Portrete de război: „Am simțit chemarea inimii”. Povestea preotului transcarpatic devenit capelan al brigăzii 128

Preotul din  Mucacevo Andriy Alekseev, care este acum capelanul celei de-a 128-a brigăzi separate de asalt montan din regiunea Transcarpatică,. El a relatat pentru jurnaliștii de la Suspiline cum a decis să devină capelan, cum anume ajută și sprijină armata pe front.

— De ce te-ai hotărât să devii capelan al Brigăzii 128 Transcarpatice?

— Pentru a fi cineva în viață, este important să simți o chemare, aceasta se aplică tuturor sferelor activității umane. Sunteți medic, asistent medical, ofițer de poliție sau capelan. M-am decis  să devin capelan pentru că am simțit chemarea inimii de a lucra cu militarii. În brigadă era un post vacant de capelan, mi s-a propus, iar din aprilie 2019 lucrez în brigada 128.

— Cum susțineți militarii, care se află în prezent pe linia frontului?

— De când a început invazia pe scară largă la 24 februarie, de atunci am fost în repetate rânduri alături de apărătorii noștri, oriunde s-ar fi aflat, în estul și sudul țării noastre. În primul rând, îi susțin cu rugăciune. Îi cer Domnului pace și soldații să se întoarcă vii și sănătoși la familiile lor. Încerc să-i susțin moral, pentru că știu cât de greu le este să fie departe de familie, de muncă și după misiuni militare. Întotdeauna am diverse accesorii religioase pentru ei – cruci, mătănii, medalii, icoane, cărți de rugăciuni. Pentru un soldat este important ca el să fie amintit nu numai de rude și frați, ci și de biserică în persoana capelanului. Îi ajutăm cu diverse lucruri necesare: veste antiglonț, medicamente, detergenți, alimente, transport.

— Cum au perceput rudele și prietenii tăi faptul că ai devenit capelanul brigăzii 128?

— Rudele mele au înțeles alegerea mea și m-au susținut. Și le mulțumesc pentru asta. Deși au temeri și griji. Și asta e normal. Dar știu că dacă ești cu Dumnezeu, atunci nu ai de ce să te temi.

— Îți este greu să menții moralul armatei și cum o faci exact?

— Când sunt cu băieții în unități, încerc mereu să-i înveselesc și să-i sprijin prin rugăciune, slujirea lui Dumnezeu sau conversație privată. Privind la apărătorii noștri, le împărtășesc rezistența și curajul. Pentru că au trecut și trec prin „iadul războiului” și rămân curajoși și temerari. Aceștia sunt cu adevărat eroii vremii. A trecut aproape un an de când se desfășoară invazia la scară largă, băieții, deși obosiți, nu sunt învinși, pentru că ei susțin adevărul, pentru familiile lor și pentru noi, care suntem în spatele frontului. Ar trebui să-I  apreciem și să le mulțumim pentru asta. Și să ne rugăm lui Dumnezeu pentru biruință asupra vrăjmașului și ca apărătorii noștri să fie statornici și curajoși. Există o rugăciune bună pentru armată, care conține cuvintele: „Doamne, să fie mâine și să fie un zori de zile pașnic și de strajă să fie un curajos apărător al Ucrainei – un soldat ucrainean – să-l păzească cu credincioșie. Amin.”

— Cum îi tratează militarii pe capelani și s-a schimbat părerea lor după începerea unui război la scară largă?

— Au fost întotdeauna capelani în războaie. Prima mențiune a capelanului a fost Sf. Martyn Tursky, care, în timp ce călărea, și-a împărțit pelerina, care se numea „capella”, cu un sărac trecător. Din 2014, când a început războiul cu Rusia, capelanii sunt alături de armată. Și cei mai mulți dintre soldați se promovează pentru a avea capelani în armată. Pentru că principalul slogan al capelanului este „a fi aproape”. Nu doar în locurile de desfășurare permanentă, ci și atunci când au loc ostilități, ca acum la noi.