Politică
Redactor: Mirela Amarie
04 iunie 2021

Patru țări au acuzat Iranul de lipsă de acțiune în urma doborârii avionului ucrainean

Patru țări au acuzat Iranul de lipsă de acțiune în urma doborârii avionului ucrainean
04 iunie 2021

Patru țări au acuzat Iranul de lipsă de acțiune în urma doborârii avionului ucrainean

Canada, Suedia, Ucraina și Marea Britanie au trimis o declarație către Iran în legătură cu doborârea aeronavei companiei aeriene „International Airlines of Ukraine”, potrivit Ministerului de Externe al Ucrainei.

„Acțiunile și omisiunile Republicii Islamice Iran sunt o încălcare a dreptului internațional. Declarația aceasta afirmă că statele noastre, cetățenii și rezidenții lor la bordul zborului PS752 au suferit daune semnificative și ireparabile ca urmare a tragediei, iar Iranul trebuie să-și respecte angajamentele pentru a asigura repararea integrală a grupului de state”, se menționează în declarația comună.

Țările au formulat o serie de cereri care nu sunt exhaustive, inclusiv recunoașterea faptelor greșite și un raport complet asupra circumstanțelor care au dus la căderea avionului, scuze publice, returnarea obiectelor personale dispărute și furate ale victimelor, asigurarea că astfel de acțiuni nu vor fi permise în viitor, asigurarea transparenței anchetei penale pe baza statului de drept, precum și compensarea echitabilă pentru daunele materiale și morale cauzate victimelor și familiilor acestora, indiferent de naționalitate și într-o sumă compatibilă cu obligațiile Iranului în temeiul dreptului internațional.

„Facem apel către Iran să colaboreze pentru a stabili o dată pentru începerea oficială a negocierilor, pe care le vom desfășura cu bună-credință. Ca întotdeauna, ne solidarizăm cu familiile și prietenii victimelor catastrofei, care încă suferă o pierdere enormă”, se arată în comunicat.

Trebuie remarcat faptul că Afganistanul, care face parte din „coaliția” țărilor care negociază cu Iranul asupra avionului doborât, nu s-a alăturat declarației.

Vă reamintim vă, zilele trecute, respectiv 2-3 iunie, la Kiev, a avut loc a treia rundă de negocieri privind prăbușirea avionului companiei aeriene „International Airlines of Ukraine”, doborât lângă Teheran, în luna ianuarie 2020.

Agenția BucPress – www.bucpress.eu

Alte știri BucPress
Distribuie:
Vizualizări: 517


radio
Ascultă-ne Live
Descarca lista Winamp, iTunes Descarca lista Windows Media Player Descarca lista Real Player Descarca lista QuickTime Descarca lista web proxy Descarca lista tunein
Descarca lista Appstore Descarca lista Google Play
unnamed
Pentru dedicații:
e-mail: radio.cernauti@gmail.com

BucPress pe Facebook
Parteneri BucPress
Parteneri Media BucPress
AGERPRES • Actualizează lumea
Proiect realizat cu sprijinul:
Departmamentul pentru Romanii de pretutindeni Centrul media bucpress
Proiect finanțat de Secretariatul General al Guvernului – Departamentul pentru Românii de pretutindeni. Conținutul acestui site nu reprezintă poziția oficială a SGG–DRP.
© 2022 BucPress - Toate drepturile rezervate

Live Radio Cernăuți