Opinie
09 noiembrie 2020

SUA: 15 considerații postelectorale

SUA: 15 considerații postelectorale

Valentin Naumescu, profesor de relații internaționale la Facultatea de Studii Europene a Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și președintele Asociației Inițiativa pentru Cultură Democratică Europeană (ICDE), expert independent și evaluator al Comisiei Europene în domeniul relații internaționale din 2015 și coordonatorul programului de master în Relații Internaționale, Politică Externă și Managementul Crizelor de la Facultatea de Studii Europene a UBB Cluj, fost secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe (2005-2007) și consul general al României la Toronto (2008-2012), scrie pentru Spotmedia că schimbarea lui Trump poate fi benefică pentru puterea SUA, care a pierdut mult în acest mandat din prestigiul şi influenţa globală pe care le aveau cu ani în urmă, existând o şansă pentru calmarea parţială a tensiunilor interne şi refacerea credibilităţii internaţionale. Analistul politic propune cititorilor 15 considerații postelectorale personale, pe care le publicăm pe pagina Agenției BucPress din Cernăuți:

1 . Înfrângerea lui Trump a fost previzibilă și anticipată de câteva luni. Singurii care nu au realizat că se apropie au fost fanii lui înverșunați, care erau convinşi că a-l considera pe Trump perdant înseamnă să fii neapărat suporterul lui Biden sau cine știe ce neo-marxist subsversiv. Nu puteau concepe, așa cum nu concep nici progresiștii radicali, la fel de obtuzi ideologic, că mai există pe lumea asta și moderați non-partizani care nu înghit exagerările, stridențele, dezbinarea şi scandalurile permanente, radicalizările și ultrasimplificările.

Am prevăzut şi afirmat de mai multe ori, în articole și intervenții publice, că „Trump va pierde alegerile”[1]în principal din cauza atitudinii grobiene, respingătoare, care i-a însoţit cei patru ani de mandat, pe plan intern şi pe plan extern, un mandat în care a divizat, a șocat, a jignit, a umilit, a polarizat, a ruinat relația transatlantică şi a produs peste tot ostilitate şi rivalitate, și care se termină, iată, în justiţie, printr-un spectacol jalnic și nedemn de președintele Statelor Unite ale Americii.

În acelaşi timp, am afirmat că nu se va putea spune că alegerile au fost câştigate de Biden, un politician de cursă (mult prea) lungă, care nu a trezit nicio pasiune – nici măcar printre democraţi- şi ale cărui niveluri de erodare (78 de ani, drame familiale etc.) şi epuizare pe toate planurile, respectiv probleme de credibilitate, sunt cunoscute. Schimbarea la Casa Albă era însă, chiar şi în aceste condiţii, necesară;

2 . Sondajele de opinie s-au confirmat de data aceasta aproape în totalitate, lucru pe care l-am anticipat şi explicit în preziua alegerilor, când s-a anunțat oficial că 100 de milioane de americani au votat anticipat, fiind destul de clar care opţiune politică s-a îndreptat masiv spre urne, cu nerăbdare, în comparaţie cu 2016.

La rate înalte de participare la vot, sondajele de opinie făcute corect nu dau de obicei greş. Toate sondajele arătau că Biden va fi înaintea lui Trump cu 4-5 milioane de voturi populare şi că va întoarce statele-cheie Michigan, Wisconsin şi Pennsylvania (46 de electori), luate „la mustaţă” de Trump în 2016;

3 . În esenţă, deşi poate suna surprinzător, America se află în acelaşi tablou electoral din 2016 (nu s-a schimbat nimic semnificativ în opţiunile americanilor), pentru că şi atunci Donald Trump a pierdut zdrobitor votul cetăţenilor, la o diferență de trei milioane (acum l-a pierdut la o diferenţă de patru milioane sau mai mult, după vom vedea la înregistrarea ultimului vot), doar că norocul care i-a surâs atunci în câteva state-cheie, pe care le-a câştigat la limita limitei, cu diferențe în jur de 1% sau chiar sub 1%, s-a întors acum de partea democraților.

Practic, exact aceleași state (Michigan, Wisconsin, Pennsylvania), pe care Trump le-a smuls in extremis, în 2016, din „blue wall”, s-au întors la democrați, cu diferențe la fel de mici de voturi, care devin însă decisive în mult prea strâmbul sistem electoral prezidenţial din SUA. Societatea americană rămâne însă, în esență, la fel de dezbinată și de polarizată și după aceste alegeri.

A fost îndepărtat un măscărici de la butoane, dar problemele de fond au rămas, iar „bătrânul Joe” este departe de a avea profilul necesar pentru a reseta şi reinventa America în secolul XXI;

4 . Contestarea rezultatului alegerilor, un scenariu pe care Trump și-l pregătise demult, fiind atât de arogant încât nu s-a putut abține să nu îl dezvăluie public cu o lună în urmă, nu va schimba cu nimic situația. Ea nu face decât să îl decredibilizeze și mai mult pe Donald Trump.

Curtea Supremă nu va da foc Americii şi nu va nega evidenţa voturilor, urmând doar să constate că Trump a pierdut alegerile. Președintele SUA nu ar fi trebuit să se lamenteze cu ipocrizie și să pretindă că alegerile în democrația americană sunt furate. Contestarea inutilă nu face decât să mai arunce o ultimă doză de confuzie, dezbinare și ură în societatea din a cărei polarizare și-a hrănit succesul politic egoist şi trecător;

5 . Nici Trump, nici Biden nu trebuiau să fie candidaţii acestor alegeri prezidenţiale de la începutul deceniului 3, fiind foarte departe amândoi de profilul proaspăt, credibil şi creativ al unui lider capabil să inspire America şi lumea şi să dea Occidentului un proiect convingător pentru secolul XXI.

Eşecul partidelor istorice americane de a furniza candidaţi convingători, din categoria adulţilor de vârstă medie (45-65 de ani) şi eventual din mediile profesionale active, are cauze profunde care fac necesară o regândire a mecanismelor de selecţie în politică şi a rolului banilor în desemnarea candidaţilor. Gerontocraţia politicii americane face foarte mult rău democraţiei;

6 . O să vi se pară surprinzător ce spun acum. Ceea ce pare punctul forte al democraţiei americane, foarte apreciat de populişti inclusiv în Europa, adică alegerile primare fac mai mult rău decât bine.

Alegerile primare din SUA elimină exact candidaţii tineri, moderaţi, competenţi, dar fără notorietate naţională şi fără susţinere financiară şi îi promovează la sfârşit pe cei bătrâni, cu mulţi bani şi cu notorietate naţională obţinută din circumstanţe anterioare.

Aşa se face că în alegerile primare din 2016 şi 2020 candidaţii democraţi şi republicani cei mai buni (şi nu au fost puţini, în ambele partide) au fost eliminaţi, iar la final rămâi cu Trump, care şi-a câştigat notorietatea naţională dintr-un show de televiziune, şi cu Biden, care este cunoscut de întreaga naţiune pentru că a fost luat pe tichet, ca vicepreşedinte, de Obama, din 2008 până în 2016.

Ar trebui procedat exact invers, aleasă mai întâi valoarea şi competenţa, la nivelul fiecărui partid (de către un consiliu al partidului, care se presupune că îşi cunoaşte îndeaproape membrii pentru competenţele politice reale), iar rolul partidelor exact acesta este, să îşi facă oamenii cunoscuţi la nivelul societăţii, drept candidaţi ai lor.

Sunt convins că un candidat de calitate al Partidului Democrat sau al Partidului Republican, desemnat cu un an înainte, are tot timpul şi resursele partidului la dispoziţie pentru a se face cunoscut la nivel naţional, dacă admitem că, fiind o ţară mare, un congresman mai tânăr, un guvernator sau un primar nu este cunoscut decât în statul lui de pe ţărmul Atlanticului, nu şi pe ţărmul Pacificului, la 5.000 de km distanţă.

Forţând ideea democratică în alegerile primare, partidele pun căruţa înaintea calului, cerându-i viitorului candidat nominalizat la prezidenţiale să fie mai întâi foarte cunoscut şi susţinut financiar cu 300-400 de milioane de dolari, şi apoi vedem dacă nu e cumva nebun sau ramolit.

În opinia mea, nu are rost să chemi zeci de milioane de oameni care nu au o activitate politică zilnică la vot în primaries, practic sute de mii de membri de partid formali care pot fi uşor induşi în eroare de faima sau show-ul unui candidat, plus că efortul financiar necesar este prohibitiv pentru mulţi potenţiali candidaţi tineri, în loc ca cei din conducerea partidului să îşi asume răspunderea desemnării candidatului, aşa cum se face în Europa, şi ulterior să lucreze în comun pentru promovarea imaginii şi programului candidatului desemnat, astfel încât să devină cunoscute la nivel naţional până la data alegerilor. Pentru asta avem partide politice, nu?

Ca să nu mai vorbim de un alt efect negativ al alegerilor primare, crearea faliilor interne în partide din cauza concurenţei agresive şi a urii create între facţiuni, care au făcut, de exemplu, ca susţinătorii lui Bernie Sanders să nu o voteze pe Hillary Clinton în noiembrie 2016;

7 . Avem, aşadar, un paradox. Sistemul politic american are democraţie directă acolo unde ar trebui să fie indirectă (prin reprezentanţi), adică la desemnarea candidaţilor partidelor la alegerile prezidenţiale (am explicat separat de ce alegerile primare nu sunt bune şi sunt doar o capcană populistă în care cad partidele), în schimb, are democraţie indirectă (votul în Colegiul Electoral) acolo unde ar trebui să aibă democraţie directă, adică atunci când naţiunea americană îşi alege preşedintele, între două opţiuni şi programe politice divergente, fiind relativ mai simplu pentru cetăţeanul de rând să se poziţioneze.

Evident, situaţia ar trebui inversată; 

8 . Statele Unite ar putea şi ar trebui să menţină aprinsă în toată lumea, prin imaginea şi discursul liderilor săi şi prin desfăşurarea curentă a politicii interne şi externe, flacăra liberalismului, în adevăratul sens al termenului, cel moderat şi raţional, nu cel pervertit ideologic din ultimele decenii, pe care atât stânga progresistă cât şi dreapta conservatoare vor să şi-l adjudece.

Acest lucru nu pare să se mai întâmple, din nefericire, nici în aceste alegeri prezidenţiale recent încheiate şi nici în ultimii ani, consecinţele iliberalismului (socialist sau conservator) şi polarizării putând fi dramatice în viitorul apropiat;

9 . Este mai mult decât evident, logic şi de bun simţ faptul că SUA au nevoie să îşi reformeze sistemul electoral pentru funcţia de preşedinte şi să renunţe la aberantul Colegiu Electoral. Acest sistem cu „mari electori” reprezenta (poate) o soluţie pentru America dezarticulată de acum 240 de ani şi în care, de pildă, Părinţii Fondatori au considerat că sclavii nu votează, dar se iau în considerare la calcularea ponderii statelor în Camera Reprezentanţilor şi în Colegiul Electoral, un sclav „echivalând” la calcularea reprezentanţilor cu 3/5 dintr-un cetăţean cu drept de vot. Acum, un om înseamnă un vot.

Nu este posibil să aştepţi clarificarea unei diferenţe de câteva mii de voturi dintr-un stat ca să concluzionezi ceea ce o diferenţă de patru milioane de voturi la nivel naţional ţi-a spus deja.

Preşedintele SUA reprezintă naţiunea americană în ansamblul său şi trebuie să fie ales prin vot universal direct, caracterul federal al SUA neavând nicio importanţă la alegerea puterii executive, care este unitară în exerciţiul funcţiei sale.

Marii electori nu fac decât să distorsioneze aritmetica electorală simplă a voturilor cetăţenilor. Pentru a da doar un exemplu, California are 55 de electori la o populaţie de 40 de milioane, iar Alaska sau Vermont au câte 3 electori la o populaţie de vreo 650.000. Împreună, cele două state mici, care au o populaţie însumată de 1,3 milioane, au 6 electori, adică peste 11% din ponderea electorală a Californiei, care este însă de 30 de ori mai populată decât cele două state amintite la un loc!

Distorsionarea voinţei democratice a cetăţenilor americani prin acest sistem caduc poate fi deci enormă. „Democraţie” vine de la demos, altfel sistemul politic s-ar fi numit… „statocraţie”. Dacă tot se vorbeşte de reunificarea naţiunii americane dezbinate, de ce nu încep cu unificarea corpului electoral al naţiunii americane, la alegerile prezidenţiale, trecând la votul universal direct?;

10 . Lumea a confundat suspansul cu echilibrul în aceste alegeri. Alegerile prezidenţiale americane nu au fost deloc echilibrate, dar au avut mult suspans din cauza sistemului electoral bazat pe votul universal indirect, care ne obligă să vedem cine câştigă în câteva state ale federaţiei, care în mod tradiţional au o populaţie împărţită în două segmente ideologice practic egale. De fapt, Trump a pierdut zdrobitor alegerile la nivelul SUA, la peste patru milioane de voturi diferenţă;

11 . Schimbarea lui Trump poate fi benefică pentru puterea SUA, care a pierdut mult în acest mandat din prestigiul şi influenţa globală pe care le aveau cu ani în urmă, existând o şansă pentru calmarea parţială a tensiunilor interne şi refacerea credibilităţii internaţionale. Spun „poate”, pentru că nu ştim sigur dacă acesta va fi cursul evenimentelor, dar ştim cu certitudine că, dacă ar fi rămas Trump, lucrurile ar fi mers din rău în mai rău, cu o polarizare şi o diviziune şi mai adâncă în societatea americană, cu o îndepărtare şi mai vizibilă a aliaţilor europeni, cu o izolare şi mai clară a SUA pe plan internaţional (rar s-a mai văzut ca SUA să nu fie susţinute aproape de nimeni la diferite voturi în cadrul ONU).

Argumentul că economia a mers bine datorită lui Trump este fals. Până la criza pandemiei, economia a mers bine peste tot în lume şi nu datorită preşedinţilor şi premierilor, ci pentru că aşa era ciclul economic global, cu o creştere importantă care începuse de fapt din timpul administraţiei Obama (aproximativ după 2011-2012) şi care durează în general un deceniu, până la declanşarea următoarei crize;

12 . Plecarea lui Trump este benefică şi pentru Europa şi relaţia transatlantică (deci pentru România inclusiv), pentru că dă o şansă reală de salvare a NATO, o alianţă vitală pentru garanţiile de securitate din Europa Centrală.

Cu Trump încă patru ani la Casa Albă, NATO se îndrepta cu paşi siguri spre intrarea într-un con al umbrei şi irelevanţei politico-militare, dacă nu cumva chiar al dezintegării efective, dacă vedem declaraţiile oficialilor francezi care insistă cu „autonomizarea strategică europeană” şi cu ideea că UE nu mai poate avea încredere în SUA.

Probabil că preşedintele Biden ar face foarte bine dacă şi-ar începe activitatea externă cu un turneu european în primăvara lui 2021 şi cu normalizarea relaţiilor cu UE. Totuşi, situaţia nu va mai reveni integral la ceea ce a fost cândva alianţa strategică America-Europa în timpul Războiului Rece, decât în cazul dramatic al unei confruntări a Occidentului cu o mare putere orientală;

13 . Înfrângerea lui Trump este pozitivă şi pentru ordinea liberală globală, fiindcă dă o şansă redescoperirii multilateralismului şi tratatelor globale, colaborării internaţionale în spiritul valorilor democraţiei liberale şi dreptului internaţional, principii şi valori pe care preşedintele Biden le poate resuscita, cel puţin parţial, după mandatul disruptiv al lui Trump;

14 . Va exista o moştenire politică a lui Trump şi după plecarea năbădăiosului Donald de la Casa Albă, o reminiscenţă de „trumpism” inevitabil în politica americană, în sensul că ideile şi abordările lui simpliste, combative, protecţioniste şi tranzacţionaliste şi-ar putea prelungi umbra peste America şi peste lume, zeci de ani de acum înainte, iar legătura SUA-UE va fi greu de reparat în totalitate;

15 . Să nu ridicăm prea sus ştacheta aşteptărilor pentru mandatul preşedintelui Biden, care a ajuns preşedinte doar pentru că predecesorul lui a pierdut alegerile, nu pentru că le-ar fi câştigat el! Inclusiv nominalizarea în Partidul Democrat nu a obţinut-o pentru că cineva l-ar fi plăcut cu adevărat, ci pentru că sistemul alegerilor primare i-a eliminat pe rând pe ceilalţi.

Da, americanii au dorit plecarea lui Trump. Partidul Democrat ar fi trebuit însă să vină cu un alt tip de candidat. Nu ştim în acest moment dacă Joe Biden, al 46-lea preşedinte al SUA, va putea duce în bune condiţii mandatul său până la capăt, adică până pe 20 ianuarie 2025, când va avea 82 de ani trecuţi.

S-ar putea ca mandatul lui Biden să îi nemulţumească pe toţi, şi pe republicani, şi pe democraţi. S-ar putea să fie incomplet. După cum, teoretic, ar putea decurge totul normal. Dar acest eşec amar al partidelor politice de a propune societăţii americane candidaţi credibili şi în deplinătatea capacităţilor, care să nu producă impresia dezolantă de decrepitudine, este şi o provocare la creativitate a noii generaţii, de reinventare a politicii, democraţiei şi partidelor în anii care urmează.

Articol publicat pe Spotmedia și preluat de Agenția BucPress din Cernăuți

Alte știri BucPress
Distribuie:
Vizualizări: 280


radio
Ascultă-ne Live
Descarca lista Winamp, iTunes Descarca lista Windows Media Player Descarca lista Real Player Descarca lista QuickTime Descarca lista web proxy Descarca lista tunein
Descarca lista Appstore Descarca lista Google Play
unnamed
Pentru dedicații:
e-mail: radio.cernauti@gmail.com

BucPress pe Facebook
Parteneri BucPress
Parteneri Media BucPress
AGERPRES • Actualizează lumea
Proiect realizat cu sprijinul:
Departmamentul pentru Romanii de pretutindeni Centrul media bucpress
Proiect finanțat de Secretariatul General al Guvernului – Departamentul pentru Românii de pretutindeni. Conținutul acestui site nu reprezintă poziția oficială a SGG–DRP.
© 2020 BucPress - Toate drepturile rezervate

Live Radio Cernăuți