Politică
Redactor: Leonid Parpauț
12 mai 2022

La un pas de Europa Occidentală. Anul 1941 şi teroarea stalinistă în regiunea Cernăuţi (8)

La un pas de Europa Occidentală. Anul 1941 şi teroarea stalinistă în regiunea Cernăuţi (8)
12 mai 2022

La un pas de Europa Occidentală. Anul 1941 şi teroarea stalinistă în regiunea Cernăuţi (8)

 „Pe teritoriul lagărului condamnaţii purtau numere pe spate, la pantaloni, pe fuste, pe căciuli şi pe mâneci. Reprezentanţii administraţiilor se adresau către deţinuţi strigând numărul, fără a-i interesa că după acest număr se află un om cu durerile sale, cu lumea lui lăuntrică...”

      Persecuţiile staliniste, îndreptate împotriva băştinaşilor din ţinutul mioritic, n-au luat sfârşit odată cu deportările în masă ale locuitorilor din actuala regiune Cernăuţi. Ele au continuat şi după 13 iunie 1941. Oamenii nevinovaţi vor fi duşi în neagra străinătate, părăsind baştina străbună şi tot ce-au avut mai drag şi scump. Ei au apucat drumul Gulagului bolşevic, îndurând chinuri feroce. Astfel, în ziua de 22 iunie, când au început operaţiunile militare între România şi imperiul sovietic, zbirii călăului Stalin, dornici de sânge de român, rătăceau ca nişte copoi turbaţi prin localităţile herţene, căutând noi victime. În calea lor a apărut molniceanul Vasile Huţanu, un flăcău, frumos la chip, înalt ca un pandur, membru al unei numeroase familii de oameni harnici şi cinstiţi. Ferecat în lanţuri, va fi aruncat în cazematele bolşevice. La baştină, în Molniţa lui dragă, au rămas să-i ducă dorul şi să-l aştepte părinţii, fraţii şi surorile. A rămas satul său natal, cu luncile de sălcii plângătoare, unde-şi făceau cuiburi păsările călătoare, venite de la capătul lumii. A rămas Prutul cu morile-i de apă, care măcinau sudoarea ţăranului şi sufletul lui. Au rămas văile cu doine şi turmele de mioare. A rămas pământul sfinţit cu sângele strămoşilor. Conform deciziei nr. 85-S din 17 octombrie 1942 a Comisiei Speciale de pe lângă Comisarul Poporului pentru Afaceri Interne al U.R.S.S., românul, născut în 1915, este privat de libertate pe un termen de 5 ani, fiind trecut în categoria „elementelor care prezintă un pericol social”.

       În aceeaşi zi de Cireşar, alt molnicean, Haralambie Cercun, născut în 1922, este arestat de reprezentanţii Direcţiei Regionale Cernăuţi a Comisariatului Poporului pentru Afaceri Interne al U.R.S.S., fiind acuzat şi el de faptul că a devenit pentru puterea sovietică „un element care prezintă un pericol social” şi trebuie transferat în regiunea Sverdlovsk din Federaţia Rusă. Din blestematul lagăr stalinist de muncă corecţională, sărmana lui inimă se ruga: „Lasă-mi, mamă, dor de glie,/ Ca să vin în zori cu rouă,/ Când în luncile din vale/ Iarba ostenită doarme/ Şi-ntocându-mă acasă,/ Să găsesc lângă fântână/ Doi cireşi cu doina-n frunze/ Şi trecutul în tulpină.// Lasă-mi, mamă, graiul dulce,/ Moştenitul din străbuni,/ Să-l aud la sărbătoarea/ Satului cu oameni buni/ Şi-adunându-mă din vremuri/ De adâncă suferinţă,/ Să-mi văd baştina natală,/ Îmbrăcată în credinţă.// Lasă-mi, mamă, dor de viaţă,/ Să mă regăsesc pe mine,/ Să-nţeleg în astă lume/ Ce e rău şi ce e bine”.

        N-a dovedit acest tânăr să înţeleagă ce e rău şi ce e bine, fiindcă a închis ochii pentru totdeauna pe data de 24 februarie 1942. S-a despărţit de scumpa sa mamă, Catinca Cercun, care tot privea în depărtare, aşteptându-l. Tăcerea grea o durea ca o rană pătrunsă în adâncul sufletului ei. Sărmana mamă singură se ştia pe acest pământ. Când a murit unicul său fiu, în satul din Valea Prutului, plângea cerul şi fulgii cădeau ca nişte stele, prevestind că sufletul martirului a trecut în nemurire.

       În informaţia din 18 iunie 1941, adresată Kievului, Ivan Gruşeţki, primul secretar al comitetului regional Cernăuţi al Partidului Comunist (bolşevic) al Ucrainei, accentua faptul că „operaţiunea de deportare a elementelor contrarevoluţionare” din ţinut a fost planificată pentru noaptea de „11 spre 12 iunie” 1941. Reieşind din faptul că Instituţia feroviară din Cernăuţi n-a reuşit să pună la dispoziţia conducerii regiunii numărul necesar de vagoane pentru „deportarea elementului antisovietic”, această „operaţiune s-a desfăşurat în noaptea de 12 spre 13 iunie”. Totodată, raportorul sublinia că planul deportării prevedea „ridicarea a 2.333 de familii, cu un număr de 8.009 oameni”. Din cauza schimbării termenului fixat al deportării, „unele elemente contrarevoluţionare au reuşit să afle despre viitoarea operaţiune şi au dispărut”. Astfel, „au fost ridicate 2.279 de familii, numărând 7.720 de membri”. În continuare se menţiona că organele represive ale dictaturii staliniste „au luat măsurile necesare în direcţia vânării elementelor contrarevoluţionare, care au reuşit să se ascundă”.

       Pentru îndeplinirea planului stabilit de către Comitetul Central al Partidului Comunist (bolşevic) al Ucrainei şi Consiliul Comisarilor Poporului al R.S.S.U., reprezentanţii regimului totalitar bolşevic s-au îndreptat spre localităţile băştinaşilor din ţinut, cu scopul de a „descoperi şi aresta noi duşmani ai poporului”. A pornit marea vânătoare de suflete nevinovate. La 8 august 1942, Eugenia Nicolae Fetcu a declarat în prezenţa primarului şi a secretarului comunei Lunca, judeţul Dorohoi, următoarele: „În ziua de 22 iunie 1941 am fost chemată la primărie de autorităţile sovietice. Motivând că am vorbit contra statului sovietic, am fost luată şi dusă la Cernăuţi, unde am stat închisă timp de opt zile, unde erau cam 1.300 de arestaţi. După cercetările noastre, care au durat opt zile, au format un convoi din toţi arestaţii şi am plecat înspre Hotin, trecând în Transnistria (Ucraina), fără a ne spune unde ne duc”.

       În acel convoi al băştinaşilor, care a pornit spre Siberia, la finele Cireşarului însângerat, se aflau şi Elena Ailincăi din Târnauca, şi Aglaia Moraru din Buda Mare. Ambele localităţi fac parte din Ţinutul Herţei. În urma unui bombardament aerian, româncele reuşesc să evadeze de sub escortă, întorcându-se în satele natale.

       Pe data de 23 iunie 1941, reprezentanţii Direcţiei Regionale Cernăuţi a Comisariatului Poporului pentru Afaceri Interne al U.R.S.S. o arestează pe Catinca Bodnar din Tărăşeni, născută în 1914, neştiutoare de carte, ţărancă. Sărmana femeie este supusă interogatoriilor feroce timp de 20 de luni. La 3 martie 1943, românca va fi condamnată de către autorităţile bolşevice la 6 ani de detenţie într-un lagăr stalinist de muncă corecţională „pentru activitate de spionaj” în favoarea României.

       A doua zi, în mâinile grănicerilor sovietici nimereşte Vasile al lui Gheorghe Basarabeanu, născut în 1885, în orăşelul Herţa, fostul judeţ Dorohoi, poseda studii primare, croitor. Îngrozit de teroarea desfăşurată în ţinutul mioritic de către dictatura stalinistă, românul a încercat să treacă în Patria istorică şi să scape de regimul totalitar, instaurat pe meleagurile voievodale. Odată cu declanşarea operaţiunilor militare între România şi imperiul bolşevic, deţinutul va fi scos din închisoarea din Cernăuţi şi transferat în Siberia, unde dispare fără urmă. Au rămas să-l aştepte scumpa lui soţie, Elena Basarabeanu, şi frumoşii săi fii: Alexandru, Dumitru, Haralambie, Mihai.

       Şeful interimar al Direcţiei Regionale Cernăuţi a Comisariatului Poporului pentru Securitatea de Stat al U.R.S.S., căpitanul Şaşkov, aducea la cunoştinţa lui Ivan Gruşeţki, primul secretar al comitetului regional Cernăuţi al Partidului Comunist (bolşevic) al Ucrainei, că în ziua de 25 iunie 1941 au fost arestaţi de către reprezentanţii organelor represive 18 băştinaşi, suspectaţi de „acţiuni contrarevoluţionare şi agitaţii antisovietice”. În numărul arestaţilor a intrat Claudia Constantinovici din oraşul Cernăuţi, născută în 1901, poseda studii medii incomplete, funcţionară. La 12 septembrie 1942, românca va fi condamnată la 5 ani de detenţie „pentru agitaţie antisovietică”. În aceeaşi zi, în mâinile călăilor stalinişti nimereşte şi Maria a lui Vasile Cerchez, născută în 1918, tot în vechea capitală a Bucovinei istorice.

       În ziua de 26 iunie 1941, sergentul Rusol, anchetator penal al Direcţiei Comisariatului Poporului pentru Securitatea de Stat al U.R.S.S. din regiunea Cernăuţi, adoptă hotărârea privind arestarea avocatului Mihai Dăscălescu, care locuia la acea vreme în oraşul Cernăuţi, strada Cuciurul Mare, nr. 7. Românul s-a născut la 27 octombrie 1910, în localitatea Bursuceni, judeţul Botoşani al României, într-o familie de muncitori. Când împlinise opt anişori, Mihai a trecut pragul şcolii primare din satul natal, sorbind cu nesaţ din izvorul nesecat al cunoştinţelor timp de trei ani. Îşi continuă studiile primare în localitatea Dumbrăveni, acelaşi judeţ, baştina scumpei sale mame, Ecaterina Langa. Tatăl său, Vasile Dăscălescu, muncitor la căile ferate, în 1922 este transferat în fostul judeţ Hotin, îndeplinind diverse funcţii în cadrul gărilor feroviare din satele Vancicăuţi şi Mămăliga, încadrate astăzi în componenţa regiunii Cernăuţi a Ucrainei. Absolvind şcoala primară, se înscrie, în 1923, la Liceul „Aron Pumnul” din oraşul Cernăuţi, unde se va adânci în lumea miraculoasă a gândirii umane până în 1930, când devine student al Universităţii Cernăuţene, Facultatea de Drept. În perioada anilor 1931-1932 îşi satisface serviciul militar în termen în cadrul Regimentului 4 Vânători, dislocat în orăşelul Lipcani, actualmente se află în Republica Moldova.  

       După terminarea studiilor universitare, la 1934, tânărul Mihai Dăscălescu lucrează la biroul avocatului Constantin Rădulescu din Cernăuţi în calitate de practicant. Tot în acelaşi an se stabileşte cu traiul în oraşul Hotin, ocupându-se cu avocatura. Activitatea sa politică a început la 1933, când Dăscălescu devine membru al Partidului Radical-Ţărănist Român. Datorită calităţilor sale deosebite, spiritului întreprinzător şi principialităţii în fapte, peste doi ani, avocatul Mihai Dăscălescu este ales preşedinte al organizaţiei judeţene Hotin a partidului amintit.

       La 28 iunie 1940, când în Basarabia, nordul Bucovinei şi Ţinutul Herţa este instaurată dictatura stalinistă, el revine la Cernăuţi, împreună cu soţia sa, Maria, născută în 1909. Rămas fără mijloace de existenţă, înaintează cerere comisiei sovieto-române cu rugămintea să fie repatriat în Ţara-i natală. Rezolvarea adresării sale va fi tărăgănată de către organele locale de resort pe parcursul unui an de zile şi, odată cu începerea operaţiunilor militare între România şi fosta Uniune Sovietică, este întemniţat în straşnica închisoare cernăuţeană,  fiind acuzat de activitate antisovietică. Va fi evacuat în regiunea Sverdlovsk din Federaţia Rusă, cătunul Sosva, unde interogatoriile au durat 13 luni. Comisia Specială de pe lângă Comisarul Poporului pentru Afaceri Interne al U.R.S.S., prin decizia nr. 85-S din 17 octombrie 1942, îl condamnă la 10 ani de detenţie într-un lagăr stalinist de muncă corecţională.

       În ziua de 13 iunie 1947, Dăscălescu, după şase ani de suferinţă, în timpul cărora a doborât copaci în pădurile seculare din Uralul îndepărtat, unde durata iernii trecea ca un fior rece prin sângele lui, iar cerul de gheaţă îi trezea în suflet dorul de Patrie şi de vară, de meleagurile mândre, unde trăiau părinţii, fraţii şi sora, înaintează Procurorului General al Uniunii Sovietice o scrisoare, în care roagă să fie reexaminat dosarul penal, motivând că în timpul cercetărilor au fost comise unele greşeli din partea anchetatorilor. La 23 iulie, acelaşi an, a doua scrisoare este trimisă lui Molotov, unul dintre liderii statului sovietic. Ea conţinea informaţia că Mihai Dăscălescu e cetăţean al României, fiind condamnat pentru fapte, pe care nu le-a săvârşit. În urma acestor adresări, sunt efectuate cercetări suplimentare şi Comisia Specială de pe lângă Ministrul Securităţii de Stat al U.R.S.S., prin decizia nr. 1 din 3 ianuarie 1948, îl pune în libertate pe deţinutul politic.

       Cu lacrimi în ochi a primit fostul avocat această veste. Părăsind pământul îngheţului veşnic, a pornit spre Basarabia însorită şi plină de verdeaţă, oprindu-se în oraşul Bălţi, azi în Republica Moldova. Pentru a-şi câştiga pâinea cea de toate zilele, devine lucrător al unor ateliere de legat cărţi. Începând cu luna ianuarie a anului 1952, dăscăleşte în diverse şcoli din raionul Chişcăreni. Întorcându-se în regiunea Cernăuţi, va fi numit profesor de limba română şi franceză la Şcoala Medie din Carapciu, în trecut raionul Hliboca.

       Sentimentul nedreptăţii îi rodea sufletul, fiindcă el, vinovatul fără vină, a zăcut şapte ani în cazematele bolşevice, suferind de foame, boli şi frig. Conştiinţa nu putea să se împace cu faptul că numele lui rămâne pânghărit în continuare. Pune mâna pe condei şi înaintează, în 1963, o plâgere Procurorului General al U.R.S.S. După unele cercetări, efectuate de către reprezentanţii organelor de resort, Judecătoria Regională Cernăuţi adoptă, la 7 decembrie 1963, hotărârea privind reabilitarea lui Mihai Dăscălescu, la acea vreme lector la Universitatea de Stat din Cernăuţi.

       Supravieţuind în Gulagul sovietic, Mihai Dăscălescu a lăsat urmaşilor preţioase mărturii despre închisorile şi lagărele staliniste, unde cerberii comunişti îşi băteau joc de osândiţi în modul cel mai sălbatic. În una din ele se menţionează următoarele:

     „Pe teritoriul lagărului condamnaţi purtau numere pe spate, la pantaloni, pe fuste, pe căciuli şi pe mâneci. Reprezentanţii administraţiilor se adresau către deţinuţi strigând numărul, fără a-i interesa că după acest număr se află un om cu durerile sale, cu lumea lui lăuntrică. Spre locul de muncă şi înapoi, osândiţii erau duşi în rânduri câte cinci, ţinându-se unul pe altul de braţ. În timpul mişcării se interzicea categoric să privească cineva în părţi sau în sus. Capetele trebuiau ţinute în jos, privind numai sub picioare. Pentru cea mai mică încălcare a acestei rânduieli, era pedepsit întregul şir. Oamenii primeau ordin să se culce cu faţa la pământ, de cele mai multe ori în glod, băltoace, zăpadă, iar soldaţii din escortă îi stâlceau în bătăi.

       Deţinuţii care întârziau la apelul de dimineaţă sau refuzau să iasă la lucru, indiferent din ce pricină, erau înhămaţi la o căruţă cu două roţi, încărcată cu pietre, şi mânaţi pe teritoriul lagărului până ce cădeau sleiţi de puteri. După această procedură erau udaţi cu apă, maltrataţi şi băgaţi la carceră”.

(va urma)

Petru GRIOR, directorul Centrului de Cercetări Istorice şi Culturale din Cernăuţi,

pentru Agenția BucPress – www.bucpress.eu

Alte știri BucPress
Distribuie:
Vizualizări: 445


radio
Ascultă-ne Live
Descarca lista Winamp, iTunes Descarca lista Windows Media Player Descarca lista Real Player Descarca lista QuickTime Descarca lista web proxy Descarca lista tunein
Descarca lista Appstore Descarca lista Google Play
unnamed
Pentru dedicații:
e-mail: radio.cernauti@gmail.com

BucPress pe Facebook
Parteneri BucPress
Parteneri Media BucPress
AGERPRES • Actualizează lumea
Proiect realizat cu sprijinul:
Departmamentul pentru Romanii de pretutindeni Centrul media bucpress
Proiect finanțat de Secretariatul General al Guvernului – Departamentul pentru Românii de pretutindeni. Conținutul acestui site nu reprezintă poziția oficială a SGG–DRP.
© 2022 BucPress - Toate drepturile rezervate

Live Radio Cernăuți