Politică
13 februarie 2021

Experți din Cernăuți, la masa rotundă internațională „Ucraina-România-R.Moldova: cercul prieteniei”

Experți din Cernăuți, la masa rotundă internațională „Ucraina-România-R.Moldova: cercul prieteniei”
13 februarie 2021

Experți din Cernăuți, la masa rotundă internațională „Ucraina-România-R.Moldova: cercul prieteniei”

La 12 februarie a.c. a avut loc, în regim de videoconferință, masa rotundă internațională „Ucraina-România-R.Moldova: cercul prieteniei”, fiind analizate relațiile din această trilaterală, perspectivele cooperării și barierele apărute în calea cimentării unui cerc al prieteniei, informează Agenția BucPress.

Evenimentul a avut loc din inițiativa Centrului de Studii Românești din cadrul Universității Naționale din Cernăuți, Institutului de Democratizare și Dezvoltare din Kiev și Institutului de Studii Politice și Capital Social din Cernăuți.

La eveniment au participat experți din cele trei state: conf. univ. dr. Bogdan Ştefanachi (Universitatea „A.I. Cuza” din Iași), Roman Russu (R. Moldova), conf. univ. dr. Oleg Kozaciuk (Universitatea Națională din Cernăuți), prof. univ. dr. Ludmila Roșca (Institutul de Relaţii Internaţionale din Moldova),  lect. univ. dr. Elena Simona Vrânceanu (Universitatea „A.I. Cuza” din Iași), dr. Stanislav Jelihovski (Academia Diplomatică „Hennadii Udovenko” a MAE al Ucrainei),  dr. Angela Grămadă (Asociația „Experts for Security and Global Affairs”, România), dr. Nicolae Parcevschi (Centrul de Geografie Istorică Militară din R.Moldova), Oleksandr Kovtun (Institutul de Tehnologii Sociale din Hmelnițki, Ucraina), conf. univ. dr. Angela Popovici (Republica Moldova), conf. univ. dr. Liubov Melniciuk (Universitatea Națională din Cernăuți), dr. Marin Gherman și Vasile Bărbuță (Institutul de Studii Politice și Capital Social din Cernăuți).

În cadrul mesei rotunde au fost analizate principele tendințe regionale în trilaterala Ucraina – România – Republica Moldova, fiind prezentate proiectele transfrontaliere implementate, primejdiile și provocările securitare, perspectivele cooperării economice și culturale. De asemenea, experții au discutat despre barierele care sunt în calea cimentării unui cerc al încrederii între state. Atât reprezentanții Asociației Experts for Security and Global Affairs, cât și și cei ai Institutului de Studii Politice și Capital Social, au amintit la capitolul „bariere” legea educației și legea privind limba ucraineană ca limbă de stat, adoptate în Ucraina, care influențează negativ relațiile bilaterale dintre Ucraina și România.

În același timp, au fost analizate de către experții din Cernăuți limbajele hibride, barierele politice și „vijeliile geopolitice” care împiedică realizarea deplină a potențialului de cooperare în trilaterală, fiind propuse și unele soluții. Au fost prezentate unele studii privind securitatea din regiune și necesitatea de a coopera pentru a trece mai ușor peste provocările globale / epidemiologice / securitare apărute.

De precizat că Institutul de Studii Politice și Capital Social din Cernăuți a fost înființat în 2019, cu statut de centru analitic nonguvernamental, având ca scop să realizeze cercetări în domeniul științelor politice, relațiilor internaționale și sociologiei, să contribuie la cercetarea, acumularea și dezvoltarea capitalului social în trilaterala Ucraina – România – Republica Moldova și să formuleze recomandări organelor competente din statele respective.

Agenția BucPress – www.bucpress.eu


Alte știri BucPress
Distribuie:
Vizualizări: 537


radio
Ascultă-ne Live
Descarca lista Winamp, iTunes Descarca lista Windows Media Player Descarca lista Real Player Descarca lista QuickTime Descarca lista web proxy Descarca lista tunein
Descarca lista Appstore Descarca lista Google Play
unnamed
Pentru dedicații:
e-mail: radio.cernauti@gmail.com

BucPress pe Facebook
Parteneri BucPress
Parteneri Media BucPress
AGERPRES • Actualizează lumea
Proiect realizat cu sprijinul:
Departmamentul pentru Romanii de pretutindeni Centrul media bucpress
Proiect finanțat de Secretariatul General al Guvernului – Departamentul pentru Românii de pretutindeni. Conținutul acestui site nu reprezintă poziția oficială a SGG–DRP.
© 2022 BucPress - Toate drepturile rezervate

Live Radio Cernăuți