Politică
22 septembrie 2021

Pactul Ribbentrop-Molotov şi parada comună sovieto-nazistă din Brest-Litovsk

Pactul Ribbentrop-Molotov şi parada comună sovieto-nazistă din Brest-Litovsk
22 septembrie 2021

Pactul Ribbentrop-Molotov şi parada comună sovieto-nazistă din Brest-Litovsk

Pe 22 septembrie 1939 la Brest-Litovsk trupele Germaniei naziste mărşăluiau alături de cele ale Uniunii Sovietice în cea mai ciudată paradă din întreaga istorie. Soldaţii a două ideologii autodeclarate ca inamice îşi dădeau mâna şi făceau schimb de ţigări după ce sfâşiaseră Polonia.

Părintele trupelor de tancuri naziste, generalul Heinz Guderian se saluta şi primea această ciudată paradă alături de unul dintre cei mai valoroşi comandanţi de blindate ai sovieticilor, generalul Semion Moiseevici Krivoşein. Sovieticii salutau steagul cu svastică, iar arcul de triumf al paradei reunea secera şi ciocanul cu svastica. Hitler şi Stalin îşi dădeau mâna zîmbind peste cadavrul Poloniei. O paradă aproape necunoscută în istorie, ale cărei imagini au ieşit cu greu din arhive – şi este vorba de imagini provenind exclusiv din arhivele germane. Probabil că sovieticii nu au făcut fotografii la Brest-Litovsk pe 22 septembrie 1939 – sau dacă au făcut, atunci fotograful a murit prin cine ştie ce lagăr iar imaginile au fost distruse.

Toată această poveste a venit ca o concluzie logică a pactului încheiat între Hitler şi Stalin prin miniştrii lor de externe, Joachim von Ribbentrop şi Viaceslav Molotov, semnat la Moscova pe 23 august 1939. Cei doi dictatori şi-au împărţit atunci Europa, Polonia a fost sfâşiată în două, iar Basarabia românească a fost dată cadou sovieticilor. După ce Germania a atacat Polonia pe 1 septembrie 1939, generalul Heinz Guderian a ajuns pe 17 septembrie la Brest Litovsk, dincolo de linia de demarcaţie de pe râul Bug. Guderian a aşteptat aici sosirea sovieticilor, care au ajuns la Brest pe 22 septembrie sub comanda generalului Semion Moiseevici Krivoşein. Cei doi generali au căzut de acord pentru desfăşurarea unei parade comune în oraşul Brest, care a început la orele 16:00. Krivoşein a exprimat în timpul discuţiilor speranţa că Germania nazistă şi Uniunea Sovietică vor reuşi să înfrângă inamicul comun – respectiv imperialista Mare Britanie.

Un eveniment istoric ocultat care exprimă un adevăr geopolitic: când Rusia şi Germania îşi dau mâna, ţările din Europa de est dispar, iar Marea Britanie este izolată şi pusă în pericol. Generalul polonez Plisowski, comandantul trupelor care au apărat Brestul, a fost luat prizonier de sovietici şi mai apoi executat în masacrul de la Katyn.

Sursa: historice.ro

Alte știri BucPress
Distribuie:
Vizualizări: 764


radio
Ascultă-ne Live
Descarca lista Winamp, iTunes Descarca lista Windows Media Player Descarca lista Real Player Descarca lista QuickTime Descarca lista web proxy Descarca lista tunein
Descarca lista Appstore Descarca lista Google Play
unnamed
Pentru dedicații:
e-mail: radio.cernauti@gmail.com

BucPress pe Facebook
Parteneri BucPress
Parteneri Media BucPress
AGERPRES • Actualizează lumea
Proiect realizat cu sprijinul:
Departmamentul pentru Romanii de pretutindeni Centrul media bucpress
Proiect finanțat de Secretariatul General al Guvernului – Departamentul pentru Românii de pretutindeni. Conținutul acestui site nu reprezintă poziția oficială a SGG–DRP.
© 2022 BucPress - Toate drepturile rezervate

Live Radio Cernăuți