Politică
23 septembrie 2021

Pactul Stalin-Hitler și consecințele lui pentru actuala regiune Cernăuți. Destinele românilor după 28 iunie 1940… (continuare)

Pactul Stalin-Hitler și consecințele lui pentru actuala regiune Cernăuți. Destinele românilor după 28 iunie 1940… (continuare)
23 septembrie 2021

Pactul Stalin-Hitler și consecințele lui pentru actuala regiune Cernăuți. Destinele românilor după 28 iunie 1940… (continuare)

Cohorta de asesori populari, împreună cu tagma judecătorilor stalinişti, vor decide soarta miilor de deţinuţi politici din actuala regiune Cernăuţi, în primul an de dictatură sovietică. Pe conştiinţa lor rămân sentinţele pronunţate de judecătoriile bolşevice în acea perioadă tragică din istoria plaiului mioritic.

Pe data de 13 septembrie 1940, biroul comitetului regional Cernăuţi al Partidului Comunist (bolşevic) al Ucrainei a adoptat hotărârea „Despre totalurile alegerilor asesorilor populari”, în care se menţiona că „alegerile asesorilor populari au decurs într-o atmosferă de înalt avânt politico-ideologic, cu participarea activă a maselor”. Datorită „muncii de lămurire, depuse în mijlocul populaţiei, locuitorii au luat parte activă la discutarea candidaturilor şi la alegerile asesorilor populari”.

În cadrul judecătoriilor sovietice din ţinut vor fi introduşi „cei mai buni reprezentanţi ai întreprinderilor şi localităţilor”. În total, în  „regiune au fost aleşi 1744 de oameni, dintre care 453 de muncitori, 983 de ţărani, 308 funcţionari”. În numărul lor au intrat „351 de femei, 908 ucraineni, 129 de ruşi, 358 de moldoveni”. Această cohortă de asesori populari, împreună cu tagma judecătorilor stalinişti, vor decide soarta miilor de deţinuţi politici din actuala regiune Cernăuţi, în primul an de dictatură sovietică.

Pe conştiinţa lor rămân sentinţele pronunţate în localurile judecătoriilor bolşevice în acea perioadă tragică din istoria plaiului mioritic. Conform informaţiilor păstrate în documentele de arhivă, în vara anului 1940 (28 iunie – 31 august) au fost arestaţi, anchetaţi şi trimişi în gulagurile Siberiei peste 200 de „duşmani ai poporului” de origine română.

Îngroziţi de fărădelegile „eliberatorilor”, băştinaşii meleagurilor voievodale continuau să părăsească ţinutul „înveşmântat în vremuri grele”.

În ziua de 18 septembrie, spre Patria-mamă porneşte ţăranca Margarita Chelba, născută la 1889, în localitatea Vicovu de Sus, azi judeţul Suceava al României, locuitoare a oraşului Cernăuţi, neştiutoare de carte. Dorea să se întoarcă la locul unde a văzut pentru prima dată lumina soarelui, pe moşia gliei străbune, unde ceru-i sobru, cu ţărâna sacră, cu apele mari şi adânci de legende. Dorea să scape de condiţiile grele de prigoană şi teroare permanentă. Nimereşte în mâinile grănicerilor sovietici. Interogatoriile au durat 41 de luni. Pe data de 18 februarie 1944, Comisia Specială de pe lângă Comisarul Poporului pentru Afaceri Interne al U.R.S.S. o condamnă la 5 ani de detenţie într-un lagăr stalinist de muncă corecţională „pentru tentativa de trecere ilegală a frontierei de stat”.

Tot în aceeaşi zi, cu acelaşi gând senin de revenire acasă şi de ieşire din „oceanul de lacrimi al durerii”, se îndreaptă către frontieră Dumitru Franciuc, născut în 1880, în oraşul Siret, fostul judeţ Rădăuţi, poseda studii primare, lemnar. În perioada interbelică s-a stabilit cu traiul în fosta capitală a Bucovinei istorice. Va fi şi el încătuşat de grănicerii din Detaşamentul nr. 97 al Comisariatului Poporului pentru Afaceri Interne al U.R.S.S. Românului întemniţat, acuzat de „activitate de spionaj”, supus nesfârşitelor interogatorii şi torturii, i-a rămas doar „dialogul lăuntric cu inima” sa, obosită de atâta suferinţă şi nedreptate. După un an şi jumătate de chinuri, închide ochii pentru totdeauna la 24 februarie 1942, în închisoarea nr. 4 din localitatea Cistopilsk, Republica Tatarstan, Federaţia Rusă. Prin rugă şi curăţirea lăuntrică s-a îmbrăcat „în veşmântul isihast al cămăşii lui Hristos”.

La 21 septembrie, spre România se îndreaptă surorile Eugenia şi Maria Grincu din Cernăuţi. Prima era născută la 1914, iar a doua – în 1904. Ele, fiicele unui neam eroic, crescute în leagănul doinelor şi legendelor străbune, cu dorul de Ţară permanent aprins în piept şi cu caracterul unui curaj de cremene, nu puteau trăi cu umilinţă, îndurând teroarea bolşevică. Reţinute la graniţă, va primi fiecare câte 5 ani de lagăr, unde vor purta „Crucea lui Hristos”, care înseamnă „Suferinţă, Iubire, Adevăr, Credinţă, Demnitate, Jertfă şi Înviere”.

Peste trei zile, în direcţia „ţării din zare”porneşte ţăranca Casandra Balan din Pătrăuţii de Sus, fostul judeţ Storojineţ, născută la 1907, poseda studii primare. Nimereşte în mâinile staliniştilor, fiind privată de libertate pe un termen de 3 ani.

Tot trei ani primeşte şi Vasile Baziuc, locuitor al satului Broscăuţii Vechi, acelaşi judeţ, născut şi el în 1907, ţăran, neştiutor de carte, arestat la 29 septembrie.

A doua zi este reţinută de grănicerii sovietici muncitoarea Victoria Curpaţca, născută la 1906, în localitatea Darşoneşti, judeţul Suceava al României, neştiutoare de carte, care dorea să se întoarcă la baştină. Întemniţată într-un lagăr bolşevic de muncă corecţională, fiind prigonită şi persecutată în mod sălbatic, moare pe data de 4 ianuarie 1942.

În vara anului 1940, tânăra Elena Drehuţă, care a venit pe lume în 1920, în localitatea Baineţ, actualul judeţ Suceava, locuitoare a oraşului Cernăuţi, înaintează comisiei sovieto-române o cerere cu rugămintea ca organele sovietice de resort să-i permită să părăsească ţinutul „eliberat” în mod legal. Rugămintea ei a rămas fără răspuns şi fata este nevoită să caute alte mijloace de a trece hotarul instalat de bolşevici. Va fi arestată în ziua de 20 septembrie şi condamnată la 3 ani de detenţie. În România o aşteptau părinţii şi fraţii mai mici, inimile cărora continuau să „plângă în lumina dimineţii sau la ceas de noapte”.  

La finele primei luni de toamnă sovietică, Consiliul Comisarilor Poporului al Republicii Sovietice Socialiste Ucrainene şi Comitetul Central al Partidului Comunist (bolşevic) al Ucrainei adoptă hotărârea „Cu privire la stabilirea normelor de folosire a terenurilor agricole de către gospodăriile ţărăneşti din regiunile Akerman şi Cernăuţi”, conform căreia în „judeţele Akerman şi Ismail” fiecare gospodărie ţărănească avea dreptul să aibă în folosinţă proprie până la „20 hectare de pământ, în „ judeţele Cernăuţi şi Storojineţ” – până la 10 hectare, iar în „judeţul Hotin” – până la 7 hectare de pământ. În continuare, în hotărârea adoptată se menţiona că surplusurile de pământ care vor depăşi normele indicate, vor trece în posesia unui fond special, „pentru împroprietărirea ţăranilor fără pământ sau cu pământ puţin”. În aşa mod, puterea sovietică a decis să traducă în viaţă lozinca orânduirii bolşevice de ajutorare a „celor obidiţi”. Mai bine zis, împroprietărirea cu pământ a ţăranilor se făcea pe contul ţăranilor.

Pe data de 12 octombrie 1940, secţia de agricultură a comitetului regional Cernăuţi al Partidului Comunist (bolşevic) al Ucrainei a emis informaţia despre finalizarea muncii de împroprietărire a ţăranilor nevoiaşi, în care se sublinia că în cele 16 raioane existente la acea vreme (Chiţmani, Briceni, Zastavna, Noua Suliţă, Sadagura, Hotin, Hliboca, Cosmin, Storojineţ, Secureni, Lipcani, Vaşcăuţi, Chelmenţi, Vijniţa, Herţa, Putila), unde activau 378 de consilii săteşti, se aflau 1.503 de gospodării ţărăneşti, care nu aveau pământ, 20.031 – cu pământ puţin, cărora li s-a dat în folosinţă 15.354 hectare de terenuri arabile, 716 hectare de pădure.

Vom menționa faptul că în cele 26 de consilii săteşti, constituite în raionul Herţa, puterea sovietică a descoperit numai o singură gospodărie ţărănească, care nu avea pământ. Aceasta înseamnă că în materialul „Timp al marilor primeniri” din 1987, consacrat jubileului de 550 de ani de la prima atestare documentară a orăşelului Herţa, nu s-a reflectat adevărul. Reiese că în fostul Ţinut al Herţei nu erau „obidiţi”. Academicianul Iuri N. Afanasiev sublinia: „Falsificând trecutul, deformând conştiinţa şi consolidând o serie de mituri, istoria, ca şi organele de represiune, a distrus şi a constrâns; ea nu numai a avut de suferit, ci şi a contribuit direct la impunerea suferinţei”.

Odată cu primirea în folosinţă a terenurilor agricole, gospodăriile ţărăneşti din actuala regiune Cernăuţi vor fi supuse sistemului de cote obligatorii de livrare a cerealelor către stat. Acest sistem a fost transformat de către organele staliniste de represalii într-un instrument de ruinare şi distrugere a gospodăriilor ţărăneşti. Cota avea rol persecutoriu datorită măsurilor drastice, aplicate asupra gospodăriilor ţărăneşti în cazul neachitării obligaţiilor în natură, în termenul prevăzut de lege.

Astfel, la şedinţa comitetului raional Herţa al Partidului Comunist (bolşevic) al Ucrainei din 22 octombrie 1940 s-a semnalat faptul că satele Culiceni, Ţânteni, Molniţa, Beceşti, Lucoviţa, Slobozia şi Buda Mică nu îndeplinesc planurile de predare către stat a cotelor obligatorii de cereale. Conducerea organizaţiei raionale de partid i-a însărcinat pe preşedinţii consiliilor săteşti să mobilizeze activul amintitelor localităţi la luptă „cu acţiunile antistatale ale chiaburilor pentru a îndeplini planul de livrare a cerealelor până la data de 26 octombrie 1940”. Conform indicaţiilor primite, activiştii de partid şi comsomoliştii au tăbărât în casele locuitorilor, scoţând din poduri ultimul grăunte.

Batjocura şi samavolniciile „eliberatorilor” au născut proteste în rândurile românilor din Ţinutul Herţa. Ţăranii din satul Culiceni, fostul judeţ Dorohoi, Nicolae Chiţan, Constantin Chiţan şi Pintilei Andrieş „au protestat împotriva ridicării ultimului grăunte de către reprezentanţii organelor locale ale puterii de stat, motivând că au copii, care vor muri de foame fără de bucăţica de mămăliguţă ce li se ia cu forţa de la gură”. Toţi vor fi arestaţi de către organele sovietice de represalii în luna octombrie 1940, fiind acuzaţi de „agitaţie antisovietică”. Lui Nicolae Chiţan, în vârstă de 43 de ani, i-a rămas acasă soţia cu trei copilaşi. Pintilei Andrieş, la cei 37 de ani ai săi, a lăsat în pragul casei soţia cu trei copii minori. Constantin Chiţan, care avea numai 35 de ani, şi-a luat rămas bun pentru totdeauna de la soţie şi de la fiică, fiindcă a rămas să-şi doarmă somnul veşnic în pământurile străine ale Uralului.

Trecerea băştinaşilor din actuala regiune Cernăuţi peste linia de demarcaţie, trasată de sovietici la finele cireşarului, în toamna anului 1940 capătă un pronunţat caracter de masă. Bunăoară, în noaptea de 13 spre 14 octombrie, 17 tineri din Ţinutul Herţa au trecut în România. Acest fapt este dovedit de mărturiile lui Gheorghe Muraru din localitatea Bănceni, fostul judeţ Dorohoi, născut la 1922, cu studii primare, care s-a aflat în grupul românilor. Pe data de 13 octombrie, spre Patria istorică pornesc Gheorghe, Vasile şi Verona Avasâlchi din satul Godineşti, acelaşi judeţ. Primul era născut în 1918, al doilea – în 1921, iar ultima – la 1920. Peste cinci zile, în noaptea de 18 spre 19 octombrie, în direcţia frontierei apucă drumul 14 tineri, în componenţa cărora se aflau şase fete. Despre acest caz s-a aflat datorită relatărilor lui Dumitru Budeanu din Mogoşeşti, născut la 1916, cu studii primare. La 27 octombrie, către Ţara strămoşilor săi, pe care o iubeau cu toate fibrele sufletului omenesc, cu fiecare globulă de sânge, se îndreaptă alt grup de tineri din localităţile herţene, alcătuit din 8 persoane. În numărul lor vor intra: Ilie Amariţei, de 21 de ani, din localitatea Ştreanga, poseda studii primare; Vasile Andronic, născut la 1921; Ion Mihai, în vârstă de 21 de ani; Toader Bilic, născut în 1920; Toader Olaru, avea 20 de ani. Toţi patru au venit pe lume în pitorescul sat Horbova şi toţi posedau studii medii incomplete. Tot în Horbova erau născuţi Ion Ilie, în vârstă de 33 de ani, neştiutor de carte, şi Mihai Sarencu, un tânăr de 20 de ani, poseda studii primare. Cel de-al optulea, Ilie Romaniuc, a văzut lumina zilei la 1921, în localitatea Cotu-Boian (Boianivka), azi raionul Noua Suliţă, absolvent al şcolii primare.

În aceeaşi toamnă cu doina codrului de aramă, un grup de locuitori din satele Ostriţa, raionul Herţa, Ostriţa – Mahala, raionul Noua Suliţă, şi din suburbia oraşului Cernăuţi – Horecea Urbană, constituind peste 2 mii de oameni, a planificat trecerea în masă a frontierei sovieto-române. Născuţi în distinse familii de răzeşi bucovineni, crescuţi într-o atmosferă de tradiţii şi morală creştină, cu marele dor de libertate permanent în inimi, vrednicii fii ai neamului străbun nu se puteau împăca, asemenea semeţelor piscuri ale Carpaţilor milenari, cu situaţia de teroare bolşevică, instaurată în ţinut. Organizatorii acestei acţiuni au fost Grigore Medvidi, Ion Mihăilescu, Ştefan Ghiba, Florea Ghiba, Pavel Purici, Vasile Nicolaevici, Nistor Spindeac, Mihai Spindeac, Toader Budnic, Toader Predii, Grigore Guluţan, Dumitru Iutiş, Gheorghe Mihailiuc, Ion Toderean, Iacob Raţă, Nistor Florea, Ştefan Florea, Gheorghe Carp, Sain Guluţan, Toader Doroş, Gheorghe Ciubotaru, Ştefan Voronca, Ilie Voronca, Ion Ungureanu, Vasile Ungureanu, Ilie Constanciuc, Constantin Raţă.

Conform informaţiilor intrate în posesia Centrului de Cercetări Istorice şi Culturale din Cernăuţi, se poate menţiona că în toamna anului 1940, cu aceleaşi gânduri senine de a trece în România şi de a scăpa de „marea fericire” adusă de la Kremlin, trăiau şi numeroşi ucraineni.

Drept argument serveşte raportul din 30 octombrie 1940 al organizaţiei raionale de partid din Herţa, adresat comitetului regional Cernăuţi al Partidului Comunist (bolşevic) al Ucrainei, în care se relata: „În zona de frontieră de 800 de metri e foarte complicat să aduni porumbul, cartofii şi alte culturi târzii. Chiar strângerea roadei în mod colectiv întâmpină mari greutăţi. Astfel, în ziua de 25 octombrie, din grupul ţăranilor satului Tureatca, folosiţi la adunarea porumbului, au ieşit trei oameni şi au rupt-o la fugă spre frontieră. Unul dintre ei a fost ucis, altul, fiind rănit, a reuşit să treacă şi a nimerit în braţele grănicerilor români. O femeie, care era a treia, este reţinută. Ţăranii, care priveau, au început să discute cu grănicerii români”.

Locuitorii satului Tureatca sunt ucraineni. Totodată, în seara zilei de 17 noiembrie, un grup de locuitori din actuala regiune Cernăuţi, constituind peste 80 de oameni, majoritatea fiind de origine ucraineană, au trecut frontiera lângă localitatea Proboteşti din raionul Herţa. Ajungând pe teritoriul României, au desfăşurat Tricolorul, apucând drumul în direcţia oraşului Dorohoi...  (va urma )

Petru GRIOR, directorul Centrului de Cercetări Istorice şi Culturale din Cernăuţi

Agenția BucPress – www.bucpress.eu

foto: Semnarea Pactului Ribbentrop-Molotov /23 august 1939

Alte știri BucPress
Distribuie:
Vizualizări: 603


radio
Ascultă-ne Live
Descarca lista Winamp, iTunes Descarca lista Windows Media Player Descarca lista Real Player Descarca lista QuickTime Descarca lista web proxy Descarca lista tunein
Descarca lista Appstore Descarca lista Google Play
unnamed
Pentru dedicații:
e-mail: radio.cernauti@gmail.com

BucPress pe Facebook
Parteneri BucPress
Parteneri Media BucPress
AGERPRES • Actualizează lumea
Proiect realizat cu sprijinul:
Departmamentul pentru Romanii de pretutindeni Centrul media bucpress
Proiect finanțat de Secretariatul General al Guvernului – Departamentul pentru Românii de pretutindeni. Conținutul acestui site nu reprezintă poziția oficială a SGG–DRP.
© 2022 BucPress - Toate drepturile rezervate

Live Radio Cernăuți