Politică
Redactor: Marin Gherman
08 decembrie 2017

Ungaria a pus două condiții Kievului pentru „a debloca apropierea de UE”

Ungaria a pus două condiții Kievului pentru „a debloca apropierea de UE”

Dacă Ucraina va ține cont de două condiții, Ungaria nu va mai bloca apropierea Kievului de UE.  Aceste condiții se referă în mod direct la noua Lege a Educației și la drepturile minorității maghiare din Ucraina – notează BucPress cu referire la „Tyjdeni”.

Ungaria pune două condiții pentru a soluționa problemele cu Ucraina pe marginea Legii Educației. Despre aceasta a comunicat ministrul ungar de externe Peter Szijjarto la ședința Consiliului de miniștri ai OSCE, potrivit serviciului de presă al MAE al Ungariei. Aceste condiții sunt: „În primul rând, nu trebuie să fie încălcat nici un drept al minorității maghiare și în cel de al doilea rând, maghiarii din Transcarpatia trebuie să confirme dacă sunt de acord cu modificările legii”, a spus Szijjarto.

Recent Szijjarto a declarat că Ucraina nu şi-a îndeplinit obligaţiile faţă de NATO, încălcând grav drepturile minorităţilor prin adoptarea noii Legi a Educaţiei. Între obiectivele sale naţionale anuale, Ucraina a promis că va respecta şi dezvolta drepturile minorităţilor, dar adoptarea noii legi a educaţiei contrazice complet acest lucru, a subliniat şeful diplomaţiei ungare, în marja reuniunii miniştrilor de externe ai NATO care s-a desfăşurat marţi şi miercuri la Bruxelles.

Peter Szijjarto a dat asigurări că Ungaria "nu va sacrifica interesele etnicilor maghiari din Transcarpatia pe altarul niciunui joc geopolitic" şi că nu va accepta ca NATO să aprobe situaţia creată de statul ucrainean.

BucPress

 

Alte știri BucPress
Distribuie:
Vizualizări: 1128


radio
Ascultă-ne Live
Descarca lista Winamp, iTunes Descarca lista Windows Media Player Descarca lista Real Player Descarca lista QuickTime Descarca lista web proxy Descarca lista tunein
Descarca lista Appstore Descarca lista Google Play
unnamed
Pentru dedicații:
e-mail: radio.cernauti@gmail.com

BucPress pe Facebook
Parteneri BucPress
Parteneri Media BucPress
AGERPRES • Actualizează lumea
Proiect realizat cu sprijinul:
Departmamentul pentru Romanii de pretutindeni Centrul media bucpress
Proiect finanțat de Secretariatul General al Guvernului – Departamentul pentru Românii de pretutindeni. Conținutul acestui site nu reprezintă poziția oficială a SGG–DRP.
© 2021 BucPress - Toate drepturile rezervate

Live Radio Cernăuți