Politică
25 septembrie 2020

Sondaj în Republica Moldova: Dodon și Sandu, în turul doi al alegerilor prezidențiale

Sondaj în Republica Moldova: Dodon și Sandu, în turul doi al alegerilor prezidențiale

Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri prezidențiale în R.Moldova, președintele actual, Igor Dodon, ar acumula cele mai multe voturi, aproape 31 la sută.

Șeful statului este urmat de fostul premier moldovean, Maia Sandu, liderul Partidului Acțiune și Solidaritate, cu peste 19 la sută din sufragii. Astfel, cei doi ajung în turul doi al alegerilor prezidențiale. Cel puțin asta arată datele unui sondaj realizat de Asociația Sociologilor și Demografilor din Republica Moldova.

Să spunem că, la 1 noiembrie, moldovenii sunt așteptați la urne să-și aleagă viitorul președinte. Până în prezent, în cursa prezidențială au fost înregistrați trei candidați. Dosarele depuse de Igor Dodon și Maia Sandu sunt în proces de examinare la Comisia Electorală Centrală, iar în perioada următoare autoritatea electorală va anunța dacă cei doi sunt admiși sau nu în cursă.

Potrivit sondajului, citat de RFI România, actualul șef de stat și fostul premier moldovean sunt urmați, la distanță mare, de liderul Partidului Platforma Demnitate și Adevăr, Andrei Năstase, și liderul Partidului Nostru, rusofilul Renato Usatîi, cu 6,8, și respectiv, 6,7 la sută din voturile alegătorilor. Candidata Partidului Șor, Violeta Ivanov, ar obține 5,5 la sută, iar candidatul Partidului Liberal Democrat din Moldova, Tudor Deliu ar obține 1,3 la sută din voturi. Pentru fostul primar, Dorin Chirtoacă, liderul Mișcării Politice Unirea, ar vota 1,1 la sută dintre cetățenii moldoveni.

Așadar, nici un candidat la alegerile prezidențiale se pare că nu va câștiga scrutinul din primul tur. Aceste date, spun sociologii, au fost obținute în condițiile în care aproape 26 la sută dintre respondenți susțin că nu au decis pentru cine să-și dea votul sau nu vor merge la urne.

Studiul relevă că peste 56 la sută dintre cetățenii moldoveni și-ar dori un bărbat în funcția de președinte și doar 30 la sută spun că o femeie merită această funcție, notează RFI România.

Să mai spunem că, aproape 50 la sută dintre cetățeni consideră că viitorul șef de stat ar trebui să fie politician, iar puțin peste 40 la sută cred că e loc de un tehnocrat.

Autorii studiului mai afirmă că, în jur de 65 la sută dintre respondenți au răspuns afirmativ când au fost întrebaţi dacă alegerea directă a preşedintelui ţării contribuie la soluţionarea problemelor importante ale societății. Între timp, aproape 10 la sută cred însă că situația se va complica.

Studiul ”Vox Populi” a fost realizat pe un eșantion de 1189 de persoane din 85 de localități, cu o marjă de eroare de 3 la sută. Datele au fost colectate în luna septembrie.

Cercetarea face parte din proiectul internațional ”Fenomenul solidarității sociale în R.Moldova și Ucraina: studiu comparat”. Comanditarii proiectului sunt Filiala ucraineană de Sud a Asociației Sociologice din Ucraina și Asociația Sociologilor și Demografilor din R.Moldova, citate de RFI România.

Agenția BucPress – www.bucpress.eu

Alte știri BucPress
Distribuie:
Vizualizări: 290
Разом, у безпеці! День європейської співпраці 2020


radio
Ascultă-ne Live
Descarca lista Winamp, iTunes Descarca lista Windows Media Player Descarca lista Real Player Descarca lista QuickTime Descarca lista web proxy Descarca lista tunein
Descarca lista Appstore Descarca lista Google Play
unnamed
Pentru dedicații:
e-mail: radio.cernauti@gmail.com

BucPress pe Facebook
Parteneri BucPress
Parteneri Media BucPress
AGERPRES • Actualizează lumea
Proiect realizat cu sprijinul:
Departmamentul pentru Romanii de pretutindeni Centrul media bucpress
Proiect finanțat de Departmamentul pentru Romanii de pretutindeni. Conținutul acestui site nu reprezintă poziția oficială a DRP.
© 2020 BucPress - Toate drepturile rezervate

Live Radio Cernăuți