Social
Redactor: Elvira Chilaru
28 octombrie 2020

Escrocherie în valoare de 2 milioane de grivne: documente false de însoțire a mărfii au fost depistate la punctul de control Tisa

Escrocherie în valoare de  2 milioane de grivne: documente false de însoțire a mărfii au fost depistate la punctul de control Tisa

Vameșii transcarpatici au găsit documente false asupra mărfurilor importate, ale căror preț a fost evaluat la 1.950.035,75 grivne.

Potrivit serviciului de presă al Serviciului Vamal de Stat din Transcarpatia, în urmă cu două săptămâni, șoferul unei companii a sosit  la punctul de control Tisa într-un camion DAF cu o semiremorcă KRONE.

„El a prezentat  documentele de însoțire a mărfii, unde se preciza, că transporta în semiremorca  KRONE schimbătoare  de căldură (un echipament de transfer termic)  într-o stare parțial dezasamblate, cu o valoare totală de 391.405,00 euro.

Expeditorul și vânzătorul mărfurilor era  o întreprindere străină, iar destinatarul și cumpărătorul era  o întreprindere ucraineană din Odesa.

„În timpul controlului vamal în  dosarul șoferului de camion, printre alte documente, s-au găsit declarații de export ale autorităților vamale italiene, conform cărora mărfurile sunt exportate din Uniunea Europeană la un preț de 450.000,00 euro, care a fost de circa 15 milioane grivne”, a declarat șeful adjunct al Departamentului  de combatere a infracțiunilor vamale al Serviciului vamal de stat, Victoria Helle. O inspecție detaliată a documentelor a arătat că mărfurile exportate de pe teritoriul Uniunii Europene costau  cu 1.950.035,75 grivne  mai mult decât prețul indicat în factura depusă la controlul vamal la postul vamal Tisa.

S-a stabilit că managerul de proiect al companiei daneze a întreprins acțiuni care vizează mutarea mărfurilor peste granița vamală a Ucrainei cu ascunderea de la controlul vamal, depunând autorității vamale ca bază pentru mutarea mărfurilor documente care conțin informații false despre expeditor și valoarea mărfurilor, se specifică în  protocolul întocmit  în conformitate cu partea 1 a articolului 483 din Codul vamal al Ucrainei, care prevede o amendă de 100% din valoarea mărfurilor și confiscarea acestora.

Agenția BucPress – www.bucpress.eu

Alte știri BucPress
Distribuie:
Vizualizări: 233


radio
Ascultă-ne Live
Descarca lista Winamp, iTunes Descarca lista Windows Media Player Descarca lista Real Player Descarca lista QuickTime Descarca lista web proxy Descarca lista tunein
Descarca lista Appstore Descarca lista Google Play
unnamed
Pentru dedicații:
e-mail: radio.cernauti@gmail.com

BucPress pe Facebook
Parteneri BucPress
Parteneri Media BucPress
AGERPRES • Actualizează lumea
Proiect realizat cu sprijinul:
Departmamentul pentru Romanii de pretutindeni Centrul media bucpress
Proiect finanțat de Secretariatul General al Guvernului – Departamentul pentru Românii de pretutindeni. Conținutul acestui site nu reprezintă poziția oficială a SGG–DRP.
© 2020 BucPress - Toate drepturile rezervate

Live Radio Cernăuți