Politică
Redactor: Marin Gherman
07 septembrie 2021

Rusia a dispus ţinerea în arest pentru două luni a liderului tătarilor din Crimeea

Rusia a dispus ţinerea în arest pentru două luni a liderului tătarilor din Crimeea

Un tribunal din Crimeea a ordonat luni ţinerea în arest pentru 60 de zile a liderului tătarilor crimeeni, Nariman Jelialov, pentru presupusă implicare într-un atac asupra unui gazoduct din zona rurală, a relatat agenţia Interfax, citată de Reuters și Agerpres.

Jelialov, fost vicepreşedinte al Mejlis, organismul legislativ al tătarilor crimeeni scos în afara legii, a fost arestat la finalul săptămânii trecute, măsură condamnată de SUA şi Ucraina.

Duminică, cel puţin 50 de tătari crimeeni au fost arestaţi de forţele de securitate ruse în urma unor proteste desfăşurate în oraşul Simferopol împotriva ''percheziţiilor şi arestărilor ilegale'', potrivit comisarului pentru drepturile omului al parlamentului de la Kiev, Liudmila Denisova.

Naţiunile Unite au acuzat recent Moscova de arestări şi percheziţii arbitrare împotriva reprezentanţilor comunităţii tătarilor din Crimeea.

În 1944, aproximativ 200.000 de tătari crimeeni acuzaţi de cooperare cu Germania nazistă au fost deportaţi pe teritoriul actual al Uzbekistanului. Numeroşi tătari au boicotat referendumul din 2014 cu privire la anexarea Peninsulei Crimeea de către Rusia.

Agenția BucPress – www.bucpress.eu

Alte știri BucPress
Distribuie:
Vizualizări: 229


radio
Ascultă-ne Live
Descarca lista Winamp, iTunes Descarca lista Windows Media Player Descarca lista Real Player Descarca lista QuickTime Descarca lista web proxy Descarca lista tunein
Descarca lista Appstore Descarca lista Google Play
unnamed
Pentru dedicații:
e-mail: radio.cernauti@gmail.com

BucPress pe Facebook
Parteneri BucPress
Parteneri Media BucPress
AGERPRES • Actualizează lumea
Proiect realizat cu sprijinul:
Departmamentul pentru Romanii de pretutindeni Centrul media bucpress
Proiect finanțat de Secretariatul General al Guvernului – Departamentul pentru Românii de pretutindeni. Conținutul acestui site nu reprezintă poziția oficială a SGG–DRP.
© 2021 BucPress - Toate drepturile rezervate

Live Radio Cernăuți