Cinci organizații internaționale vor să-și deschidă reprezentanțe în comunele din regiunea Cernăuți
Cinci organizații internaționale care ajută persoanele strămutate intenționează să deschidă birouri în comunele din regiunea Cernăuți.
Este vorba de Consiliul Danez pentru Refugiați, Înaltul Comisariat al Națiunilor Unite pentru Refugiați, Oficiul Națiunilor Unite pentru Coordonarea Afacerilor Umanitare, Organizația Internațională pentru Migrație «Action Against Hunger».
Despre coordonarea activității în regiunea noastră, reprezentanții organizațiilor menționate mai sus au discutat cu adjuncții șefilor Administrației Militare Regionale Cernăuți, Bogdan Kovaliuk și Irina Isopenko.
În special, ei au povestit despre ce asistență a fost deja acordată și care continuă să fie dată ucrainenilor strămutați în regiunea Cernăuți. Adică plăți în numerar, alimente, produse de igienă și multe altele.
De asemenea, s-a discutat despre gama de servicii oferite acestor persoane direct în comunitățile teritoriale din regiune.
Organizațiile internaționale studiază în prezent numărul și nevoile persoanelor strămutate. În consecință, ei își vor forma propriile birouri aici, iar activitatea lor va fi coordonată de Departamentul de Protecție Socială a Populației din Cernăuți al Administrației Militare Regionale Cernăuți.
Agenția BucPress – www.bucpress.eu
![]() |
![]() |
Proiect finanțat de Secretariatul General al Guvernului – Departamentul pentru Românii de pretutindeni. Conținutul acestui site nu reprezintă poziția oficială a SGG–DRP. |