Opinie
23 noiembrie 2020

Personalitatea: inteligență plus spiritualitate

Personalitatea: inteligență plus spiritualitate
23 noiembrie 2020

Personalitatea: inteligență plus spiritualitate

„Cinsteşte-te pe tine însuţi şi nimeni nu va putea să te necinstească” (Sfântul Ioan Gură de Aur)

În Dicţionarul Explicativ al Limbii Române termenul PERSONALITATE este definit  drept un ansamblu „ de trăsături morale şi intelectuale ale unui individ”; „ceea ce este propriu, caracteristic fiecărei persoane şi o distinge ca personalitate”… Adică,  e vorba de anumite trăsături morale şi intelectuale, de nivelul de educaţie, cultură de care dă dovadă acest individ precum şi de modul în care se comportă în societate.  Altfel spus, e vorba de o legătură adecvată între aspectul fizic al persoanei şi  calităţile sale morale, spirituale. Sau, şi mai simplu, vorbim de legătura om, suflet, trup.

În acelaşi timp trebuie să conştientizăm faptul că a cunoaşte pe cineva nu înseamnă numai a-i vedea trupul, ci înainte de toate a-i pătrunde modalitățile de a se manifesta precum și de a apropia factorul necunoscut și imperceptibil din el.

Icoana fizicului constituie, desigur, punctul principal de reper de unde pleacă cunoașterea noastră referitor la cineva: modul de a se mișca cu întreg corpul și îndeosebi cu unele părți, mimica feţei şi  apoi vorbirea, respirația şi chiar mirosul. Atunci când îi întindem cuiva mâna,  de  pildă, este o altă etapă importantă de cunoaștere a sa, dar totuși principalul moment al cunoașterii unui om îl constituie prima impresie. Deci, acesta este momentul hotărâtor ce va determina pentru mult timp sau chiar pentru totdeauna impresiile noastre despre noul necunoscut.

Şi totuşi, ne punem întrebarea, ce se  petrece oare în acel moment al primei impresii pe care ni-l produce  noul cunoscut? După opinia unora în această clipă se naște solidaritatea sau respingerea spontană dintre noi și el. Este asemănător cu ceea ce se petrece între doi poli pozitivi sau negativi a doi magneți. Acest ceva ce  generează atracția sau respingerea dintre noi nu este numai ceea ce simţim fizic și ce se structurează în corpul nostru, ci este ceva imperceptibil pentru simțurile și facultățile noastre intelectuale, devenind mai apoi hotărâtor pentru toate raporturile ce urmează primei noastre impresii.

Este și mai important de remarcat că atracția ca și respingerea, realizată  în urma primei impresii,  este cu atât mai hotărâtoare pentru legăturile ce vor urma dintre noi și noul cunoscut, cu cât vom căuta mai puțin a supune prima impresie influenței acestor simțuri și se va face mai mult pe cale spirituală. Am putea spune că tocmai simțurile noastre sunt vinovate de inducerea în eroare, când prima impresie nu este destul de exactă şi când primim în sufletul nostru ceea ce poate fi un spirit fariseic, adică exact contrariul a ceea ce aşteptam.

Astfel, ca o primă concluzie vom constata că în această problemă cu cât vom căuta să  excludem mai mult intervenția tulburătoare a simțurilor noastre din controlul primei impresii pe care ne-a produs-o noua cunoştinţă, cu atât mai sinceră, mai certă, mai curată, mai puțin amăgitoare va fi atracția și se va pune în evidență respingerea. Iar dacă mai apoi ne vom da bine seama de această atracție sau respingere și ne vom conforma în întregime atitudinea noastră, ce rezultă din această atracție sau respingere, nu vom avea deziluzia de a fi primit sau respins legătura noului cunoscut.

În acelaşi timp trebuie să menţionăm faptul că dacă vom fi foarte atenți la ceea ce se întâmplă, apoi ne vom putea convinge lesne  că această primă impresie, adică prima atracţie sau respingere este, în prima linie, efectul unei componente imperceptibile dintre noi și noua cunoștinţă, în care cele două trupuri joacă numai rol de suport al acelei componente invizibile. Este de la sine înţeles că prima impresie n-o putem obține fără o apropiere corporală cât de mică, aceasta însă nu constituie decât numai un mijloc de transport al acelei componente imperceptibile din noi, hotărâtoare în efectul ei, pe care îl are prima impresie dintre noi și noul cunoscut. Din acest moment ne simțim spontan solidarizați cu noul cunoscut. Este și mai interesant faptul, că această solidaritate sau respingere se desenează cu atât mai bine, cu cât vom exclude mai mult limbajul, adică orice explicaţii de ordin lingvistic..

După prima solidarizare dintre noi și noul cunoscut urmează întrepătrunderea sufletească și apoi completarea legăturilor prin amplificarea impresiilor reciproce, care trec de la unul la altul prin mijlocirea simțurilor. De la această primă impresie, urmată de întrepătrundere, depinde dacă se leagă o simpatie între noi și cunoscut sau refuzăm a schimba măcar un singur cuvânt. Astfel, există deci o componentă imperceptibilă, cu totul alta decât este corpul cu simțurile sale, care mijloceşte  la prima cunoaștere atracția sau respingerea, simpatia sau antipatia dintre om si om. Iar atracția sau respingerea primei impresii instinctivă de la prima vedere se desăvârșește mai târziu și pe cale perceptibilă, cu ajutorul simțurilor noastre. Aici vrem să  subliniem că acea componentă imperceptibilă din noi se manifestă nu numai la prima impresie. Ea se arată în fenomenele curioase de luciditate, telepatie, în întâmplările extraordinare, ce prezintă persoane prodigioase, mediumuri. O găsim manifestându-se îndeosebi în sentimentul iubirii, în care ne exteriorizăm firea personală, cu care cuprindem persoana iubită și ne contopim cu ea ca și în prietenie sau în general în stările de transpunere sufletească. Este ceva, ce se degajează din noi și cuprinde și pe alții, îi înfășoară, îi pătrunde și pe ei acest fior ce ne străbate și pe noi deopotrivă cu ei.

Este interesant faptul că acest ceva din noi se manifestă și în alte stări sufletești cum ar fi  , de pildă, sentimentul social, în care starea, necunoscutul din noi se revarsă asupra familiei, societății, omenirii, până și asupra firii întregi. Mai mult ca atât: acest ceva imperceptibil din noi se împrăștie și cuprinde și altă lume, cum ar fi, de pildă, stările sufletești dintre care amintim iertarea, fericirea, îndestularea, altruismul, mila, îndurarea, generozitatea, omenia, dărnicia, filantropia, modestia, sinceritatea,  mărinimia...

Toate aceste stări sufletești se aseamănă, se înrudesc și se întregesc cu iubirea care înseamnă, de fapt, dorinţa noastră de a face oamenilor bine, de a le dori binele… Iubirea este cea mai puternică, dar ea singură ar fi fără folos și prea slabă daca nu s-ar asocia cu surorile sale, care sunt așezate dimpreună cu ea în același sân al oaspetelui nostru necunoscut. Acelaşi ceva imperceptibil din noi se regăsește în stările sufletești împreună cu resemnarea, renunțarea, prudența, regretul, pocăința, răbdarea și castitatea, menite a contribui la întărirea și înălțarea noastră sufletească. Or, simțirea noastră în suferință, fericirea și strălucirea sufletească după învingerea suferinței este iar un alt semn de prezență a factorului imperceptibil din noi.

Libertatea voinței în hotărârile noastre după învingerea suferinței sau după bucuria victoriei repurtate este de asemenea o dovadă de dualitate a eului nostru personal. De altfel, marele Lev Tolstoi în cugetările sale despre Dumnezeu şi om, referindu-se la această dualitate a vieţii noastre spune că ne manifestăm ca „eliberare a spiritului în sinele nostru, ca desăvârşire a personalităţii” şi, apoi, „ca eliberare a spiritului în Tot, ca desăvârşire a lumii”.

Prin funcțiile emotive se pun în evidență instinctele, deci facultățile factorului vital din noi, întocmai precum prin facultățile raționale se face dovada existenței factorului imperceptibil rezonabil din noi.

Dacă aruncăm o privire retrospectivă asupra chestiunii legate de personalitate şi formarea ei, vom avea bucuria să constatăm că problema i-a interesat pe cei mai luminaţi la cuget şi la suflet   în toate timpurile, chiar din zorii omenirii. Însă adevărata importanţă a subiectului s-a impus odată cu apariţia creştinismului, când LOGOSUL a deschis porţile cerului şi a îndumnezeit sufletul omului. Iar astăzi, în secolul fragmentării acestui  suflet, când tehnica vrea să înlocuiască creierul individului, slăbindu-i şi duhul,  în mintea noastră apar mai multe  semne de întrebare privind pericolul ce planează asupra civilizaţiei umane. În primul rând e vorba de tinerii noştri care, cum se ştie, sunt ziua de mâine  a omenirii: cu ce-şi încarcă ei sufletul? Ce vor avea la bază viitoarele personalităţi care vor cârmui ţările şi popoarele? Vor mai pune accent pe morală, credinţă, adevăr, dreptate etc?  Câtă inteligenţă şi câtă spiritualitate vor aduna fiinţele lor pentru a rezista încercărilor la care vor fi supuse? Or, cum bine spunea marele român şi om de cultură Nichifor Crainic, „Spiritualitatea însemnă viaţă în duh şi artă în duh şi cum forma consacrată şi concretă a spiritualităţii este Biserica, noua orientare însemnează viaţă şi artă întru Duhul  Sfânt”.

Facultățile sufletești fixate prin atenție într-o singură direcție și întărite prin credință, stăpânite și absorbite de tăria adevărului și care trezesc așteptarea în realizare, nasc speranța - izvor nesecat al răbdării, care reprezintă principala cale spre mulțumire și fericire. Cum spune psalmistul, „În inima mea am ascuns cuvintele Tale,  ca să nu greşesc Ţie”.

Pr. dr. Radu ILAȘ, pentru Agenția BucPress – www.bucpress.eu

Alte știri BucPress
Distribuie:
Vizualizări: 524


radio
Ascultă-ne Live
Descarca lista Winamp, iTunes Descarca lista Windows Media Player Descarca lista Real Player Descarca lista QuickTime Descarca lista web proxy Descarca lista tunein
Descarca lista Appstore Descarca lista Google Play
unnamed
Pentru dedicații:
e-mail: radio.cernauti@gmail.com

BucPress pe Facebook
Parteneri BucPress
Parteneri Media BucPress
AGERPRES • Actualizează lumea
Proiect realizat cu sprijinul:
Departmamentul pentru Romanii de pretutindeni Centrul media bucpress
Proiect finanțat de Secretariatul General al Guvernului – Departamentul pentru Românii de pretutindeni. Conținutul acestui site nu reprezintă poziția oficială a SGG–DRP.
© 2022 BucPress - Toate drepturile rezervate

Live Radio Cernăuți