Rada Supremă a Ucrainei a recunoscut drept crime ale regimului totalitar comunist represiunile în masă comise de autoritățile sovietice împotriva populației din Transcarpatia în anii 1944–1946. Declarația a fost adoptată la 3 septembrie, cu votul a 261 de deputați.
Istoricul Roman Ofiținski a explicat, la „Suspilne Studia”, că documentul vizează în special represiunile împotriva foștilor participanți la viața politică a regiunii, internările și deportările pe criterii etnice, precum și persecuțiile religioase.
Un capitol important îl constituie represiunile împotriva maghiarilor și germanilor. Din noiembrie 1944 și până în 1946, autoritățile sovietice au internat și deportat aproape 27 de mii de persoane cu obligații militare, dintre care aproximativ 24 de mii de maghiari și 3 mii de germani. Aceștia au fost ținuți în lagăre de concentrare și folosiți la muncă forțată, în condiții similare celor aplicate prizonierilor de război.
Potrivit istoricului, cel mai mare lagăr de concentrare din Transcarpatia se afla la Svaleava, prin care au trecut mii de persoane internate. În prezent, pe acest loc se află un complex memorial.
Ofiținski consideră însă că recunoașterea parlamentară vine cu întârziere, întrucât crimele regimului comunist și represiunile politice sunt deja condamnate prin legislația ucraineană adoptată în 1991. În opinia sa, declarația are în primul rând o semnificație politică și diplomatică.
Decizia Radei Supreme a fost salutată în Ungaria, inclusiv de diplomați, oficiali și organizații neguvernamentale, care au susținut de mai mulți ani adoptarea unui asemenea document.
Elvira Chilaru


