Opinie
Redactor: Mirela Amarie
31 iulie 2020

Organizația Mondială a Sănătății ar putea furniza Ucrainei vaccinul Covid-19 doar pentru 20% din populație

Organizația Mondială a Sănătății ar putea furniza Ucrainei vaccinul Covid-19 doar pentru 20% din populație

După apariția vaccinului împotriva noului coronavirus, Organizația Mondială a Sănătății va putea să-l asigure în cadrul unui program special pentru fiecare al cincilea ucrainean, potrivit medicului șef sanitar Viktor Lyașko, care a scris despre acest lucru pe Facebook.

„Mulțumită acestei cooperări, Ucraina va primi vaccinul în cantități care vor acoperi 20% din populație (tranșe), la un preț accesibil sau gratuit, ceea ce va reduce sarcina bugetului pentru imunizarea altor grupuri cu risc ridicat”, a scris Lyașko.

Potrivit acestuia, astăzi în lume, în stadiul studiilor preclinice, sunt 139 de vaccinuri. Studiile clinice au început cu 25 de medicamente, dintre care 6 s-au apropiat cât mai mult de utilizarea practică.

De asemenea, medicul șef sanitar a menționat că este încă dificil de prezis care va fi vaccinul, atât prin tip, cât și prin metoda și numărul injecțiilor.

Vă reamintim că în SUA au început cele mai mari teste ale unui vaccin împotriva coronavirusului. Medicamentul va fi testat de 30.000 de voluntari care nu știu dacă au primit un vaccin real sau un placebo.

Agenția BucPress – www.bucpress.eu

Alte știri BucPress
Distribuie:
Vizualizări: 365
Разом, у безпеці! День європейської співпраці 2020


radio
Ascultă-ne Live
Descarca lista Winamp, iTunes Descarca lista Windows Media Player Descarca lista Real Player Descarca lista QuickTime Descarca lista web proxy Descarca lista tunein
Descarca lista Appstore Descarca lista Google Play
unnamed
Pentru dedicații:
e-mail: radio.cernauti@gmail.com

BucPress pe Facebook
Parteneri BucPress
Parteneri Media BucPress
AGERPRES • Actualizează lumea
Proiect realizat cu sprijinul:
Departmamentul pentru Romanii de pretutindeni Centrul media bucpress
Proiect finanțat de Secretariatul General al Guvernului – Departamentul pentru Românii de pretutindeni. Conținutul acestui site nu reprezintă poziția oficială a SGG–DRP.
© 2020 BucPress - Toate drepturile rezervate

Live Radio Cernăuți