Politică
15 ianuarie 2021

Președintele României s-a vaccinat anti-Covid

Președintele României s-a vaccinat anti-Covid
15 ianuarie 2021

Președintele României s-a vaccinat anti-Covid

Șeful statului român s-a vaccinat anti-covid în dimineața zilei de 15 ianuarie a.c.. „ Este o procedură simplă, nu doare. Vaccinul este sigur, eficient şi recomand tuturor vaccinarea”, a spus Klaus Iohannis, citat de RFI România.

Președintele Klaus Iohannis s-a vaccinat anti-Covid vineri dimineața la Spitalul Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila” din București, dând astfel startul etapei a doua a campaniei de vaccinare din România. Acțiunea a fost transmisă în direct de Administrația Prezidențială.

Șeful statului a primit prima doză a vaccinului în jurul orei 10.10, iar după 15 minute a ieșit la declarații.

„Tocmai m-am vaccinat. Este o procedură simplă, nu doare și vreau să subliniez că acest vaccin este sigur, este eficient și recomand tuturor vaccinarea. Vaccinarea, împreună cu respectarea măsurilor de restricție, ne vor scoate din pandemie”, a spus președintele.

De altfel, președintele a anunțat în urmă cu câteva zile că se va vaccina public vineri, pentru a marca debutul celei de-a doua etape a campaniei de vaccinare. El spune că ar fi dat un mesaj greșit dacă „s-ar fi băgat în față”.

Vineri începe la nivel național a doua etapă a campaniei de vaccinare din România, în care este inclusă populația la risc, reprezentată de adulții cu vârsta peste 65 de ani și de persoanele aflate în evidență cu boli cronice. De asemenea, în această etapă vor fi imunizați și angajați din instituții cheie ale statului.

Agenția BucPress – www.bucpress.eu

Material video


Alte știri BucPress
Distribuie:
Vizualizări: 338


radio
Ascultă-ne Live
Descarca lista Winamp, iTunes Descarca lista Windows Media Player Descarca lista Real Player Descarca lista QuickTime Descarca lista web proxy Descarca lista tunein
Descarca lista Appstore Descarca lista Google Play
unnamed
Pentru dedicații:
e-mail: radio.cernauti@gmail.com

BucPress pe Facebook
Parteneri BucPress
Parteneri Media BucPress
AGERPRES • Actualizează lumea
Proiect realizat cu sprijinul:
Departmamentul pentru Romanii de pretutindeni Centrul media bucpress
Proiect finanțat de Secretariatul General al Guvernului – Departamentul pentru Românii de pretutindeni. Conținutul acestui site nu reprezintă poziția oficială a SGG–DRP.
© 2022 BucPress - Toate drepturile rezervate

Live Radio Cernăuți