A eșuat și cea de-a 7-a tentativă a Comisiei electorale din Cernăuți cu privire la înregistrarea deputaților noi aleși din partea partidelor ”Echipa lui Mihailișin” și ”Orașul natal”.
S-a constatat că nu poate fi asigurat cvorumul de ședință. Potrivit președintelui comisiei electorael orășenești, Anastasia Simak, au fost înlocuiți 7 membri care nu au participat la ședințele anterioare, ceilalți 10 membri nu s-au prezentat la ședința anunțată. Comisia Electorală Centrală a dat indicații cu privire la înregistrarea deputaților nou aleși în Consiliul orășenesc Cernăuți până la 13 ianuarie.
Într-un comentariu pentru postul public de televiziune, președintele comisiei electorale, Anastasia Simak, a declarat despre intențiile sale de a fixa o data optimală pentru întrunire în ședință, dar nu poate numi o data concretă.
Vom reaminti că anterior candidatul pentru mandatul de deputat din partea ”Echipei lui Mihailișin”, Antonina Babiuk, a spus că înregistrarea este tergiversată în mod conștient pentru a nu fi admiși la lucrările sesiunii Consiliului orășenesc.
Agenția BucPress – www.bucpress.eu
![]() |
![]() |
Proiect finanțat de Secretariatul General al Guvernului – Departamentul pentru Românii de pretutindeni. Conținutul acestui site nu reprezintă poziția oficială a SGG–DRP. |