Federația Moldovenească de Fotbal a organizat un turneu pentru copii la Cernăuți
Federația Moldovenească de Fotbal s-a alăturat Forului similar din Ucraina, contribuind la organizarea unui turneu de amploare cu participarea echipelor de copii refugiați în vestul țării vecine. Competiția, la care au participat peste 500 de copii, s-a desfășurat la Cernăuți. La turneu au participat și echipe din satele românești din ținut.
Special pentru acest turneu, FMF cu sprijinul UEFA a expediat săptămâna trecută un camion de 16 tone cu produse alimentare și cu 210 seturi de echipament sportiv, care a fost donat copiilor participanți.
De la începutul războiului din Ucraina FMF a ajutat fotbalul și copiii ucraineni. Forul de la Chișinău a organizat sejurul jucătorilor străini și a familiilor acestora de la cele 2 formații de top din Ucraina, Dinamo Kiev și Șahtar Donețk în Republica Moldova.
În colaborare cu Guvernul Republicii Moldova, FMF a ajutat la cazarea victimelor războiului. Timp de câteva săptămâni Complexul Sportiv "Futsal Arena FMF" din comuna Ciorescu a servit drept centru pentru refugiați. Sute de mame și copii și-au găsit adăpost în edificiile sportive ale FMF, unde au parte de hrană și toate condițiile de trai.
Totodată, FMF împreună cu Fundația UEFA pentru copii, a expediat anterior alte 2 camioane de mare tonaj cu produse alimentare, de igienă și medicamente pentru spitalele de copii din Ucraina.
Federația Moldovenească de Fotbal în parteneriat cu UNICEF, Centrul de caritate pentru refugiați, Fondul ONU pentru Populație (UNFPA), Direcția generală pentru protecția drepturilor copilului, Special Olympics Moldova, Sunshine au organizat câteva acțiuni social-sportive pentru copiii refugiați stabiliți la Chișinău.
![]() |
![]() |
Proiect finanțat de Secretariatul General al Guvernului – Departamentul pentru Românii de pretutindeni. Conținutul acestui site nu reprezintă poziția oficială a SGG–DRP. |