Regiunea Cernăuți își ia rămas-bun de la militarul Ivan Zozulia

Astăzi, 6 august, locuitorii regiunii Cernăuți își iau rămas-bun de la Ivan Zozulia, un militar căzut în luptă în războiul împotriva agresiunii ruse.

Potrivit Consiliului Regional Cernăuți, ceremonia de rămas-bun va avea loc la ora 12:00 în localitatea Baniliv.

Ivan Zozulia, soldat contractat al Brigăzii 3-a de asalt separat, a murit la data de 19 iulie, în apropierea localității Hrekivka, raionul Svatove, regiunea Lugansk. Era originar din satul Baniliv.

Apărătorul avea 22 de ani, împliniți în luna iunie.

În memoria militarului, în comunitatea Baniliv au fost declarate zile de doliu în perioada 5–7 august.

Alexandru Vasilachi

Donează pentru BucPress Cernăuți - sprijină jurnaliștii români din Ucraina