Politică
Redactor: Elvira Chilaru
14 mai 2022

A fost descoperită o rețea a agenților FSB, coordonată din Crimeea

A fost descoperită o rețea a agenților FSB, coordonată din Crimeea
14 mai 2022

A fost descoperită o rețea a agenților FSB, coordonată din Crimeea

A fost descoperită o rețea extinsă de agenți ai serviciilor speciale ruse, conduse din Crimeea. Grupul includea pseudo-jurnalişti şi „experţi” care primeau bani de la curatorii ruşi pentru activități de propagandă, a anunțat  purtătorul de cuvânt al Serviciului de Securitate al Ucrainei, Artem Degtyarenko.

Aceștia au funcționat sub masca unei publicații online conduse de FSB pe teritoriul peninsulei ocupate temporar. Prin „publicațiile” lor, propagandiștii impuneau opinii pro-Kremlin asupra evenimentelor din Ucraina.

În prezent, „redactorul-șef” al acestei publicații se ascunde în Crimeea ocupată temporar. Anchetatorii SBU l-au informat deja  despre suspiciunea săvârșirii de infracțiuni.

În total, Serviciul de Securitate al Ucrainei a neutralizat mai mult de o duzină de ferme de boți inamice cu o capacitate totală de peste 100.000 de conturi false.

Serviciul de informații mai raportează că de la începutul invaziei ruse, 13 reprezentanți ai presei străine au fost depistați în  pregătirea materialelor „la comandă” pentru propagandiștii de la Kremlin.

SBU a demascat trei locuitori din Lvov care distribuiau posturi anti-ucrainene în aplicația rusă Odnoklassniki.

Șase militanți ai grupărilor armate ilegale ale forțelor de ocupație ruse, inclusiv membri ai „Armatei L/DNR” și ai „Miliției Populare a LNR”, au fost condamnați la 8 până la 15 ani de închisoare.

În Zaporojie ofițerii Serviciului de Securitate al Ucrainei au prevenit un atac terorist și au reținut autorul acestuia.

Agenția BucPress – www.bucpress.eu

Alte știri BucPress
Distribuie:
Vizualizări: 495


radio
Ascultă-ne Live
Descarca lista Winamp, iTunes Descarca lista Windows Media Player Descarca lista Real Player Descarca lista QuickTime Descarca lista web proxy Descarca lista tunein
Descarca lista Appstore Descarca lista Google Play
unnamed
Pentru dedicații:
e-mail: radio.cernauti@gmail.com

BucPress pe Facebook
Parteneri BucPress
Parteneri Media BucPress
AGERPRES • Actualizează lumea
Proiect realizat cu sprijinul:
Departmamentul pentru Romanii de pretutindeni Centrul media bucpress
Proiect finanțat de Secretariatul General al Guvernului – Departamentul pentru Românii de pretutindeni. Conținutul acestui site nu reprezintă poziția oficială a SGG–DRP.
© 2022 BucPress - Toate drepturile rezervate

Live Radio Cernăuți