Social
Redactor: Elvira Chilaru
13 aprilie 2021

Magazinele, restaurantele și cafenelele și-au reluat activitatea în Transcarpatia

Magazinele, restaurantele și cafenelele și-au reluat activitatea în Transcarpatia

Regiunea Transcarpatia a părăsit zona „roșie” de carantină pe 11 aprilie, unde se afla din 8 martie, și a fost marcată cu  galben din spectrul culorilor carantinei.

De asemenea, datorită îmbunătățirii situației epidemiologice, Ukrzaliznytsia a reluat trenurile pe distanțe lungi către Transcarpatia.

Magazinele și cafenelele din Ujgorod au fost închise mai mult de o lună. Acum oamenii se întorc la muncă: șterg vitrinele, pregătesc măști și antiseptice pentru a primi vizitatori. Antreprenorul Oleksii Himineț spune, că este nevoie de până la 3 zile pentru ca magazinul său de ceasuri și bijuterii să fie pe deplin funcțional, deși clienții sunt deja deserviți.

Nivelul „galben” va permite să fie deschise  cafenelele  și restaurantele  de la 7 dimineața până la 24.00. Cu toate acestea, nu ar trebui să existe mai mult de 4 persoane la o singură masă, iar distanța dintre mese - nu mai puțin de doi metri. În această zonă, conform recomandărilor Ministerului Sănătății, este posibil să se organizeze evenimente de masă (culturale și sportive), dar cu o persoană la 4 metri pătrați, sălile ar trebui să fie pe jumătate pline. Cinematografele, teatrele și alte instituții culturale pot funcționa, dar dacă sala este plină cu până la 50%.

Olga Kirlyk, o vânzătoare, a stat acasă mai mult de o lună din cauza interdicției de a vinde produse nealimentare. Colegii ei nu au plecat încă la muncă.

"Și acum nu se vinde nimic, stau degeba, am  vândut marfă  pentru aproximativ 50 de grivne și atât. Am doar  nervi și atât.  Parcă spuneau la televizor că se permite  realizarea mărfurilor. Dar nu știu ce va fi", a spus Olga.

Cu 6 zile înainte de ieșirea Transcarpatiei din zona roșie a fost reluat  traficul regulat de pasageri. Transportul public din Ujgorod a început să funcționeze pe 6 aprilie.

Dar zona galbenă are limitele sale. Este interzis să vă aflați în stradă  fără acte, să vizitați instituțiile de învățământ dacă mai mult de 50% dintre elevi și pedagogi se află în autoizolare, să organizați evenimente de masă în instituțiile de învățământ cu participarea a mai mult de un grup (clasă) și în prezența spectatorilor.

Agenția BucPress – www.bucpress.eu

Alte știri BucPress
Distribuie:
Vizualizări: 238


radio
Ascultă-ne Live
Descarca lista Winamp, iTunes Descarca lista Windows Media Player Descarca lista Real Player Descarca lista QuickTime Descarca lista web proxy Descarca lista tunein
Descarca lista Appstore Descarca lista Google Play
unnamed
Pentru dedicații:
e-mail: radio.cernauti@gmail.com

BucPress pe Facebook
Parteneri BucPress
Parteneri Media BucPress
AGERPRES • Actualizează lumea
Proiect realizat cu sprijinul:
Departmamentul pentru Romanii de pretutindeni Centrul media bucpress
Proiect finanțat de Secretariatul General al Guvernului – Departamentul pentru Românii de pretutindeni. Conținutul acestui site nu reprezintă poziția oficială a SGG–DRP.
© 2021 BucPress - Toate drepturile rezervate

Live Radio Cernăuți