Studente ale Universității Naționale din Ujgorod, câștigătoare ale Turneului Național de Dezbateri privind reformele politice

Studentele de la Universitatea Națională din Ujgorod au obținut locul I la Turneul Național de Dezbateri privind reformele politice, desfășurat pe 23 decembrie 2025, pe platforma Zoom, în cadrul programului „Comunitatea Activă”, cu participarea elevilor și studenților din mai multe regiuni ale Ucrainei, potrivit Agenției BucPress din Cernăuți.

În competiția destinată echipelor studențești s-a impus echipa Meritus, formată din Nadia Sobol și Viktoria Petriuk, studente ale Facultății de Istorie și Relații Internaționale, specializarea „Relații internaționale”. Performanța confirmă nivelul ridicat de pregătire al echipei, care anterior câștigase și Turneul Regional de Dezbateri privind politica de tineret și activitatea civică, organizat la Ujgorod.

Turneul național a abordat o serie de teme actuale de politică publică, printre care finalizarea reformei administrației publice locale, organizarea alegerilor locale în condiții de lege marțială, extinderea competențelor consiliilor de tineret, investițiile în cultură și autonomia socială a tinerilor. Dezbaterile au pus accent pe argumentare, gândire critică și capacitatea participanților de a formula soluții coerente la provocările actuale ale societății ucrainene.

Elvira Chilaru

Donează pentru BucPress Cernăuți - sprijină jurnaliștii români din Ucraina