Politică
Redactor: Marin Gherman
04 noiembrie 2021

Ucraina: Cinci miniştri, inclusiv cel al apărării, au fost înlocuiţi în cadrul unei remanieri a guvernului

Ucraina: Cinci miniştri, inclusiv cel al apărării, au fost înlocuiţi în cadrul unei remanieri a guvernului
04 noiembrie 2021

Ucraina: Cinci miniştri, inclusiv cel al apărării, au fost înlocuiţi în cadrul unei remanieri a guvernului

Ministrul apărării Andrii Taran şi alţi patru membri ai guvernului Ucrainei au fost eliberaţi din funcţie, în cadrul unei remanieri a executivului de la Kiev.

Parlamentul ucrainean a aprobat scrisorile de demisie a celor cinci miniştri.

Dintre cei 421 de membri ai legislativului de la Kiev, 341 au aprobat scrisoarea de demisie a lui Taran (66 de ani). Acesta era în funcţie din martie 2020.

Aceasta este a treia schimbare la conducerea Ministerului Apărării începând din 2019, când Volodimir Zelenski a devenit preşedinte al Ucrainei.

Portofoliul apărării va fi preluat joi de Oleksii Reznikov, până acum vicepremier responsabil pentru regiunile separatiste din estul ţării şi pentru peninsula Crimeea, anexată de Rusia în 2014.

De asemenea, au mai fost eliberaţi din funcţie încă doi vicepremieri şi ministrul mediului, Roman Abramovski.

Speculaţii despre o remaniere guvernamentală mai amplă la Kiev au circulat încă din vara acestui an. În luna iulie au fost numiţi noi lideri la nivelul forţelor armate şi al serviciilor secrete. În aceeaşi lună, ministrul de interne Arsen Avakov a părăsit executivul.

Unii analişti sunt de părere că preşedintele Volodimir Zelenski se desparte rapid de membri ai guvernului despre care el consideră că sunt critici faţă de politicile sale, notează AFP și Agerpres.

Agenția BucPress – www.bucpress.eu

Alte știri BucPress
Distribuie:
Vizualizări: 342


radio
Ascultă-ne Live
Descarca lista Winamp, iTunes Descarca lista Windows Media Player Descarca lista Real Player Descarca lista QuickTime Descarca lista web proxy Descarca lista tunein
Descarca lista Appstore Descarca lista Google Play
unnamed
Pentru dedicații:
e-mail: radio.cernauti@gmail.com

BucPress pe Facebook
Parteneri BucPress
Parteneri Media BucPress
AGERPRES • Actualizează lumea
Proiect realizat cu sprijinul:
Departmamentul pentru Romanii de pretutindeni Centrul media bucpress
Proiect finanțat de Secretariatul General al Guvernului – Departamentul pentru Românii de pretutindeni. Conținutul acestui site nu reprezintă poziția oficială a SGG–DRP.
© 2022 BucPress - Toate drepturile rezervate

Live Radio Cernăuți