Politică
Redactor: Leonid Parpauț
21 septembrie 2017

Presa ucraineană: ”Poroșenko la sesiunea ONU. Ce a omis preşedintele în discursul său... Legea învățământului?”

Presa ucraineană: ”Poroșenko la sesiunea ONU. Ce a omis preşedintele în discursul său... Legea învățământului?”

Scandalul din jurul Legii educaţiei ia amploare. Ieri, ministrul de Externe al Ucrainei a încercat să explice ministrului român de Externe că ucrainizarea totală a școlilor nu este îndreptată împotriva minorităților, ci, dimpotrivă, în favoarea lor – informează strana.ua

Nu se ştie dacă diplomatul român s-a lăsat convins,  dar Parlamentul României a adoptat o Declaraţie în care se solicită implicarea instituției prezidențiale a Ucrainei în soluționarea favorabilă a problemei prin retrimiterea legii pentru reexaminare şi sosirea unei delegaţii de deputaţi şi senatori români pentru a se întâlni cu omologii lor ucraineni.

În linii generale, rezoluția românească este „mai ușoară” decât cea maghiară, dar simplul fapt că două parlamente europene sunt preocupate de Legea ucraineană a educaţiei, este un exemplu concludent. Cu probabilitate, în curând şi Seimul polonez se va alinia la parlamentarii români şi maghiari..

Pentru a calma situaţia, ieri, la New York, şeful departamentului ucrainean de politică externă, Pavlo Klimkin a promis Comisarului european pentru politica de vecinătate și negocieri pentru extindere, Johannes Hahn că Legea educației, în mod obligatoriu, va fi supusă unei expertize în cadrul Consiliului Europei. În principiu, această știre ar fi trebuit să dezamorseze situația, dar potrivit unei informaţii difuzate, tot ieri, de agenţia Interfax, într-adevăr, Legea Învăţământului va fi înaintată Consiliului Europei, dar... după semnarea ei de președinte! Dacă informaţia corespunde adevărului, atunci va fi imposibilă o schimbare a situaţiei din jurul Legii educaţiei, reţine sursa citată.

Unica șansă este ca respectiva lege să fie retrimisă în Parlament cu veto-ul şi amendamentele propuse de preşedinte, pentru ca actualii parlamentari ucraineni să fie impuşi să voteze anularea ucrainizării totale a şcolilor.

În cazul promulgării de către Preşedintele Poroşenko, parlamentarii ucraineni din actuala legislatură nu vor vota modificările la Legea Educaţiei. Ceea ce înseamnă că Ucraina se aşteaptă la un război diplomatic practic cu toate ţările vecine, reţine strana.ua

BucPress

Alte știri BucPress
Distribuie:
Vizualizări: 1187

radio
Ascultă-ne Live
Descarca lista Winamp, iTunes Descarca lista Windows Media Player Descarca lista Real Player Descarca lista QuickTime Descarca lista web proxy Descarca lista tunein
Descarca lista Appstore Descarca lista Google Play
unnamed
Pentru dedicații:
e-mail: radio.cernauti@gmail.com

BucPress pe Facebook
Parteneri BucPress
Parteneri Media BucPress
AGERPRES • Actualizează lumea
Proiect realizat cu sprijinul:
Departmamentul pentru Romanii de pretutindeni Centrul media bucpress
Proiect finanțat de Departmamentul pentru Romanii de pretutindeni. Conținutul acestui site nu reprezintă poziția oficială a DRP.
© 2020 BucPress - Toate drepturile rezervate

Live Radio Cernăuți