Opinie
Redactor: Elvira Chilaru
28 mai 2021

Un transcarpatian care a cerut public separarea regiunii de teritoriul Ucrainei va fi judecat

Un transcarpatian  care a cerut public separarea regiunii de teritoriul Ucrainei va fi judecat

Un rechizitoriu a fost aprobat și trimis în judecată împotriva unui rezident în raionul Hust, în vârstă de 42 de ani, pe baza apelurilor publice de modificare a teritoriului și a frontierei de stat a Ucrainei, combinate cu incitarea la ură națională. (Partea 2 a articolului 110 din Codul penal al Ucrainei).

Potrivit anchetei, acuzatul a postat  comentarii pe diferite rețele sociale cu apeluri publice pentru a acorda autonomie Transcarpatiei sau a o separa de teritoriul Ucrainei. În plus, în grupurile tematice de pe rețelele de socializare, cetățeanul a lăsat mesaje care cereau „construirea Rusiei Subcarpatice”, separată de Ucraina.

Bărbatul și-a exprimat aceeași poziție într-un interviu cu unul dintre canalele TV ale Federației Ruse, pe care l-a distribuit online. El a spus în direct, că acționează în același spirit cu persoane, care împărtășesc aceleași idei, inclusiv cu un transcarpatian care a fost condamnat luna trecută la 12 ani de închisoare pentru o serie de infracțiuni împotriva securității naționale.

O anchetă specială preliminară în acest dosar a fost efectuată de anchetatorii Biroului SBU din regiunea Transcarpatia.

Conform art. 62 din Constituția Ucrainei, o persoană este prezumată nevinovată de săvârșirea unei infracțiuni și nu poate fi supusă pedepsei penale până când vinovăția sa nu este dovedită în mod legal și stabilită printr-o condamnare judecătorească, potrivit serviciului de presă al Parchetului Regional Transcarpatic.

 

Alte știri BucPress
Distribuie:
Vizualizări: 659


radio
Ascultă-ne Live
Descarca lista Winamp, iTunes Descarca lista Windows Media Player Descarca lista Real Player Descarca lista QuickTime Descarca lista web proxy Descarca lista tunein
Descarca lista Appstore Descarca lista Google Play
unnamed
Pentru dedicații:
e-mail: radio.cernauti@gmail.com

BucPress pe Facebook
Parteneri BucPress
Parteneri Media BucPress
AGERPRES • Actualizează lumea
Proiect realizat cu sprijinul:
Departmamentul pentru Romanii de pretutindeni Centrul media bucpress
Proiect finanțat de Secretariatul General al Guvernului – Departamentul pentru Românii de pretutindeni. Conținutul acestui site nu reprezintă poziția oficială a SGG–DRP.
© 2021 BucPress - Toate drepturile rezervate

Live Radio Cernăuți