La Storojineț din regiunea Cernăuți sunt cusute veste antiglonț
Antreprenoarea Larisa Zvariciuk a deschis o secție în comuna Storojineț, unde coase veste antiglonț pentru armata ucraineană. Când femeia a aflat despre necesitatea militarilor, a amenajat localul și și-a cumpărat pe cheltuiala proprie echipament.
În cadrul secției au fost create aproximativ 30 de locuri de muncă, totodată antreprenoarea a oferit cursuri de cusutorie. Acum secția lucrează în două schimburi, coase trei mii de plăci pe zi, spune șeful secției Artur Melniciuk, potrivit UA Bucovina.
„Punem pâslă în despărțitura pentru armură ca soldatului să-i fie mai moale și mai confortabil într-o vestă antiglonț. Până acum am lucrat într-o firmă turcească din Cernăuți, dar după invazia la scară largă aceasta a fost închisă. Lucrez ca croitoreasă zece ani”, a spus angajata Valentina Vicovan.
Produsele finite sunt sortate și colectate câte 50 de bucăți. Pe lângă purtătoarele de plăci, lucrătorii marchează și decupează buzunare pentru vestele antiglonț.
Potrivit Larisei Zvarîciuk, urmează să predea purtătoarele pentru plăci companiei care produce veste antiglonț, care aprovizionează Forțele Armate la cererea statului.
Agenția Bucpress – www.bucpress.eu
![]() |
![]() |
Proiect finanțat de Secretariatul General al Guvernului – Departamentul pentru Românii de pretutindeni. Conținutul acestui site nu reprezintă poziția oficială a SGG–DRP. |