Politică
Redactor: Marin Gherman
03 ianuarie 2022

Pagina de istorie: Acum 74 de ani Regele Mihai I părăsește România, silit de comuniști

Pagina de istorie: Acum 74 de ani Regele Mihai I părăsește România, silit de comuniști
03 ianuarie 2022

Pagina de istorie: Acum 74 de ani Regele Mihai I părăsește România, silit de comuniști

La 3 ianuarie 1948 Regele Mihai I a părăsit România silit de comuniști, slugile ocupanților ruși. Nimeni nu ştia pentru cât timp. 45 de ani însă, comuniştii au insistat că Mihai şi mama sa au plecat cu un tren plin cu aur şi alte lucruri de valoare.

Pe 3 ianuarie 1948 Mihai I pleca din gara Sinaia spre Lausanne (Elveția) cu un tren în care adunase câteva lucruri personale atent inventariate de comunişti şi păzite de oameni înarmați cu arme automate.

Zeci de ani, comuniştii au încercat să falsifice istoria şi au creat mitul că Regele a plecat cu nenumărate bogăţii, însă adevărul a ieşit ulterior la suprafaţă.

Filele din dosarul fostei Securităţi, făcute publice de CNSAS, demonstrează că în cazul Regelui Mihai, situaţia a fost cu totul alta.

În „Raportul asupra plecării Majestatii Sale, Regele Mihai”, dar publicităţii de CNSAS, s-a scris în detaliu despre momentul din 3 ianuarie 1948:  „Paza trenului era asigurată de circa 25 de agenţi de siguranţă sub conducerea Insp. Nicolski.

Fiecare uşă a vagonului era păzită de un agent şi un soldat cu armă automată. Între timp, în vagonul bucătăriei au fost încărcate un butoi cu brânză, saci cu cartofi, lăzi cu zahăr şi pachete de alimente. La ora 20.15 au sosit la gară Mihai cu mama sa şi Jaques Vergotti. La ora 20.30 trenul special a părăsit gara Sinaia, cu destinaţia Lausanne – Elveţia. Insp.Gl.Paraschiv se afla de două zile la castelul din Sinaia şi a făcut controlul bagajelor suitei ce urma să-l însoţească pe Mihai. Bagajele lui Mihai nu au fost controlate şi acesta a avut dreptul să aducă 12 valize ale sale, odată cu el, la gară. Din cele observate de noi, valizele au fost 30”, se arată în documentul Siguranţei.

Raportul consemnează şi un moment aparte: „La ora 19.35 când a sosit în gară Mircea Ioaniţiu, un elev de liceu care se afla sus pe şosea crezând că Ioaniţiu este Mihai, a strigat: «Trăiască Regele!». Elevul a fost imediat arestat de şeful Siguranţei şi, din informaţiile culese de la gardian, este fiul unui maior din fosta Gardă Regală”.

Istoricul Georgeta Filitti povesteşte că Regele avea o servietă în mână. Când a fost întrebat ce conţine, Regele a deschis-o: avea o pungă cu pământ românesc, înfăşurată în tricolorul ţării.

În exil, Regele Mihai a trebuit să lucreze ca orice om pentru a-şi întreţine familia. A fost  pilot şi broker, a ţinut legătura cu românii din diaspora şi a militat împotriva comuniştilor. Securitatea l-a urmărit neincetat,  până la Revoluţie.

Agenția BucPress – www.bucpress.eu

Alte știri BucPress
Distribuie:
Vizualizări: 412


radio
Ascultă-ne Live
Descarca lista Winamp, iTunes Descarca lista Windows Media Player Descarca lista Real Player Descarca lista QuickTime Descarca lista web proxy Descarca lista tunein
Descarca lista Appstore Descarca lista Google Play
unnamed
Pentru dedicații:
e-mail: radio.cernauti@gmail.com

BucPress pe Facebook
Parteneri BucPress
Parteneri Media BucPress
AGERPRES • Actualizează lumea
Proiect realizat cu sprijinul:
Departmamentul pentru Romanii de pretutindeni Centrul media bucpress
Proiect finanțat de Secretariatul General al Guvernului – Departamentul pentru Românii de pretutindeni. Conținutul acestui site nu reprezintă poziția oficială a SGG–DRP.
© 2022 BucPress - Toate drepturile rezervate

Live Radio Cernăuți