Opinie
03 martie 2021

Schimbarea politică din Republica Moldova

Schimbarea politică din Republica Moldova
03 martie 2021

Schimbarea politică din Republica Moldova

Despre schimbarea politică în teoria democrației conviețuiesc diverse interpretări. De cele mai multe ori acestea caracterizează schimbarea ca o modificare de esență a sistemului politic. Dar sunt și schimbări de adaptare, admise/susținute atunci când sistemul intră în criză, în disfuncționalitate.

Aprofundarea contradicțiilor dintre diferite grupuri sociale, dintre grupurile politice de la guvernare și din opoziție, clasa politică divizată pe criterii geopolitice: încotro mergem: spre Vest, integrându-ne în Uniunea Europeană, sau spre Est, unde am mai fost? Desigur că cei care au trăit în URSS și mai cred că e posibil de revenit la acea stare de lucruri – vor înapoi. Atâta doar că acea stare de lucruri nu poate fi întoarsă, nici la nivelul resurselor materiale, nici sub aspect spiritual.

În anul 2020, în sistemul politic din Republica Moldova se produce o turnură spre claritate: noul președinte declară că integrarea europeană este un obiectiv strategic pentru țara noastră, iar vecinii sunt partenerii/ prietenii cu care avem de soluționat un set de probleme, care timp de 5 ani n-au fost discutate de cei doi președinți a două state suverane. Începutul anului 2021 este semnificativ, în acest sens, deoarece cetățenii Moldovei și Ucrainei, care conviețuiesc în zona transfrontalieră se confruntă zilnic cu restricții, interziceri, care pot fi diminuate prin acorduri locale. Stimularea procesului decizional de acest nivel avea nevoie de un efort, parțial reflectat în : Declarație și Memorandum. Părțile în viitorul apropiat: Vor reglementa, din punct de vedere al dreptului internațional, subiectul construcției podului Cosăuți-Yampil, prin încheierea unui acord interguvernamental corespunzător; Vor asigura coordonarea eforturilor autorităților corespunzătoare centrale și regionale ale părților pentru a întocmi un proiect de investiții și a elabora argumentarea tehnică şi economică a dezvoltării infrastructurii de frontieră și a căilor de acces la frontiera de stat moldo-ucraineană. Vor întreprinde acțiuni comune pentru identificarea unor organizații financiare internaționale în vederea implicării lor în implementarea proiectului.

În așa mod abordate, problemele pot fi soluționate. În Moldova deseori este aplicată formula: „nu este voință politică”. În acest caz, este și voința, și necesitatea conștientizată și vor fi identificați și partenerii strategici care vor oferi resursele necesare. Printre alte subiecte discutate în cadrul întrevederii se numără accelerarea acordului ce ar permite cetățenilor ambelor state să traverseze frontiera doar în baza buletinului de identitate; necesitatea de a diversifica sursele de energie; aprovizionarea cu apă a localităților de pe ambele maluri ale Nistrului ca prioritate comună; dezvoltarea infrastructurii rutiere pe traseul Chișinău-Soroca-Yampil-Kyiv, capabil să asigure cea mai rapidă rută între capitalele celor două state.

Consiliu permanent al instituțiilor prezidențiale, creat la inițiativa celor doi președinți, are misiunea de a oferi o nouă calitate relațiilor moldo-ucrainene, desemnează un nou format permanent de colaborare la nivel înalt.  Comunicarea permanentă dintre cei doi președinți va scurta  timpul adoptării deciziilor, coordonării activității experților din ambele părți.

Revenind la problemele noastre interne, vreau să constat că avem o situație extrem de dificilă, deoarece instituțiile statului ar trebui să se susțină, să se completeze reciproc, dar la noi totul este invers: Parlamentul blochează Președenția, îi încurcă să numească Primul Ministru. Cel mai urât în toată povestea asta este că instituțiile statului conștient neglijează așteptările electorilor. Schimbarea politică, pe care am așteptat-o cei ce ne dorim integrarea europeană, poate fi, în mod conștient, amânată. Mai mult ca atât, alegerile prezidențiale pot să nu schimbe situația în bine. Condițiile de viață, absența locului de muncă, salariile mici etc. împiedică cetățenii să aleagă cele mai progresiste partide politice.

Ludmila ROȘCA, doctor habilitat în filosofie, conferențiar universitar, Academia de Administrare Publică din Moldova

Discurs rostit la masa rotundă internațională „Ucraina-România-R.Moldova: cercul prieteniei” (februarie 2021)

Alte știri BucPress
Distribuie:
Vizualizări: 485


radio
Ascultă-ne Live
Descarca lista Winamp, iTunes Descarca lista Windows Media Player Descarca lista Real Player Descarca lista QuickTime Descarca lista web proxy Descarca lista tunein
Descarca lista Appstore Descarca lista Google Play
unnamed
Pentru dedicații:
e-mail: radio.cernauti@gmail.com

BucPress pe Facebook
Parteneri BucPress
Parteneri Media BucPress
AGERPRES • Actualizează lumea
Proiect realizat cu sprijinul:
Departmamentul pentru Romanii de pretutindeni Centrul media bucpress
Proiect finanțat de Secretariatul General al Guvernului – Departamentul pentru Românii de pretutindeni. Conținutul acestui site nu reprezintă poziția oficială a SGG–DRP.
© 2022 BucPress - Toate drepturile rezervate

Live Radio Cernăuți