În prezent există o coliziune juridică privind accesul animalelor în spațiile publice
În Ucraina se pregătesc modificări legislative care vor permite rețelelor comerciale și localurilor de alimentație publică să primească animale în incintă fără riscuri juridice, inclusiv pe perioada temperaturilor scăzute. Anunțul a fost făcut de Ministerul Economiei, miercuri, 21 ianuarie.
Potrivit viceministrului economiei, mediului și agriculturii, Taras Vîsoțkîi, în prezent există o coliziune juridică: nu există o interdicție expresă privind accesul cu animale în locurile publice, iar regulile sunt stabilite de autoritățile locale. Pentru a elimina această incertitudine, statul inițiază modificări ale actelor normative.
„Am început deja consultări la nivelul Guvernului, al autorităților locale și al organizațiilor pentru protecția animalelor. Obiectivul nostru este să reglementăm clar condițiile de acces al animalelor în magazine și restaurante, inclusiv aspecte ce țin de amenajarea unor spații speciale pentru acestea”, a declarat Taras Vîsoțkîi.
El a adăugat că unitățile vor putea stabili, în mod independent, reguli clare și transparente privind prezența animalelor în incinte, în funcție de formatul și capacitățile fiecăreia.
Anterior, s-a relatat că, pe fondul înrăutățirii semnificative a condițiilor meteo și al gerurilor, în clădirile administrative ale Primăriei din Lviv a fost permis accesul animalelor fără stăpân.
Elvira Chilaru


