OMS: Cel puţin 3.000 de persoane au murit în Ucraina din cauza lipsei de tratamente
Cel puţin 3.000 de persoane au murit în Ucraina de la invazia Rusiei, deoarece nu au avut acces la tratamente pentru boli cronice, susţine şeful biroului pentru Europa al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS).
Până în prezent, OMS a documentat aproximativ 200 de atacuri în Ucraina asupra unităţilor de sănătate, iar puţine spitale funcţionează în prezent, a declarat Hans Kluge la o reuniune regională a celor 53 de state membre ale OMS.
„40% dintre gospodării au cel puţin un membru care are nevoie de un tratament pe care nu îl mai găseşte, ceea ce duce la un număr estimat de cel puţin 3.000 de decese premature”, a spus el, menţionând boli precum HIV/SIDA şi cancerul.
Matilda Bogner, şefa misiunii ONU de monitorizare a drepturilor pentru Ucraina, a declarat marţi că rata mortalităţii a crescut din cauza lipsei de acces la tratamente.
„Dreptul la sănătate a fost grav afectat în întreaga ţară", a spus ea. Spre exemplu, într-un subsol înghesuit al unei şcoli din Iahidne, 10 persoane în vârstă au murit pentru că nu era sigur să părăsească adăpostul, a declarat ea.
Oficialii OMS au declarat săptămâna trecută că strâng dovezi pentru o posibilă investigaţie privind crimele de război în cazul atacurilor pe care spune că le-a documentat din partea Rusiei.
Agenția BucPress – www.bucpress.eu
![]() |
![]() |
Proiect finanțat de Secretariatul General al Guvernului – Departamentul pentru Românii de pretutindeni. Conținutul acestui site nu reprezintă poziția oficială a SGG–DRP. |