecvate la limba şi literatura română, au lucrat cu conspectele.

Datorită unor eforturi uriaşe ale Asociaţiei noastre, în regiunea Odesa au fost redeschise şcolile tradiţionale cu contingentul de elevi moldoveni cu denumirea tradiţională „şcoli cu limba moldovenească de predare” şi doar din anul 2005 în Ucraina au început să se editeze manuale de „limba şi literatura moldovenească”.

În acelaşi timp reprezentanţii diferitor structuri româneşti sub masca unor ziarişti internaţionali, experţi, diplomaţi, întrebuinţând diferite mijloace audio şi video vizuale, inspectau în permanenţă instituţiile culturale şi de învăţământ din localităţile cu populaţie compactă moldovenească, propunându-le pe de o parte ajutor, iar pe de altă parte le aminteau că aceste pământuri (Basarabia şi Bucovina de nord) sunt „pământuri istorice româneşti”. În atare situaţii, ca împărţirea de paşapoarte româneşti cetăţenilor Ucrainei, exportarea în masă a intelectualiăţii, acordarea tineretului odihnă gratuită, învăţământ în România, în aşa numita „patrie istorică”, pentru a-i româniza, comunităţii moldoveneşti nu i se acorda atenţia necesară.

Nu întotdeauna interesele moldovenilor din Ucraina găseau, din partea Ministerului de Externe al Ucrainei, o asigurare a drepturilor lor în conformitate cu legislaţia Ucrainei şi legislaţia internaţională, a documentelor normative.

Până în prezent în ţara noastră nu sunt pregătiţi specialişti de limba moldovenească şi pentru clasele primare cu contingent de copii moldoveni. Facultatea de Filologie Moldovenească  a Universităţii din Cernăuţi a fost reprofilată  în „facultatea de filologie română”. La Universitatea  de Ştiinţe Umanistice din Izmail, din motive neînţelese, sunt pregătiţi specialişti de limba română. (În regiunea Odesa sunt doar 724 de români).

În Ucraina nu există un centru de cultură moldovenească, nu se pregătesc cadre pentru instituţiile naţionale moldoveneşti de cultură. Colectivele de artişti amatori, care evoluează cu succes pe scenele de la Kiev, Chişinău, sunt extrem de prost asigurate cu costume naţionale pentru scenă.

În localităţile cu populaţie compactă moldovenească, bibliotecile şcolare şi săteşti sunt insuficient asigurate cu literatură în limba moldovenească.

Relaţiile istorice prieteneşti dintre cele două popoare – moldovenesc şi ucrainean – realizările lor comune nu sunt cercetate şi nu se popularizează.

Se observă o lacună serioasă în mass-media în ceea ce priveşte asigurarea drepturilor minorităţii moldoveneşti de a primi informaţia în limba maternă. Singura gazetă panucraineană „Luceafărul”, care apare în decurs de 7 ani în limba moldovenească, nu are susţinere financiară de la buget.

În mass-media electronică de stat în general este absentă poziţia oficialităţilor faţă de această problemă. De exemplu, Telecompania de Stat din Regiunea Cernăuţi a creat, doar pentru 120 de mii de români redacţia principală  a emisiunilor în limba română cu un personal de 10 colaboratori şi cu o bază tehnică şi materială corespunzătoare.  Orele de emisie pentru români constituie 420 de ore pe an la televiziune şi 260 de ore pe an la radio. În acelaşi timp 67 de mii de moldoveni din această regiune sunt daţi pe seama comunităţii româneşti.

În regiunea Odesa, unde locuiesc 123,7 de mii de moldoveni lucrează doar câte o singură persoană la radio şi televiziune, practic nu sunt asiguraţi cu baza materială şi tehnică necesară, are doar 52 şi 21 de ore de emisie pe an, o parte din acestea fiind asigurate pe baze obşteşti de către executanţi concreţi. Se face impresia că la Compania de Stat de Televiziune şi Radio din Odesa se face tot posibilul ca aceste emisiuni sa fie închise definitiv.

Se cere o atenţie deosebită organizării recensământului în localităţile în care locuiesc compact românii şi moldovenii. După părerea conducerii Asociaţiei, datele recensământului din anul 2001, care au înregistrat creşterea în comparaţie cu anul 1989 a numărului de români ucraineni cu 12% şi micşorarea numărului de moldoveni cu 21%, nu reflectă realitatea.

O condiţie importantă pentru păstrarea stabilităţii în regiunea, unde locuiesc compact moldovenii (regiunile Odesa şi Cernăuţi), atitudinea lor tolerantă faţă de autorităţi, dezvoltarea sentimentului patriotismului, rămâne situaţia social-economică a teritoriilor respective, crearea locurilor de muncă. Aşa cum două treimi din populaţia locală este plecată la câştig în afara raioanelor sale, şi chiar în afara ţării, fenomene care provoacă pustiirea ţinutului, creşte numărul de divorţuri şi de copii orfani cu părinţi în viaţă.

Situaţia care s-a creat trezeşte nemulţumirea părţii celei mai active a comunităţii moldoveneşti, mai ales a tineretului care cere să ne adresăm Adunării Parlamentare a Consiliului Europei şi Consiliului pentru Securitate şi Cooperare în Europa cu scopul de a atrage atenţia structurilor europene asupra problemelor existente şi a instalării unei dreptăţi relative pentru asigurarea drepturilor comunităţii moldoveneşti din Ucraina.

În acest scop mă adresez către Dumneavoastră, multstimate Mykola Ianovici, în numele prezidiului Asociaţiei să fie examinate problemele expuse şi, în limita posibilităţilor, să rezolvaţi următoarele probleme.

  1. În sistemul învăţământului şi ştiinţei:

–        să se deschidă pe lângă Universitatea Naţională „I. I. Mecinikov din Odesa” a catedrelor de pregătire a cadrelor de limba şi literatura ucraineană / limba şi literatura moldovenească, filologia engleză şi moldovenească;

–        să se asigure pregătirea specialiştilor pentru şcolile primare cu limba moldovenească de predare la Universitatea Naţională Pedagogică din Ucraina de Sud;

–        să se deschidă, în perspectivă, secţia de limbă şi literatură moldovenească;

–        să se editeze manuale pentru limba moldovenească şi pentru literatura (moldovenească şi universală) pentru clasa a 7-ea care nu s-a editat din anul 2007;

–        să se editeze dicţionarul moldo-ucrainean şi ucraineano-moldovenesc cu 20 000 de cuvinte;

–        să se calculeze tirajul manualelor „Limba moldovenească” şi „Literatura moldovenească” conform contingentului de elevi care studiază limba maternă ca obiect (în momentul de faţă manuale sunt calculate doar pentru limba naţională de învăţământ);

–        să se editeze crestomaţia pentru literatura moldovenească pentru clasele 10-11, partea a II-a (prima parte a fost editată în anul 2007);

–        să se redeschidă Liceul Pedagogic Regional din Izmail ca structură a Universităţii Naţionale I. I. Mecinikov din Odesa, care ar avea drept scop lichidarea diferenţei dintre nivelul de pregătire al tineretul sătesc – reprezentanţi ai minorităţilor naţionale – şi cel al tineretului urban, asigurând astfel integrarea lor efectivă în societatea ucraineană, luând în consideraţie şi faptul că în raionul Izmail, unde locuiesc compact 15 000 de moldoveni, nu există nici un liceu, ;

–        Academia de Ştiinţe împreună cu Asociaţia să pregătească şi să editeze cartea „Popoarele moldovenesc şi ucrainean: pagini de istorie comună”;

–        Ministerul Învăţământului şi Ştiinţei din Ucraina, Administraţia de Stat din Cernăuţi împreună cu Asociaţia să pregătească şi să restituie şcolilor din regiunea Cernăuţi cu  contigent de elevi moldoveni denumirea firească de „şcoli cu limba moldovenească de predare” în loc de „cu limba română de predare”, să le asigure materialele metodico-instructive necesare.

  1. În domeniul drepturilor la informare în limba maternă:

–        Să se introducă săptămânalul „Luceafărul”, care se editează în limba moldovenească, în lista celor care capătă o subvenţie financiară de la buget în suma de 400 mii de grivne pe an;

–        să se acorde 70 de mii grivne pentru înoirea bazei tehnico-materiale a gazetei „Luceafărul” (tehnica care se foloseşte a fost achiziţionată încă în anul 2003);

–        să se transmită gratuit, în limita posibilităţilor, pe balanţa redacţiei gazetei „Luceafărul” un automobil sau micro autobus, din numărul celor ce s-au eliberat din structurile de stat în perioada de reorganizare sau reducere, pentru asigurarea ziariştilor cu transport;

–        să se organizeze la Televiziunea de Stat din Odesa o redacţie moldovenească separată cu un personal de 5-6 colaboratori, asigurând baza tehnico-materială necesară (automobil, camere de luat vederi, altă tehnică), să se organizeze emisiuni în fiecare zi;

–        să se creeze la Televiziunea de Stat din Cernăuţi o redacţie moldovenească specială pentru moldovenii din Bucovina, scutindu-i de tutela redacţiei principale de limba română;

–        să se practice la Televiziune şi Radio Regional emisiuni în limba moldovenească (pentru început se poate în limba ucraineană pentru moldoveni şi despre moldoveni), cu periodicitate de la una la patru ori pe lună în toate regiunile Ucrainei (în dependenţă de numărul locuitorilor moldoveni: până la o mie – o dată pe lună, până la 3 mii de două ori pe lună, de la trei şi mai multe mii în fiecare săptămână).

  1. Pentru susţinerea culturii naţionale moldoveneşti.

–        să se inaugureze Sărbătoarea panucraineană a culturii moldoveneşti „Mărţişor” în fiecare an pentru toate regiunile Ucrainei cu finanţarea respectivă din partea Ministerului Culturii şi Turismului din Ucraina în limita a 80 de mii de grivne;

–        să se organizeze pregătirea cadrelor pentru casele de cultură, a conducătorilor de cercuri coregrafice, de dans şi a altor colective şi cercuri naţionale moldoveneşti. Aceasta este important mai ales pentru regiunile Odesa şi Cernăuţi;

–        să se prevadă finanţarea programelor de asigurare a colectivelor de artişti amatori moldoveni cu costume de scenă, mai ales în regiunile Odesa şi Cernăuţi;

–        să se rezolve problema referitor la deschiderea Centrului panucrainean de cultură moldovenească în oraşul Odesa în baza întreprinderii comunale „Obltransbud” (fostul Palat al studenţilor) sau în baza altui local. În regiunea Odesa locuiesc aproape jumătate din moldovenii Ucrainei;

–        să se deschidă un Centru Regional de Cultură Moldovenească în oraşul Noua Suliţa din regiunea Cernăuţi (posibil în baza Casei raionale de cultură), regiune în care locuiesc peste 67 de mii de moldoveni;

–        să se prevadă anual câte 100 de mii de grivne pentru editarea şi achiziţionarea de literatură artistică în limba moldovenească pentru bibliotecile din localităţile unde locuiesc compact moldovenii din regiunile Cernăuţi şi Odesa.

4. Administraţia orăşenească de stat a oraşului Kiev şi administraţiile regionale de stat cointeresate să ieie măsuri pentru crearea condiţiilor necesare, a asigurării organizaţiilor culturale naţionale moldoveneşti pentru îndeplinirea sarcinilor statuare, să asigure cu localuri organizaţiile raionale, interraionale, orăşeneşti şi regionale în regiunile Odesa şi Cernăuţi, în oraşul Pology din regiunea Zaporojie, oraşul Krivyi Rig din regiunea Dnipropetrovsk, oraşul Mogyliv-Podilskyi din regiunea Viniţa, oraşele Kiev, Mykolaiv, Sevastopol şi Kirovograd.

5. Ministerul Economiei Ucrainei, Administraţiilor de stat din regiunile Odesa şi Cernăuţi, cu scopul de a stabiliza situaţia din aceste regiuni, să prevadă crearea unor programe speciale de dezvoltare social-economică, posibile „zone economice libere” pentru majorarea locurilor de muncă şi ridicarea nivelului de viaţă a populaţiei locale, făcându-le în felul acesta atrăgătoare din toate punctele de vedere, cu scopul de a opri paşaportizarea românească şi plecarea în România în căutarea locurilor de muncă.

6. Ministerul Afacerilor Externe a Ucrainei:

-         să reglementeze în corespundere cu Convenţia de la Viena călătoriile diplomaţilor români pe teritoriul Ucrainei, făcând imposibilă vizitarea nereglementară a localităţilor, în special cu o populaţie moldovenească, şi a instituţiilor culturale şi de învăţământ din aceste localităţi;

-         luând în considerare că elita politică a României nu recunoaşte poporul moldovenesc şi dreptul acestuia la însăşi denumirea limbii materne „limbă moldovenească”, să fie interzise orice vizite oficiale ale persoanelor României în localităţile locuite compact de moldoveni ca atare, să se considere că aceştia încalcă punctul 1.3 din articolul 3 a „Convenţiei despre drepturile de bază ale grupurilor naţionale europene” şi punctele 1. şi 2. articolul 3, articolul 1, 2 din capitolul I a „Convenţiei cadru despre protejarea minorităţilor naţionale” şi în final, acestea să fie considerate inadmisibile şi să fie aduse la cunoştinţa părţii româneşti şi APCE şi OSCE;

-         să se introducă în componenţa grupurilor de lucru, a comisiilor, care elaborează proiecte umanitare împreună cu România şi Republica Moldova la nivel de ţară şi regiunile Odesa şi Cernăuţi, reprezentanţi ai Asociaţiei Naţional Culturale a Moldovenilor din Ucraina.

7. Comitetul de Stat de Statistică, Administraţia Regională şi alte structuri similare să-şi îndeplinească cinstit şi să urmărească mai atent procesul recesământului în localităţile cu populaţie românească şi moldovenească.

8. Comitetul de Stat pentru Religii, Administraţiile Regionale şi alte instituţii de stat cointeresate să ia măsuri în ceea ce priveşte preîntâmpinarea deschiderii de biserici şi construcţia de biserici sub auspiciile mitropoliei Basarabiei a Patriarhatului României pe teritoriul Ucrainei (este un exemplu în satul Komâşivka, raionul Izmail, regiunea Odesa), deoarece populaţia este dispusă să adere la Biserica Ucraineană Canonică.

Vom fi recunoscători pentru cercetarea şi răspunsurile la obiect.

Cu respect preşedintele Asociaţiei                            A. S. Fetescu

PS scrisoarea a fost transmisă tuturor ministerelor de resort ale Ucrainei şi SBU (dl. Horoşcovschi V. I.) cu rezoluţia: „Cabinetul de Miniştri să discute şi să facă propuneri în ceea ce priveşte căile de rezolvare a problemelor expuse în scrisoare şi necesitatea de a pregăti documentele normative şi juridice care ar reglementa rezolvarea lor”. (semnat de către Volodymyr Sivkovici).

Să subliniem faptul ca nici politicienii ucraineni, nici organele de conducere ale Ucrainei nu au susţinut propunerile numitei Asociaţii moldoveneşti, dar nu au abandonat totuşi termenul de «limbă moldovenească ».

 

Nu a întârziat reacţia reprezentanţilor comunităţii româneşti din Ucraina.

Către excelenţele sale:

Preşedintele Parlamentului Republicii Moldova,

Preşedintele Interimar al Republicii Moldova

Dl. Mihai Ghimpu,

Prim-ministrul REPUBLICII mOLDOVA

DL. VLADIMIR FILAT

Stimate Domnule Preşedinte,

Stimate Domnule Prim-Ministru,

Noi, profesorii de limba română, studenţii şi elevii şcolilor cu limba română de predare din Ucraina, redactorii ziarelor şi revistelor de limba română, colaboratorii redacţiilor în limba română a radiodifuziunii şi televiziunii din Cernăuţi, editurile „Svit” (pentru redactarea manualelor în limba română) şi editura „Alexandru cel Bun” din regiunea Cernăuţi, Uniunea Interregională „Comunitatea Românească din Ucraina” (ONG care întruneşte atât persoanele care se consideră români, dar şi pe mulţi dintre cei ce se declară moldoveni), liderii societăţilor româneşti, deputaţii Consiliului Regional de deputaţi, ne adresăm către Excelenţele Voastre pentru a susţine schimbarea textului din articolul 13 al Constituţiei, în care să se specifice că limba oficială a R. Moldova este limba română.

Faptul că în prezent limba oficială a Moldovei este considerată „limba moldovenească”, afectează grav situaţia instituţiilor de învăţământ din Ucraina, în special a şcolilor din regiunile Cernăuţi şi Odesa. Oficialităţile ucrainene din sistemul de învăţământ, susţinute de iniţiativa uneia dintre Asociaţiile Moldovenilor din Ucraina (preşedinte dl. A. Fetescu), au realizat, în perioada aflării la guvernare în Ucraina a forţelor naţionaliste portocalii, oficial, introducerea „limbii moldoveneşti” în şcolile româneşti din regiunea Odesa, editând deja şi manuale de limba şi literatura moldovenească.

În prezent numita Asociaţie a moldovenilor s-a adresat deja şi noilor oficialităţi ucrainene cu rugămintea de a înlocui limba de predare română cu „limba moldovenească” şi în raionul Noua Suliţa din regiunea Cernăuţi. Cererea lor este justificată prin faptul că în Constituţia Moldovei „limba moldovenească” este limbă de stat, iar în localităţile respective majoritatea populaţiei s-a declarat la ultimul recensământ ca fiind moldoveni. Ei cer insistent ca în Cernăuţi să fie deschise şi posturi de radio şi televiziune în limba moldovenească, în paralel cu cele existente în limba română. Astfel această situaţie echivocă împarte românii din Ucraina nu numai în două naţionalităţi, români şi moldoveni, dar şi în două comunităţi lingvistice şi culturale diferite, provocând în mass-media ucraineană dezbinarea noastră, inclusiv şi a activităţilor noastre culturale etc.

Argumentele ştiinţifice, susţinute şi de academicienii R. Budagov (Moscova) şi V. Semcinski (Kiev), care confirmă că pe teritoriul balcano-romanic sau romano-oriental există o singură limbă neolatină – româna – şi în această zonă a rămas o singură limbă romanică – româna, sunt trecute cu vederea de către oficialităţile ucrainene, care fac trimitere directă la Constituţia Moldovei.

Menţionăm că afirmaţiile celor ce susţin existenţa a două limbi (româna şi moldoveneasca) sunt extrem de contradictorii. Încercând să respecte oarecum criteriile ştiinţifice de clasificare şi vorbind despre înrudirea genetică a limbilor romanice, la capitolul limba română / limba moldoveneasvă exemplele sunt absolut identice, dacă nu vom lua în considerare doar alfabetul pe care îl întrebuinţează: chirilic (în prezent folosit doar în zona Transnistriei), pentru aşa-zisa limbă moldovenească, şi latin, pentru limba română.

Lingvistul italian, Carlo Tagliavini, în amplul său studiu Originile limbilor romanice, face o amplă analiză a lucrărilor lingviştilor sovietici evidenţiind contradicţiile existente şi propune o clasificare modernă a limbilor romanice în baza particularităţilor lingvistice şi genetice, analizând şi conjunctura politică în care a apărut etnonimul de „limba moldovenească”. Savantul constată că pe teritoriul balcano-romanic (balcano-oriental) există o singură varietate neolatină – limba română.

Carlo Tagliavini este un romanist cu profunde cunoştinţe de limba română, cu contribuţii considerabile şi în domeniul balcanisticii, în special al limbii albaneze şi al raporturilor albano-române, al limbii române, mai ales în domeniile lexicologiei şi a istoriei limbii. A cercetat limba vechilor Psaltiri în limba română şi a influenţelor slave asupra ei. Cartea lui, Originile limbilor romanice, este o lucrare de referinţă, una dintre cercetările de seamă ale limbii române, un important instrument de lucru pentru publicul ştiinţific larg şi de afirmare a adevărului ştiinţific, este o lucrare care indică şi limitele bunei cuviinţe în ştiinţă, istorie şi lingvistică.

Un alt nume important în cercetarea limbii române ca limbă romanică este A. Armbruster, care a demonstrat că nucleul fundamental al limbilor neolatine, atât în ceea ce priveşte tezaurul lexical, cât şi structura gramaticală a limbii române este de origine latină. Termenii de limbă valahă sau limbă moldovenească, care au circulat la diferite popoare şi în diferite perioade istorice nu demonstrează existenţa mai multor limbi, ci definesc doar o tradiţie istorică.

În virtutea acestui adevăr ştiinţific, vă rugăm respectuos să urgentaţi discutarea în Parlamentul R. Moldova a acestei probleme vitale pentru Neamul nostru, să restabiliţi adevărul ştiinţific şi să adoptaţi ca limbă oficială – limba română.

Cu speranţe în restabilirea adevărului ştiinţific:

  1. dr. Ion Popescu, deputat în Rada Supremă a Ucrainei, preşedintele Uniunii Interregionale „Comunitatea Românească din Ucraina”; dr. Alexandrina Cernov, membru de onoare al Academiei Române, redactor-şef al revistei „Glasul Bucovinei”, directorul Editurii „Alexandru cel Bun”; prof. dr. Gheorghe Jernovei, şeful Catedrei de Filologie Română şi Clasică, directorul Centrului Român de Filologie Comparată „Grigore Bostan”, Universitatea Naţională „Iu. Fedkovyci” din Cernăuţi; Ilie T. Zegrea, preşedintele Asociaţiei Scriitorilor Români din Cernăuţi, redactor-şef al revistei „Septentrion literar”; Vasile Tărâţeanu, preşedintele Fundaţiei de Binefacere „Casa Limbii Române”, preşedintele filialei orăşeneşti a Societăţii pentru Cultura Românească din Regiunea Cernăuţi „Mihai Eminescu”, deputat în Consiliul Regional Cernăuţi; Aurica BOJESCU, directoarea Centrului Bucovinean Independent de Cercetări Actuale din Regiunea Cernăuţi, deputat în Consiliul Regional Cernăuţi; Ion BOTOŞ, preşedintele Asociaţiei Românilor din Regiunea Transcarpatică „Dacia”, deputat în consiliul regional Transcarpatia; Vasile Bâcu, preşedinte interimar al Societăţii pentru Cultura Românească „Mihai Eminescu” din Cernăuţi; redactor-şef al publicaţiei „Gazeta de Herţa”; prof. dr. Ilie Luceac, Colegiul Pedagogic al Universităţii Naţionale „Iu. Fedkovyci” din Cernăuţi; Nicolae TOMA, redactor-şef al ziarului regional „Zorile Bucovinei”; Romeo CRĂCIUN, redactor-şef adjunct al ziarului „Libertatea cuvântului”;
  2. Tudor ANDRIEŞ, redactor-şef al ziarului „Concordia”; Simion GOCIU, director al revistei pentru copii „Făgurel”; Vitalie ZÂGREA, preşedintele Ligii Tineretului Român din Regiunea Cernăuţi” „Junimea”; redactor-şef al postului de radio „Ucraina internaţional”; Leonid PARPAUŢ, redactor-şef  al Comitetului de Stat pentru Radio şi Televiziune din regiunea Cernăuţi; Dumitru COVALCIUC, redactor-şef al almanahului „Ţara fagilor”; Petru GRIOR, preşedintele Societăţii Victimelor Represaliilor Staliniste „Golgota”, deputat în Consiliul orăşenesc Cernăuţi;  Petru POSTEUCĂ, preşedintele Clubului Cultural Sportiv „Dragoş Vodă”, deputat în Consiliul Raional Hliboca; Ion POSTEUCĂ, profesor pensionar, satul Stăneşti, raionul Hliboca, regiunea Cernăuţi; Nicolai BODNARIUC, profesor de istorie, directorul Muzeului de Arheologie şi Etnografie „Maximilian Hacman” din satul Oprişeni, raionul Hliboca, regiunea Cernăuţi;
  3.  Mihai UNGUREANU, directorul Editurii „Svit” pentru editarea manualelor în limba română din Ucraina; Vasile CARLAŞCIUC, ziarist, redactor-şef adjunct la postul de radio „Ucraina Internaţional”; Eugen TOVARNIŢCHI, directorul Liceului „Mihai Eminescu” din satul Carapciu, raionul Hliboca, regiunea Cernăuţi; Ştefan PENTEAC, Preşedintele filialei din regiunea Odesa a Alianţei Creştin–Democrate a Românilor din Ucraina; Anatol POPESCU, preşedintele Asociaţiei Naţionale Culturale a Românilor din regiunea Odesa „Basarabia”; Valentin STROIA, preşedintele organizaţiei obşteşti de tineret „Noua generaţie a Europei” din Izmail, regiunea Odesa; Nicolae MOŞU, preşedintele Asociaţiei Naţional-Culturale a Românilor „Valul lui Traian”, din regiunea Odesa.

***

Ne confruntăm în continuare cu această problemă depăşită. Astăzi, riscăm deja să pierdem şcolile cu limba română de predare, dar ce este şi mai grav, este afectată şi soarta Catedrei de Filologie Română, care, la propunerea rectorului, prof. univ. dr. Roman Ivanovici Petrişyn, riscă să fie desfiinţată. Motivul? Vorba lui Caragiale – „remuneraţie mică” la buget.

Să ne amintim că în anul 1849 la gimnaziul german din Cernăuţi, la care a învăţat şi Mihai Eminescu, a fost deschisă o catedră de limba şi literatura română  al cărui titular a fost profesorul Aron Pumnul, urmat de către Ioan Gheorghe Sbiera. Prin Aron Pumnul şi discipolul său I. G. Sbiera a început la Cernăuţi afirmarea unei şcoli de istorie literară care a pus bazele unei metodologii, a fost afirmată ideea necesităţii cunoaşterii tuturor faptelor literare la români şi a fost formulat, pentru prima dată, principiul periodizării fenomenului literar şi cultural, care astăzi, deşi depăşite, pot sta la baza scrierii unei monografii a literaturii române.

În anul 1875, când la Cernăuţi este inaugurată universitatea germană, Curtea de la Viena, răspunzând demersurilor intelectualităţii româneşti în frunte cu fraţii Hurmuzaki, este deschiă în acelaşi an, şi Catedra de Limba şi Literatura română,  condusă de Ioan Gheorghe Sbiera, membru de onoare al Academiei Romane, numerandu-se si printre fondatorii ei (vezi „Foaia Societatii...”. A fost urmat de către Sextil Puscariu, membru corespondent al Academiei Române. In perioada sovietică Catedra a fost condusă de doua personalitati marcante ale filologiei româneşti: prof. dr. Vitalie Sorbală, recunoscut printre romaniştii importanţi ai lumii, urmat de Grigore Bostan, membru de onoare al Academiei Române, membru al Academiei pedgogice de la Kiev, cunoscut mai ales prin lucrările sale dedicate folclorului românesc din Bucovina.

În Ucraina indepententă, care doreşte să se integreze în Uniunea Europeană, funcţionează o legislaţie care nu mai recunoaşte drepturile minorităţilor naţionale la folosirea  limbii materne în localităţile locuite copact de comunităţile lor, organizând în şcoli trecerea treptată la limba ucraineană de predare a tuturor disciplinelor.

Ucraina independenta doreşte să desfiinteze şi Catedra de Filologie Română şi Clasică! Cu această ispravă va intra în istoria Bucovinei.

Alexandrina CERNOV, pentru Agenția BucPress din Cernăuți

Despre autor: Alexandrina Cernov - membru de onoare al Academiei Române, autor de manual de limba şi literatura română pentru şcolile româneşti din Ucraina, lector universitar la Catedra de Filologie Română şi Clasică între anii 1971-2002, redactor-şef la revista trimestrială de istorie şi cultură „Glasul Bucovinei” (din 1994),  membru fondator şi director executiv al Editurii Alexandru cel Bun din Cernăuţi (1995), membru fondator al Societăţii pentru Cultura Românească „Mihai Eminescu” din regiunea Cernăuţi, vicepreşedinte (1989) şi preşedinte al Societăţii pentru Cultura Românească „Mihai Eminescu” din regiunea Cernăuţi (1990 – 1994).

Alte știri BucPress
Distribuie:
Vizualizări: 1118


radio
Ascultă-ne Live
Descarca lista Winamp, iTunes Descarca lista Windows Media Player Descarca lista Real Player Descarca lista QuickTime Descarca lista web proxy Descarca lista tunein
Descarca lista Appstore Descarca lista Google Play
unnamed
Pentru dedicații:
e-mail: radio.cernauti@gmail.com

BucPress pe Facebook
Parteneri BucPress
Parteneri Media BucPress
AGERPRES • Actualizează lumea
Proiect realizat cu sprijinul:
Departmamentul pentru Romanii de pretutindeni Centrul media bucpress
Proiect finanțat de Secretariatul General al Guvernului – Departamentul pentru Românii de pretutindeni. Conținutul acestui site nu reprezintă poziția oficială a SGG–DRP.
© 2022 BucPress - Toate drepturile rezervate

Live Radio Cernăuți