Serviciul de Securitate al Ucrainei a reținut în regiunea Odesa doi cetățeni ucraineni care au fost recrutați de inamic pentru a înregistra ilegal sisteme Starlink, subliniind că astfel de acțiuni constituie infracțiuni penale, informează Interfax-Ucraina.
Potrivit unui comunicat publicat marți pe canalul de Telegram al Serviciului de Securitate al Ucrainei, două persoane din Izmail – un bărbat de 36 de ani și o femeie de 28 de ani, ambii șomeri – au intrat „în vizorul” serviciilor inamice în căutarea unor „câștiguri ușoare”.
Investigația a arătat că reprezentanții statului agresor le-au oferit câte 30 de dolari pentru înregistrarea ilegală a fiecărui terminal Starlink folosit de militarii ruși. Cei doi au încercat să recruteze și alte persoane pentru a activa cât mai multe dispozitive, vizând în special persoane dependente de droguri din zonă.
Serviciul de Securitate a intervenit preventiv și i-a reținut. În timpul perchezițiilor, au fost confiscate telefoane mobile care conțineau dovezi ale colaborării cu inamicul, inclusiv corespondențe cu curatorii ruși, instrucțiuni pentru legalizarea terminalelor și modul de obținere a recompenselor.
Pe baza materialelor adunate, anchetatorii i-au informat pe reținuți despre suspiciunea de trădare de stat, conform art.28 alin.2 și art.111 alin.2 din Codul Penal al Ucrainei (trădare de stat săvârșită în condițiile stării de război, prin înțelegeri prealabile ale unui grup de persoane). Ambilor li s-a aplicat măsura preventivă a arestului. Măsurile au fost efectuate sub supravegherea procuraturii.
Serviciului de Securitate al Ucrainei avertizează că orice ajutor oferit inamicului rus pentru înregistrarea terminalelor Starlink constituie o infracțiune penală. Serviciul precizează că inamicul folosește atât anunțuri directe pe internet, cât și manipulări, prezentându-se drept militari ucraineni care „nu pot înregistra Starlink” pentru a solicita ajutorul cetățenilor.
Autoritățile îndeamnă populația să rămână vigilentă și să raporteze imediat astfel de cazuri prin chatbot-ul „Spali” al SBU, tel.: 0 800 501 482 Email: callcenter@ssu.gov.ua.
sursă foto: Serviciul de Securitate al Ucrainei / Telegram
Leonid Parpaut


