Departamentul Serviciului de Securitate al Ucrainei din regiune a anunțat că a identificat și reținut un locuitor din Cernăuți suspectat că a difuzat în mediul online informații privind amplasarea unei unități a Forțelor Armate ale Ucrainei.
Potrivit Serviciului de Securitate al Ucrainei, bărbatul ar fi încercat să provoace un conflict cu militarii în apropierea unei unități militare și, în același timp, și-ar fi transmis acțiunile în direct pe o rețea de socializare. În timpul transmisiunii, acesta ar fi filmat obiectivul militar și zona în care erau dislocați militarii ucraineni.
Deși militarii i-ar fi explicat că filmarea unor asemenea obiective, cu indicarea amplasării lor geografice, este interzisă, bărbatul și-ar fi continuat transmisiunea. Mai mult, acesta ar fi amenințat că va transmite coordonatele obiectivului pentru un eventual atac și i-ar fi îndemnat pe utilizatori să distribuie înregistrarea.
Potrivit Procuraturii din regiunea Cernăuți, bărbatul a filmat teritoriul unității, intrarea, gardul, vehiculele și persoanele aflate în zonă. În pofida avertismentelor militarilor de a opri filmarea, acesta și-ar fi continuat transmisiunea, iar videoclipul ar fi acumulat aproximativ 28.000 de vizualizări.
Câteva zile mai târziu, suspectul a revenit la aceeași locație și a realizat alte două transmisiuni în direct, în cadrul cărora a prezentat din nou obiectivul militar și zona din apropiere.
Bărbatului i-a fost adusă la cunoștință suspiciunea de comitere a infracțiunii prevăzute la art.114-2, alin.2, din Codul penal al Ucrainei (difuzarea neautorizată a informațiilor privind deplasarea, mișcarea sau amplasarea Forțelor Armate ale Ucrainei ori a altor formațiuni militare, dacă acestea pot fi identificate pe teren, iar informațiile nu au fost publicate în prealabil de Statul Major al Forțelor Armate, Ministerul Apărării sau alte autorități abilitate.)
Infracțiunea, comisă în condiții de stare de război sau de urgență, se pedepsește cu până la opt ani de închisoare. Suspectul se află în arest, iar ancheta continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor cazului.
Leonid Parpauț


