Social
18 septembrie 2015

Comunitatea românească din Cernăuți – nemulțumită de situația din învățământ

Comunitatea românească din Cernăuți – nemulțumită de situația din învățământ

Problemele din sfera învățământului cu care se confruntă comunitatea românească din regiunea Cernăuți au fost puse în discuție în timpul întâlnirii liderilor societăților culturale româneşti cu guvernatorul regiunii şi conducerea direcției de învățământ.

În sala de conferințe a Administrației  Regionale de Stat Cernăuți liderii asociațiilor culturale au avut ocazia să pună întrebări directe guvernatorului Oleksandr Fişciuk, dar şi doamnei Oksana Paliiciuk, şeful Departamentului de învățământ şi ştiință al administrației locale. În cadrul discuțiilor, preşedintele Centrului Cultural Român „Eudoxiu Hurmuzachi” din Cernăuți, Vasile Tărâțeanu, membru de onoare al Academiei Române, a transmis conducerii regiunii o listă întocmită de comunitatea românească din Cernăuți, care a inclus principalele probleme ale românilor din zonă în sfera învățământului şi căile lor de soluționare.

Printre problemele menționate de liderii asociațiilor româneşti din regiune se numără reducerea numărului de şcoli cu limba română de predare, lipsa de manuale pentru elevi, calitatea proastă a traducerilor testelor pentru evaluarea finală a cunoştințelor elevilor în preajma admiterii la universități, necesitatea deschiderii unei grupe suplimentare pentru copiii vorbitori de limba română la Grădinița de copii nr. 1 din Cernăuți.

Doamna Alexandrina Cernov, directorul Editurii „Alexandru cel Bun”, membru de onoare al Academiei Române, a atras atenția conducerii regiunii, dar şi a rectorului Universității Naționale din Cernăuți asupra necesității deschiderii unei Facultăți Pedagocice cu limba română de predare, ceea ce va garanta însuşirea terminologiei specializate în limba română de către absolvenții universității din Cernăuți –  viitori profesori în şcolile cu limba română de predare.

La rândul său, guvernatorul regiunii a promis să studieze în detalii cerințele etnicilor români din Cernăuți. Părțile au convenit să transforme întâlnirea dedicată problemelor din sfera învățământului într-o conferință care să se desfăşoare în mod regulat

.La întâlnirea cu conducerea regiunii Cernăuți au mai participat: Vasile Bâcu, preşedintele Societății pentru cultură românească „Mihai Eminescu”, Nicolae Toma, redactor-şef al publicației „Zorile Bucovinei”, Ilie T. Zegrea, preşedintele Uniunii Scriitorilor din Cernăuți, Octavian Bivolaru, preşedintele Asociației „Golgota”, prof. dr. Ilie Popescu, prof. dr. Lora Bostan, dr. Marin Gherman, Vitalie Zâgrea, preşedintele Ligii Tineretului Român „Junimea”, Arcadie Opaiț, preşedintele Ligii pentru apărarea drepturilor omului, Iurie Levcic, Preşedintele Centrului Bucovinean de artă pentru Conservarea şi Promovarea culturii tradiționale româneşti, Arcadie Moisei, reprezentantul Centrului  Cultural Român „Eudoxiu Hurmuzachi”, Ion Broască, preşedintele Societăţii medicilor români "Isidor Bodea", Aurel Constantinovici, preşedintele Asociaţiei "Aron Pumnul" din Ucraina, directori de şcoli cu limba română de predare ş.a.

BucPress.eu

Alte știri BucPress
Distribuie:
Vizualizări: 987


radio
Ascultă-ne Live
Descarca lista Winamp, iTunes Descarca lista Windows Media Player Descarca lista Real Player Descarca lista QuickTime Descarca lista web proxy Descarca lista tunein
Descarca lista Appstore Descarca lista Google Play
unnamed
Pentru dedicații:
e-mail: radio.cernauti@gmail.com

BucPress pe Facebook
Parteneri BucPress
Parteneri Media BucPress
AGERPRES • Actualizează lumea
Proiect realizat cu sprijinul:
Departmamentul pentru Romanii de pretutindeni Centrul media bucpress
Proiect finanțat de Secretariatul General al Guvernului – Departamentul pentru Românii de pretutindeni. Conținutul acestui site nu reprezintă poziția oficială a SGG–DRP.
© 2021 BucPress - Toate drepturile rezervate

Live Radio Cernăuți