Președintele ucrainean Volodimir Zelenski s-a declarat ''încrezător'' cu privire la deblocarea în acest an a ajutorului din partea Fondului Monetar Internațional (FMI) pentru Ucraina, în pofida dezacordurilor existente, informează AFP, preluat de Agerpres.
"Sunt încrezător" că Ucraina va primi aceste fonduri înainte de sfârșitul anului, a declarat Zelenski pentru mass-media. "Contăm pe acești bani", a adăugat el, fără a oferi detalii cu privire la suma la care se cifrează acest ajutor.
FMI a aprobat în iunie 2020 un program de ajutor pentru Ucraina în valoare de 5 miliarde de dolari (4,4 miliarde de euro), cu o deblocare imediată a 2,1 miliarde de dolari, sprijin în fața pandemiei de coronavirus. Celelalte patru tranșe erau așteptate în 2020 și 2021, însă niciuna nu a fost deblocată din cauza încetinelii cu care au loc reformele în această fostă republică sovietică ce numără circa 40 de milioane de locuitori, una dintre cele mai sărace țări din Europa.
La mijlocul lui februarie, la finalul mai multor săptămâni de negocieri, FMI a declarat că așteaptă mai multe reforme din partea guvernului ucrainean, pentru a putea debloca a doua tranșă din ajutorul său.
"Suntem pe cale să construim o țară independentă, iar printre lucrurile cerute de partenerii noștri (...) există cele asupra cărora suntem de acord și altele asupra cărora nu suntem", a admis luni Zelenski, evocând mai ales reforma justiției, considerată foarte coruptă în Ucraina.
Potrivit experților, pentru Kiev este crucial să obțină o decizie favorabilă din partea FMI înainte de septembrie, când țara va trebui să efectueze plăți importante pentru a-și plăti datoria externă, scrie Agerpres, citată de Radio Cernăuți.
Agenția BucPress – www.bucpress.eu
![]() |
![]() |
Proiect finanțat de Secretariatul General al Guvernului – Departamentul pentru Românii de pretutindeni. Conținutul acestui site nu reprezintă poziția oficială a SGG–DRP. |