Elevii din regiunea Cernăuți vor marca „ultimul sunet” în regim online
Anul acesta, din cauza legii marțiale, instituțiilor de învățământ din regiunea Cernăuți li se recomandă să renunțe la careurile festive tradiționale dedicate încheierii anului de studii. Elevii și pedagogii sunt îndemnați să marcheze sărbătoarea „Ultimul sunet” în format online.
Despre acest lucru a anunțat Natalia Sacrier - șefa Departamentului de Învăţământ şi Ştiinţă din cadrul ARS Cernăuți.
Cu toate acestea, Sacrier spune că fiecare comună din ținut va decide în parte felul în care va fi organizat evenimentul festiv.
„Am discutat cu reprezentanții comunităților despre importanța asigurării securității. Ei s-au arătat destul de înţelegători cu privire la această chestiune. Prin urmare, nu are sens să desfășurăm în școli activitățile dedicate „ultimului sunet”, spune Sakrier.
Agenția BucPress – www.bucpress.eu
![]() |
![]() |
Proiect finanțat de Secretariatul General al Guvernului – Departamentul pentru Românii de pretutindeni. Conținutul acestui site nu reprezintă poziția oficială a SGG–DRP. |