Social
Redactor: Svetlana Pantea
29 aprilie 2021

Un tânăr orfan și-a cumpărat o casă în satul Horbova, regiunea Cernăuți, datorită fondurilor statului ucrainean

Un tânăr orfan și-a cumpărat o casă în satul Horbova, regiunea Cernăuți, datorită fondurilor statului ucrainean

Alexandru, un tânăr în vârstă de 18 ani, lipsit de tutela părintească, a primit din partea statului 371 mii de grivne, bani, din care şi-a cumpărat o casă în localitatea Horbova din comuna Ostriţa.

Casa este amenajată cu toate cele necesare pentru o viaţă confortabilă, astfel că tânărul va sărbători Învierea Domnului în propria casă.

Potrivit vice-guvernatorului regiunii Cernăuţi, Natalia Gusak, în anul 2020,  24 de copii orfani, lipsiţi de tutela părintească din nordul Bucovinei au primit bani din partea statului pentru a-şi cumpăra propria casă. “Pentru aceste nevoi, regiunea Cernăuţi a primit 14,5 milioane grivne subvenţii din Bugetul de Stat. Ulterior banii au fost distribuiţi între beneficiari de către o comisie specială. În prezent, 9 copii au reuşit să-şi cumpere propria casă”, a spus Natalia Gusak.

Alexandru este foarte mulţumit de casa pe care a reuşit să o cumpere chiar în preajma celei mai mari sărbători creştine, Învierea Domnului.

Amintim că, din anul 2019 procedura de asigurare a locuințelor pentru copiii orfani și copiii lipsiți de tutela părintească s-a schimbat. Dacă înainte casele pentru aceşti copii  erau cumpărate de autoritățile locale, acum fondurile din subvenția specială primită de regiune sunt transferate direct în contul acestor beneficiari. Aceștia trebuie să folosească această compensație pentru achiziționarea de locuințe în orice oraș al Ucrainei în termen de un an de la data primirii banilor către banca autorizată.

Agenţia BucPress  - www.bucpress.eu

Alte știri BucPress
Distribuie:
Vizualizări: 1999


radio
Ascultă-ne Live
Descarca lista Winamp, iTunes Descarca lista Windows Media Player Descarca lista Real Player Descarca lista QuickTime Descarca lista web proxy Descarca lista tunein
Descarca lista Appstore Descarca lista Google Play
unnamed
Pentru dedicații:
e-mail: radio.cernauti@gmail.com

BucPress pe Facebook
Parteneri BucPress
Parteneri Media BucPress
AGERPRES • Actualizează lumea
Proiect realizat cu sprijinul:
Departmamentul pentru Romanii de pretutindeni Centrul media bucpress
Proiect finanțat de Secretariatul General al Guvernului – Departamentul pentru Românii de pretutindeni. Conținutul acestui site nu reprezintă poziția oficială a SGG–DRP.
© 2021 BucPress - Toate drepturile rezervate

Live Radio Cernăuți