Politică
22 iulie 2021

Istoria lui Putin, contestată public de Guvernul României

Istoria lui Putin, contestată public de Guvernul României

Vladimir Putin flutură teoria anexării Basarabiei și Bucovinei de Nord de către România în 1918. Guvernul României îi răspunde: de fapt, rușii au comis un rapt teritorial samavolnic.

Reprezentantul special al Guvernului de la București pentru Promovarea Politicilor Memoriei, deputatul liberal Alexandru Muraru, îi transmite președintelui Rusiei că România nu a ocupat niciodată Basarabia, potrivit Deutsche Welle, citat de Ziare.com

Într-un răspuns la un text propagandistic publicat de site-ul Președinției Rusiei, Muraru amintește că alipirea Basarabiei și Bucovinei de Nord, la finalul Primului Război Mondial, s-a făcut în urma unor procese democratice, spre deosebire de anexarea la Uniunea Sovietică prin împărțirea sferelor de influență între Hitler și Stalin, la începutul celui de-al Doilea Război Mondial.

Într-un manifest propagandistic intitulat „Despre unitatea istorică a rușilor și ucrainenilor”, Putin afirmase că România a anexat în 1918 Basarabia și Bucovina de Nord, înainte ca - din grija Kremlinului - nordul Bucovinei și sudul Basarabiei să fie încorporate, în 1940, alături de Crimeea, în Republica Sovietică Socialistă Ucraineană. Putin a plasat aceste afirmații într-un efort de discreditare a statului și poporului ucrainean care, în opinia președintelui rus, nici măcar nu există, ci este parte a celui rus.

Despre eseul scris de Putin, istorici, ziarişti şi sociologi vest-europeni consultați de Deutsche Welle au relatat că este plin de greşeli de logică şi afirmaţii contrafăcute

„Narațiunile istorice false sunt parte a unui război hibrid purtat de Federația Rusă”, afirmă Alexandru Muraru. Textul președintelui Rusiei, scrie oficialul român, denaturează adevărul și ultragiază voința istorică a majorității populației celor două provincii românești. În opinia acestuia, mesajul transmis de Putin este revizionist și face parte dintr-o recuzită istoriografică veche de 100 de ani a Moscovei, care încearcă să-și justifice astfel visele post-imperiale, expansioniste.

„Spre deosebire de raptul teritorial la care rușii au recurs atunci când au anexat samavolnic teritoriul dintre Prut și Nistru, unirea cu Regatul României de la 1918 s-a realizat pe baza dreptului autodeterminării și în urma votului Sfatului Țării, cel mai reprezentativ organism politic al cetățenilor din Basarabia. Acest vot a fost liber și democratic”, notează Muraru.

Punctele de vedere enunțate de Putin „utilizează revizionismul, tezele disimulatorii despre trecut și denaturarea adevărului istoric” și sunt folosite ca argument pentru a contesta tratatele internaționale ale secolelor XX și XXI, încheie reprezentantul Guvernului României.

Agenția BucPress – www.bucpress.eu

Alte știri BucPress
Distribuie:
Vizualizări: 839


radio
Ascultă-ne Live
Descarca lista Winamp, iTunes Descarca lista Windows Media Player Descarca lista Real Player Descarca lista QuickTime Descarca lista web proxy Descarca lista tunein
Descarca lista Appstore Descarca lista Google Play
unnamed
Pentru dedicații:
e-mail: radio.cernauti@gmail.com

BucPress pe Facebook
Parteneri BucPress
Parteneri Media BucPress
AGERPRES • Actualizează lumea
Proiect realizat cu sprijinul:
Departmamentul pentru Romanii de pretutindeni Centrul media bucpress
Proiect finanțat de Secretariatul General al Guvernului – Departamentul pentru Românii de pretutindeni. Conținutul acestui site nu reprezintă poziția oficială a SGG–DRP.
© 2021 BucPress - Toate drepturile rezervate

Live Radio Cernăuți