Transcarpatia: În comuna Slatina a sosit timpul schimbărilor
Aflată în derivă decenii la rând, comuna Slatina a intrat în perioada renașterii. Echipa de manageri condusă de Vasile Iovdi, noul primar ales, detestă noțiunea de lâncezeală și indolență, fiecare are un segment stabilit de activitate și termenii de realizare a celor propuse.
Astfel, mai întâi schimbarea la față au simțit-o instituțiile de ocrotire a sănătății: în toate satele și cătunele din comună ambulatoriile și spitalele au fost reconstruite și dotate cu aparatură medicală de ultimă oră, apoi în satul Biserica Albă a fost deschis un centru de prestare a serviciilor administrative.
A urmat un proiect european de prevenire și contracarare a situațiilor de urgență, care a fost implementat cu succes și a fost achiziționată tehnica de intervenție în cazul unor calamități naturale și tehnogene. Dar cea mai mare problemă a localităților românești erau drumurile. De aceea o atenție deosebită se acordă reparării și recondiționării căilor de acces și arterelor centrale. Zilele acestea s-a încheiat reparația tuturor tronsoanelor de drumuri ce duc spre stațiunile balneare „Lacurile sărate”. Ele au fost recondiționate cu contribuția primăriei, care a alocat 4,4 mln. grivne, iar antreprenorii – 2 mln. grivne. Acum cartea de vizită a Slatinei – lacurile sărate își așteaptă vizitatorii, pentru care sunt pregătite condiții confortabile de recreere.
Agenția BucPress – www.bucpress.eu
![]() |
![]() |
Proiect finanțat de Secretariatul General al Guvernului – Departamentul pentru Românii de pretutindeni. Conținutul acestui site nu reprezintă poziția oficială a SGG–DRP. |