Solicitările pentru ajutor pot fi depuse până la 24 decembrie
Sâmbătă, 15 noiembrie, în Ucraina a fost lansat Programul „Sprijin de Iarnă”, anunțat anterior de președinte. În doar prima zi de funcționare, ucrainenii au depus peste un milion de cereri, potrivit declarațiilor lui Volodîmîr Zelenski și ale prim-ministrei Iulia Sviridenko.
În primele două ore de la startul programului, pentru sprijinul financiar de 1.000 de grivne au fost depuse aproximativ 500.000 de solicitări. Dintre acestea, 106.000 au vizat ajutorul destinat copiilor. Până la ora 16:00, numărul total al cererilor a ajuns la un milion, a anunțat Iulia Sviridenko.
„Cele 1.000 de grivne vor merge către fiecare ucrainean care are nevoie de sprijin: adulți și copii, iar pentru o familie suma este semnificativă. Banii vor putea fi folosiți – nu doar în acest an, ci și până în iunie anul viitor – pentru plata utilităților, medicamentelor, produselor și cărților ucrainene și, desigur, vor putea fi donați voluntarilor și fundațiilor care sprijină armata noastră”, a declarat Volodîmîr Zelenski.
Pentru a primi ajutorul, solicitările trebuie depuse până la 24 decembrie prin serviciul electronic „Diia” sau prin „Ukrposta”. Fondurile ar urma să fie transferate în aproximativ 10 zile de la depunerea cererii. Guvernul a alocat peste 14 miliarde de grivne pentru această schemă de sprijin, iar Zelenski a dat asigurări că, dacă va fi necesar, bugetul programului va fi suplimentat.
Reamintim că, la 1 noiembrie, președintele anunțase pregătirea unui program amplu de sprijin pentru perioada rece, prin care ucrainenii vor putea primi între 1.000 și 6.500 de grivne. Totodată, este planificată și implementarea programului „UZ-3000”, care prevede călătorii gratuite cu trenul.
Elvira Chilaru


