Politică
Redactor: Leonid Parpauț
13 aprilie 2022

La un pas de Europa Occidentală. Anul 1941 şi teroarea stalinistă în regiunea Cernăuţi (5)

La un pas de Europa Occidentală. Anul 1941 şi teroarea stalinistă în regiunea Cernăuţi (5)
13 aprilie 2022

La un pas de Europa Occidentală. Anul 1941 şi teroarea stalinistă în regiunea Cernăuţi (5)

Mitropolitul Antonie Plămădeală: „Suntem contemporani cu strămoşii şi ei sunt contemporani cu noi. Nobleţea lor e nobleţea noastră, vitejia lor e vitejia noastră, victoriile lor sunt victoriile noastre, suferinţele lor sunt suferinţele noastre. Apărându-le memoria, ne apărăm pe noi. Noi suntem prelungirea lor în istorie, aşa cum urmaşii vor fi prelungirea noastră”

       În luna martie 1941, un zvon a străbătut cu iuţeala fulgerului ţinutul mioritic, anunţând că locuitorii primesc dreptul să părăsească în mod legal regiunea Cernăuţi. Acei, care doreau să-şi schimbe locul de trai, erau datori să înainteze cereri organelor locale de resort, alcătuite în limba rusă sau ucraineană, în care să indice motivul plecării. După cum s-a constatat mai târziu, zvonul a fost lansat de către reprezentanţii Comisariatului Poporului pentru Afaceri Interne (N.K.V.D.) al U.R.S.S., cu scopul de a scoate la iveală atitudinea băştinaşilor faţă de regimul stalinist, instaurat pe meleagurile carpatine.

       Locuitorii din ţinut, care nu cunoşteau rusa sau ucraineana, s-au adresat preşedinţilor şi secretarilor consiliilor săteşti cu rugămintea de a-i ajuta la scrierea cererilor pentru plecare în România. Conducătorii localităţilor româneşti – înscăunaţi de puterea sovietică dintre foştii participanţi la mişcarea subversivă din ţinut în perioada interbelică – îndeplineau, contra sumei de cinci ruble, rugămintea băştinaşilor, care se săturaseră de „marea fericire” adusă de la Kremlin.

       În ziua de 19 martie, reprezentanţii organelor comuniste de represalii îl arestează pe ţăranul Teodor Aniculăiesei, născut în 1905, în localitatea Lucoviţa, fostul judeţ Dorohoi al României, învinuindu-l de „trădare de patrie”. Au rămas cu inimile pline de durere buna lui soţie, Saveta, şi 5 copii. Peste două zile vor fi ferecate în lanţuri mâinile lui Sergiu Cherstean, născut în 1884, în localitatea Vicovu de Jos din România. În perioada interbelică s-a stabilit cu traiul în satul Corceşti din actuala regiune Cernăuţi. Pe data de 26 mai 1941, Judecătoria Regională Cernăuţi îl condamnă la 8 ani de muncă silnică „pentru agitaţie antisovietică”. S-a stins din viaţă în ziua de 20 septembrie, acelaşi an.

       La 23 martie este încătuşat alt ţăran din Ţinutul Herţei, Ilie Bihon, născut în 1883, în satul Târnauca, fiind acuzat de  „activitate de spionaj”. Moare pe data de 16 septembrie 1941, într-un lagăr stalinist de muncă corecţională din regiunea Sverdlovsk, Federaţia Rusă. Tot în ziua de 23 martie este arestat Nicolae Culiuc, născut în 1907, în satul Voloca din actualul raion Cernăuţi,  poseda studii primare. Odată cu declanşarea operaţiunilor militare între România şi fostul imperiu sovietic, românul, acuzat de „tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat”, va fi transferat în Siberia, unde dispare fără urmă.

       La 24 martie 1941, românii din localităţile storojineţene s-au adunat în oraşul Storojineţ, înaintând organelor raionale de resort cererile de plecare în Patria istorică. Autorităţile staliniste au refuzat să primească cererile, clasificând adunarea băştinaşilor drept o manifestare antisovietică, oamenii împrăştiindu-se pe la casele lor. Însă frica va fi înlocuită în sufletele conaţionalilor cu vechea dragoste de libertate. Se apropia vertiginos ziua, când mii de oameni se vor porni, ca un şuvoi năvalnic de apă vie, în căutarea libertăţii şi a unei vieţi lipsite de frică. Această zi se va transforma într-un imn creştin al sufletului mioritic, într-un act de iubire faţă de Patria străbună. Răzeşii din Valea Siretului ştiau că „Dumnezeu, care ne-a dat viaţa, ne-a dat libertatea în acelaşi timp”.

       După evenimentele sângeroase de la Lunca, fostul raion Herţa, din iarna anului 1941, hotarul cu România, instalat de autorităţile staliniste la finele cireşarului istoric, a cunoscut întăriri esenţiale. Detaşamentul de grăniceri nr. 97 al Comisariatului Poporului pentru Afaceri Interne al U.R.S.S. a fost completat cu noi unităţi militare, întreaga graniţă va fi „împodobită” cu trei rânduri de sârmă ghimpată, se vor săpa şanţuri antitanc adânci, vor fi instalate posturi fixe şi turnuri de supraveghere, patrulele sovietice vor ţine sub control frontiera zi şi noapte. Pe tot cuprinsul hotarului se va întinde o fâşie de pământ arată, cu o lărgime de 20 de metri, greblată zilnic, posibilă în orice moment să indice urmele lăsate de acei, care încercau să „violeze frontiera de stat”. Totodată, fiecare grănicer stalinist, care reuşea să prindă la graniţă un  „infractor al frontierei” sau o persoană suspectă, primea cuvinte de laudă din partea superiorilor, un premiu în bani şi două săptămâni de concediu.

       Zona de 15 kilometri de la graniţă era în supravegherea continuă a „colaboratorilor operativi” ai Comisariatului Poporului pentru Securitatea de Stat al U.R.S.S. Ei ţineau sub strictul control toate localităţile ţinutului. Orice băştinaş, care locuia în afara indicatei zone, având necesitatea de a pătrunde în această porţiune de pământ strămoşesc, trebuia să argumenteze în faţa autorităţilor bolşevice un motiv bine justificat pentru a obţine necesara autorizaţie, emisă de către amintitul comisariat. Dacă la o razie în zonă, era descoperită o persoană, care nu avea asupra sa această autorizaţie blestemată, vinovatul era arestat şi condamnat la ani grei de detenţie. Aşa s-a întâmplat cu Ion Ciubotaru, născut în 1889, în localitatea Horbova din fostul judeţ Dorohoi al României. Ţăranul ajunge în satul Hreaţca din Ţinutul Herţei, situat la o distanţă de 10 kilometri de frontieră, pentru a-şi cumpăra o vacă. Este reţinut de grănicerii sovietici, fiindca nu avea la el autorizaţia de intrare în zona de frontieră şi aruncat în închisoarea din Cernăuţi. Încep interogatoriile. Românul nu cunoştea nici o boabă de rusă. Acei, care îl ajutau să se descurce, fiind în serviciul NKVD-ului, traduceau cum le convenea şefilor. Dosarul falsificat este înaintat Comisiei Speciale de pe lângă Comisarul Poporului pentru Afaceri Interne al U.R.S.S. Acest organ extrajudiciar, prin decizia nr. 63 din 21 iunie 1941, îl condamnă la 8 ani de detenţie, acuzându-l de „activitate de spionaj” în favoarea României, întemniţându-l în lagărul comunist de muncă şi corecţie din Sverdlovsk, unde moare în ziua de 28 noiembrie 1941, fiind înmormântat în cătunul Sosva, raionul Serov, regiunea Sverdlovsk, Federaţia Rusă. Fiica lui, Olga, în scrisoarea sa, adresată la 30 octombrie 1990, şefului Comitetului Securităţii de Stat al URSS menţiona că în iunie 1940 „toată regiunea Cernăuţi a fost ocupată de Armata Sovietică”, iar tatăl ei, care avea 23 hectare de pământ şi „n-a săvârşit nicio crimă şi n-a fost duşman al poporului, este dus în Siberia, unde moare de foame în lagăr”.

       Băştinaşii din ţinut, care locuiau în zona de frontieră, erau obligaţi să poarte cu ei actul de identitate, eliberat de către organele sovietice de resort, demonstrând astfel apartenenţa lor la blestemata zonă stalinistă. E necesar de a menţiona şi faptul că în localităţile din această zonă, bolşevicii au organizat din rândurile activului local echipe speciale, cu denumirea „Prietenii grănicerilor”. Ele aveau misiunea să descopere „elementele ostile statului sovietic”, care intenţionau să părăsească „ţinutul eliberat”. Aceste echipe de trădători ai neamului, prin denunţurile lor, au nimicit sute de destine nevinovate. Ivan Gruşeţki, primul secretatr al comitetului regional Cernăuţi al Partidului Comunist (bolşrvic) al Ucrainei, va informa cu mândrie Kievul despre „ajutorul acordat grănicerilor de către activiştii din localităţile din apropierea frontierei sovieto-române”. Trecerea clandestină în Patria istorică a devenit practic imposibilă. De aceea, criminalul zvon lansat de către agenţii N.K.V.D.-ului în martie 1941, prin care se anunţa că oamenii primesc dreptul de a părăsi în mod legal „fericita ţară a socialismului”, a născut în sufletele locuitorilor cu sentimentul libertăţii permanent aprins în piept, o erupţie vulcanică, lava căreia va ieşi la lumina istoriei în îndoliata zi de început de Prier.

       În dimineaţa zilei de marţi, 1 aprilie 1941, în cea de a 5-ea săptămână a Postului Mare, peste 1.500 de locuitori din satele Pătrăuţii de Sus, Cupca, Pătrăuţii de Jos şi Suceveni, în rândul cărora se aflau bărbaţi, femei şi copii, toţi îmbrăcaţi în straie de sărbătoare, s-au adunat în curtea bisericii din Suceveni, cu scopul să pornească spre centrul raional Hliboca, pentru a înainta organelor locale ale puterii bolşevice cererile lor de plecare în România. Din lăcaşul sfânt al satului sunt scoase trei cruci, la care vor fi atârnate ştergare albe, demonstrând prin aceasta că viitoatea procesiune poartă un caracter paşnic. Apoi, cu toţii, au îngenuncheat în curtea bisericii şi, susţinuţi de sunetele pline de jale ale clopotelor de aramă, au adresat o ferbinte rugăciune către Domnul, pentru ca El să-i aibă sub ocrotirea Sa.

       Cu sufletele pline de credinţă şi cu chipul Mântuitorului pe crucile sfinte, băştinaşii au pornit la drum. La hotarul satului Suceveni, lângă podul de peste apa Siretului, convoiul de oameni a fost întâmpinat de către 13 grăniceri sovietici, conduşi de un ofiţer comunist, care, scoţând săbiile din teacă, s-au răstit la oameni, poruncindu-le să se întoarcă la casele lor. Pentru a-i intimida pe români, un soldat a lovit cu sabia crucea din capul coloanei. Sabia s-a rupt în două. Oamenii, văzând în aceasta un semn susţinător al Domnului, înlăturându-i pe grăniceri, şi-au continuat mersul spre centrul raional.

       Către Hliboca s-au îndreptat şi alte grupuri de băştinaşi din satele de pe Valea Siretului, mânaţi de idealurile naţionale, pătrunşi de năzuinţa de libertate şi sentimentul frăţiei de neam. Ei erau urmaşii falnicilor înaintaşi, care au trăit pe aceste mândre meleaguri istorice, pline de glorie, ale Daciei străbune.

       Un soare gingaş de primăvară învăluia glia strămoşească şi pământul se trezea din amorţeala unei ierni grele şi îndelungate. Brânduşele firave şi dornice de viaţă, venite parcă din împărăţia poveştilor, domneau pe crestele dealurilor, împânzind întreaga întindere moldavă. Razele soarelui încălzeau inimile ţăranilor care doreau să trăiască liberi, nu sub jug asupritor, în condiţii de permanentă teroare, frică şi umilinţă. În fruntea coloanelor, care intrau în Hliboca, păşeau Ion Musteaţă, Tudor Semeniuc, Ion Bojescu, Nazarie Iliuţ, Gherasim Guşulea, Petru Duşceac, Florea Grosu, Ion Grosu, Grigore Bojescu, Constantin Holunga, Constantin Bojescu, Nicolae Galac. Numărul băştinaşilor adunaţi în Piaţa Centrală a raionului a crescut până la 5 mii de oameni.  

       În această străveche aşezare bucovineană, unde se afla sediul Secţiei Raionale Hliboca a Comisariatului Poporului pentru Afaceri Interne al U.R.S.S., băştinaşii, purtând prapurii şi crucile cu chipul Mântuitorului pe ele, scoase din lăcaşurile sfinte, intonau Imnul României, scandând „Trăiască regele Mihai!”, „Trăiască mareşalul dezrobitor!”. Vocea oamenilor ajungea până la pădurea din Dumbrava Roşie, „de unde spiritul marelui Ştefan îi privea cu dragoste şi îi încuraja”.

       Reprezentanţii organelor represive din raion – aceşti copoi ai regimului totalitar, cu sufletele pline de ură şi duşmănie, aduşi din toate colţurile fostului imperiu sovietic pentru promovarea unei politici de deznaţionalizare şi rusificare a populaţiei băştinaşe – au refuzat să primească cererile oamenilor. Dar românii, care de-a lungul mileniilor au înfruntat cu bărbăţie şi eroism toate vitregiile vecinilor, păstrându-şi şi afirmându-şi fiinţa naţională, n-au renunţat.

       Supăraţi şi indignaţi de această fărădelege, urmaşii legendarului Decebal, mândri şi dornici de libertate, asemenea strămoşilor lor, au început să scandeze că nu mai doresc să trăiască în „raiul” bolşevic, unde birurile, pe care trebuie să le plătească ţăranii, sunt imposibil de suportat şi unde teroarea era ridicată la rangul de principiu.

       Părăsind Hliboca, băştinaşii s-au îndreptat către Suceveni, planificând ca, din centrul acestei localităţi, să pornească cu toţii spre frontiera sovieto-română, sperând în înduplecarea autorităţilor staliniste.

       Însă, în vatra satului Suceveni au apărut câţiva ofiţeri şi soldaţi sovietici, care au început a parlamenta cu lumea adunată, sfătuindu-i pe ţărani să se întoarcă la casele lor. Totodată, bolşevicii doreau să câştige timp pentru mobilizarea forţelor necesare, capabile să oprească mulţimea. Românii, hotărâţi să ducă la bun sfârşit pornirea lor, n-au ascultat de vorbele staliniştilor, apucând calea spre mult râvnita libertate, care se afla în „ţara din zare” – după cum va spune în 2008, în timpul manifestărilor comemorative de la Fântâna Albă, profesorul şi poetul Romeo Săndulescu, fostul Consul General al României la Cernăuţi. Băştinaşii meleagurilor voievodale ştiau că în Patria lor istorică străluceşte cerul şi soarele aruncă scântei, se aude sunetul de dimineaţă al grâului de aur, romaniţa prezice viitorul destinului tău; îngrijorate de visurile tale, izvoarele plâng spuzite de dor. În această fermecătoare ţară lucesc ochii inului înflorit şi cad boabele de rouă ca nişte lacrimi. Ei doreau să ajungă în lumea unui trecut glorios al tradiţiei milenare de existenţă naţională.

       La un colţ al pădurii din Suceveni, convoiul băştinaşilor a fost somat de un grup de soldaţi sovietici care, pentru a intimida mulţimea, au tras o salvă în aer. Acest avertisment n-a exercitat nicio influenţă asupra oamenilor. Ei şi-au continuat drumul spre frontieră. Pe teritoriul satului Fântâna Albă din fostul raion Hliboca, lângă cantonul Varniţa – la o depărtare de doi kilometri de hotarul instalat la finele cireşarului 1940 – coloana de oameni paşnici a fost oprită de grănicerii stalinişti, proptiţi la marginea codrului secular. La semnalul comandantului, responsabil de efectuarea acestei operaţiuni, au pornit să ţăcănească din trei părţi mitralierele bolşevicilor, secerând rândurile conaţionalilor. Rafalele focului ucigător al mitralierelor se contopea cu vaietele muribunzilor, cu vocile pline de durere ale răniţilor, cu bocetele femeilor şi strigătele sfâşietoare ale copiilor, cu răcnetele infernale ale satrapilor stalinişti şi cu sângele martirilor, care curgea din belşug, acoperind glia strămoşească.

       În acea zi, în Poiana Varniţei, a lăcrimat Mântuitorul, răstignit pe cruce. Mureau cu dorul de Ţară în inimi fiii şi fiicele neamului. Au căzut, cu sufletul neîmpăcat, în floarea vârstei, românii. Pe data de 28 ianuarie 1943, Vasile N. Florescu, Guvernatorul provinciei Bucovina, s-a adresat către Pretorul plăşii Storojineţ cu următoarele cuvinte: „Avem onoare a Vă ruga să binevoiţi a ne comunica dacă cei asasinaţi şi îngropaţi în groapa comună au fost exhumaţi şi îngropaţi creştineşte? Câţi dintre cei omorâţi au fost idendificaţi?”. În ziua de 1 februarie 1943, Primpretorul plăşii Storojineţ, Gheorghe Scraba, scria Guvernatorului provinciei Bucovina: „La ordinul Dumneavoastră nr. 775 din 28 ianuarie 1943, avem onoare a Vă raporta că nici unul dintre locuitorii asasinaţi şi îngropaţi în groapa comunei Fântâna Albă, nu au fost exhumaţi şi înmormântaţi apoi creştineşte. Din cei omorâţi acolo, din informaţiile luate de la locuitorii, care au luat parte activă şi au fost prezenţi la măcel, s-a putut identifica un număr de 24 de locuitori”. La informaţia în cauză s-a alăturat „Tabelul de locuitorii morţi şi identificaţi din revoluţia din 1 aprilie 1941”:

       comuna Cupca: Ţugui Mihai al lui Vasile, Plevan Arcadie al lui Teodor, Belmega Ioan al lui Teodor, Bicer Gheorghe al lui Ilie, Duşceac Ioan al lui Teodor

       comuna Suceveni: Sucevan Constantin al lui Vasile, Bostan Dragoş, Mihailovici Ilie al lui Vasile, Sidoreac Vasile al lui Alexa

       comuna Pătrăuţii de Sus: Ursulean Varvara a lui Nichita

       comuna Pătrăuţii de Jos: Liciman Simion, Savu Pavel al lui Ioan,Popescu Petru al lui Ioan

       comuna Carapciu:  Tovarniţchi Gheorghe al lui Dumitru, Tovarniţchi Ilie al lui Zaharie, Tovarniţchi Vasile al lui Pavel, Tovarniţchi Traian al lui Gheorghe, Corduban Nicolae al lui Dumitru, Opaiţ Cozma al lui Ilie, Opaiţ Gheorghe al lui Nistor, Dabâca Teodor al lui Gheorghe

       comuna Iordăneşti: Halac Ioan al lui Dumitru

       comuna Petriceni: Lazurca Gheorghe al lui Teodor, Botariu Cozma al lui Vasile

       Numărul celor căzuţi în ziua de 1 aprilie 1941, la Varniţa, indicat în tabelul Preturei plăşii Storojineţ, coincide cu numărul martirilor, seceraţi de gloanţele staliniştilor, păstrat în documentele Detaşamentului de grăniceri.

       Conform documentelor păstrate în fondurile Arhivei de Stat a regiunii Cernăuţi, tot la Fântâna Albă au murit: Lupăşteanu Titania, născută în 1911, şi Rotariu Cozma al lui Vasile, născut în 1914.

       În ziua de 1 aprilie 1941 au sângerat cerul şi pământul. S-a îngrozit Valea Siretului. Unii, care au reuşit să scape de gloanţele grănicerilor bolşevici, „refugiindu-se în pădurea din apropiere, au fost ajunşi din urmă de cavaleria sovietică şi măcelăriţi cu sabia”. Martirii sunt aruncaţi în gropi comune. Ei îşi dorm somnul veşnic la poale de codru verde. Fagii seculari le freamătă la creştet.

       Acei, care s-au salvat din ghearele morţii, vor fi hăituiţi, prinşi şi întemniţaţi de către cerberii regimului totalitar. Pe data de 1 aprilie au fost arestaţi 260 de martiri. Ei vor fi escortaţi la Hliboca. Fiind închişi în beciurile Secţiei Raionale a N.K.V.D.-ului, au trecut prin toată gama de metode de tortură şi bătăi bine cunoscute. După trei săptămâni de calvar, chinuri cristice şi interogatorii bestiale, 200 de români au fost eliberaţi, fiind deportaţi în iunie, acelaşi an. 60 de osândiţi au apucat drumul Gulagurilor staliniste, unde vor fi nimiciţi. Puterea sovietică s-a răfuit crunt cu „trădătorii patriei socialiste”. Martirii de la Fântâna Albă au împărtăşit destinul martirilor de la Lunca. Masacrul sângeros de la Varniţa rămâne pentru totdeauna în memoria neamului. „Adevărul istoric este unul şi acelaşi pentru vremuri şi popoare”. Despre evenimentele tragice de la Lunca şi Fântâna Albă s-a scris, se scrie şi se va scrie, fiindcă „cât va fi omenire, se va scrie şi istorie, care rămâne peste veacuri conştiinţa ei”.

       În urma investigaţiilor întreprinse de către membrii Centrului de Cercetări Istorice şi Culturale din Cernăuţi s-a descoperit că primii martiri căzuţi în Poiana Varniţei, în sângeroasa zi de 1 aprilie 1941, au fost trei tineri din satul Suceveni. Ei se aflau în capul coloanei, purtând crucile cu chipul Mântuitorului pe ele, scoase din lăcaşul sfânt al acestei localităţi din Valea Siretului, la care erau atârnate ştergare albe. Dragoş Bostan şi Vasile Sidoreac au venit pe lume în 1923, Ilie Mihailovici s-a născut în 1921. Au murit în floarea vârstei, plătind cu viaţa lor nemuritorul dor de libertate. Zbirii regimului totalitar s-au răfuit crunt cu rudele martirilor, deportându-le în stepele pustii ale Kazahstanului, unde multe dintre ele şi-au găsit mormântul. În satul Suceveni a rămas doar Tecla Mihailovici, sora românului-martir Ilie Mihailovici.

       În satul Cupca locuia, la 1942, Teodor Belmega, tatăl martirului Ioan Belmega, născut în 1910, secerat de gloanţele grănicerilor sovietici la Varniţa. Împreună cu tatăl, în localitatea natală se aflau surorile, Ileana şi Maria, şi fratele Nicolae.

       În acelaşi sat Cupca trăiau, în perioada celui de-al Doilea Război Mondial, şi rudele martirului Arcadie al lui Teodor Plevan, născut în 1914, căzut la Fântâna Albă, în nemuritoarea zi de început de Prier. La baştină au rămas soţia, Ana Plevan, şi fraţii: Ioan şi Vasile.

       Tot în localitatea Cupca îl plângeau pe martirul Mihai al lui Vasile Ţugui, născut în 1912, care îşi doarme somnul veşnic în Poiana Varniţei, surorile sale: Ana şi Maria Policarp, şi fratele Toma.

       În comuna Suceveni au rămas rudele martirului Constantin al lui Vasile Sucevan, născut în 1903. În satul de baştină se aflau, la 1942, mama, Maria Scurtu, şi surorile: Ileana şi Zenovia.

       Tânăra şi frumoasa româncă, Titania Lupăşteanu, născută în 1911, dorea să trăiască în libertate, să aibă o viaţă demnă, lipsită de teamă. Ea a trecut în lumea celor drepţi, ducând cu dânsa nemărginita dragoste de Ţară, pe care a purtat-o în inima ei din ziua naşterii. A rămas cu sufletul plin de durere scumpul soţ, Dumitru Lupăşteanu.

       Gheorghe al lui Teodor Lazurca s-a născut în 1889, în istorica localitate Petriceni. A căzut la Varniţa, în îndoliata zi de 1 aprilie 1941. Au rămas pe aceste meleaguri mioritice, binecuvântate, să-i ducă memoria scumpa lui mamă, Paraschiva, îndurerata soţie, Veronica, şi 5 copii: Ilie, Vasile, Ioan, Victor, Silvestru.

       Tot la Fântâna Albă a căzut şi Cozma Rotariu, care a văzut lumina zilei în 1914. În acea zi neuitată de primăvară, el era alături de iubitorii de Ţară şi libertate. Au rămas să-l plângă scumpii săi părinţi, Vasile şi Elisabeta, draga lui soţie, Elena, şi fiul Mircea.

       Martirii căzuţi la Lunca şi Fântâna Albă sunt o părticică a măcelăriei conştiinţei neamului, a talentului său masacrat. Mitropolitul Antonie Plămădeală menţiona: „Suntem contemporani cu strămoşii şi ei sunt contemporani cu noi. Nobleţea lor e nobleţea noastră, vitejia lor e vitejia noastră, victoriile lor sunt victoriile noastre, suferinţele lor sunt suferinţele noastre. Apărându-le memoria, ne apărăm pe noi. Noi suntem prelungirea lor în istorie, aşa cum urmaşii vor fi prelungirea noastră”.

(va urma)

Petru GRIOR, directorul Centrului de Cercetări Istorice şi Culturale din Cernăuţi, pentru Agenția BucPress – www.bucpress.eu

Alte știri BucPress
Distribuie:
Vizualizări: 452


radio
Ascultă-ne Live
Descarca lista Winamp, iTunes Descarca lista Windows Media Player Descarca lista Real Player Descarca lista QuickTime Descarca lista web proxy Descarca lista tunein
Descarca lista Appstore Descarca lista Google Play
unnamed
Pentru dedicații:
e-mail: radio.cernauti@gmail.com

BucPress pe Facebook
Parteneri BucPress
Parteneri Media BucPress
AGERPRES • Actualizează lumea
Proiect realizat cu sprijinul:
Departmamentul pentru Romanii de pretutindeni Centrul media bucpress
Proiect finanțat de Secretariatul General al Guvernului – Departamentul pentru Românii de pretutindeni. Conținutul acestui site nu reprezintă poziția oficială a SGG–DRP.
© 2022 BucPress - Toate drepturile rezervate

Live Radio Cernăuți