Opinie
Redactor: Dorina Popescu
12 octombrie 2020

Mihai Grosu – cel care face din Cernăuți o Românie onorifică

Mihai Grosu – cel care face din Cernăuți o Românie onorifică

Ca să scriu despre Mihai Grosu a fost necesar să mă documentez din curajul eroilor autentici. Am pornit de pe DigiWorld cu Leonidas din Sparta, am picurat cu deloc puțină ceară deasupra Vieții lui Ștefan cel Mare și am luat tren direct spre Castelul Peleș al Regelui Mihai și al întregii Case Regale a României („Școala lui Luceac”, vor spune unii; și au dreptate). Era important să înțeleg principiile aceluiași scop comun, să le schițez pe zeci de bilețele prinse în pioneze și să le unesc ca pe un puzzle. Sunt om de televiziune și știu clar cât de important este unghiul corect, prins de o cameră de luat vederi – mai ales aici, la Cernăuți. Unghiul din care nu doar să părem români, dar să și fim – nenumărați și perfecți, ca până și cea mai scrupuloasă lupă să nu ne poată găsi vreun cusur. Și, dacă am atins perfecțiunea, această mică magie se datorează românului care a renunțat la o poziție a Patrioților din Linia Întâi în sacrificiu de a prinde oriunde și oricând, prin obiectivul unui aparat Sony pretențios și fin, acel „unghi magic”.

Eroul meu de astăzi, cu idealurile sale toate, ar eclipsa cu ușurință până și Vârful Moldoveanul – cel mai înalt munte din România. Ar renaște curente de învingători – nu de învinși! Ar poziționa pe locul cuvenit, de cinste, limba și tradiția! Ar negocia la sânge existența și rezistența instituțiilor cu predare în limba română. Clar, Mihai Grosu nu a umblat la școală numai pentru chifla cu stafide din pauza mare. Și nici pentru chiulitul la o țurcă în spatele acesteia. Formarea sa tânjea după alte valori pe care, cu acuratețe, le aduna la orele de Istorie și din învățăturile bunicii sale, Domnica. În visele lui predomina o singură dorință – de a vizita România; tocmai de aceea, în anul Centenarului, prin mulțimea de români veniți în Cetatea Alba Iulia la 1 Decembrie, am zărit și chipul lui Mihai Grosu – românul care și-a urmat (și găsit) visul. 

Roșa – o suburbie de la poalele muntelui Țețina, o Mică Românie Mare frumos luminată pe noapte de Carul din stele, un meleag din care Dumnezeu nu a plecat încă niciodată și în care tradițiile nu se încurcă deloc cu fleacuri moderniste: aceasta este lumea lui Mihai. Aici s-a născut el, aici s-a născut și sora sa Angela, din doi părinți smeriți în credință – Ana și Petru. În CV-ul său, ca pe o decorațiune prețioasă, prezintă absolvirea Școlii nr.10, românească. Mihai are studii superioare și mulți-mulți ani de activitate ca operator, inginer-montaj, cameraman și regizor TV. Are colaborări de rezonanță cu toate posturile de televiziune din Cernăuți. Conturează video și dă o formă spectaculoasă fiecărui eveniment românesc din ținut și reușește acest lucru pentru că este mereu acolo – unde atâția alții abia s-au gândit să ajungă. Ordinea în viața lui Mihai este esențială: Dumnezeu, Țara, Limba și Familia. Copiii săi s-au școlit și se școlesc la Gimnaziul Alexandru cel Bun din Cernăuți. Dacă aș fi în măsură să acord un premiu pentru cea mai emoționantă declarație adusă vreodată unei soții, eroul meu de astăzi ar câștiga negreșit. Citez: ”Soția mea Irina – prima mână de ajutor!”. Precum încă un trofeu merită și pentru următoarea mărturisire: “România nu e doar un loc pe hartă. Ea trebuie să fie și în sufletul tău... Pentru că a fi ROMÂN este o mare cinste de la Dumnezeu”.


Întâi septembrie... Și nu are nici o relevanță anul sau postul de Televiziune la care se întâmpla. Prin semnificația acestei zile, multe școli de top din Cernăuți, cu predare în limba ucraineană, râvneau spre acel reportaj special care să le facă și mai populare. Nu am aflat niciodată, deși aș fi oferit un Regat pentru a ști, cu ce forță de convingere și-a înduplecat superiorii unei Companii ucrainene de televiziune, la care Mihai era cameraman, ca Primul Clopoțel din acel reportaj special să aibă amprenta unei școli românești. Școala respectivă – era școala din satul meu de baștină, pe atunci binecuvântat cu atâta românitate „cât e codrul verde” (au trecut anii și de atunci din toată românitatea „s-a tăiat ca-n codru”). Din asemenea întâmplări se nasc Legende cu eroi autentici. Eroii nu sunt neapărat cei în armură strălucitoare. Ei pot purta blugi, pot avea credite de nevoi personale la bancă și niciodată să nu intuiască că sunt eroi – eroii cuiva, eroii noștri. În mantia lor de modestie ei vor fi mereu gata pentru acel “unghi perfect” din care Cernăuțiul chiar arată cu totul și cu totul românesc.  

Dorina POPESCU, pentru Agenția BucPress  - www.bucpress.eu

Alte știri BucPress
Distribuie:
Vizualizări: 913
Разом, у безпеці! День європейської співпраці 2020


radio
Ascultă-ne Live
Descarca lista Winamp, iTunes Descarca lista Windows Media Player Descarca lista Real Player Descarca lista QuickTime Descarca lista web proxy Descarca lista tunein
Descarca lista Appstore Descarca lista Google Play
unnamed
Pentru dedicații:
e-mail: radio.cernauti@gmail.com

BucPress pe Facebook
Parteneri BucPress
Parteneri Media BucPress
AGERPRES • Actualizează lumea
Proiect realizat cu sprijinul:
Departmamentul pentru Romanii de pretutindeni Centrul media bucpress
Proiect finanțat de Departmamentul pentru Romanii de pretutindeni. Conținutul acestui site nu reprezintă poziția oficială a DRP.
© 2020 BucPress - Toate drepturile rezervate

Live Radio Cernăuți