La solicitarea procurorului, un bărbat suspectat de incendierea lăcașului de cult din satul Palad-Komarivți, regiunea Transcarpatia, a fost arestat preventiv. Judecătorul de instrucție a dispus măsura arestării cu posibilitatea eliberării sub cauțiune, stabilită la suma de 242.000 de grivne.
Incidentul a avut loc în seara zilei de 16 iulie, în jurul orei 22:00. Potrivit anchetei preliminare, suspectul ar fi incendiat ușa de la intrarea în biserică și ar fi inscripționat un mesaj provocator cu vopsea neagră pe fațada clădirii. Cazul a generat un puternic ecou public.
În urma investigațiilor operative, polițiștii au identificat un localnic în vârstă de 28 de ani drept principal suspect.
Ancheta penală este în desfășurare, autoritățile încercând să stabilească toate circumstanțele faptei. Bărbatul este cercetat pentru încălcarea egalității cetățenilor în funcție de apartenența națională și convingerile religioase, precum și pentru distrugerea intenționată a proprietății prin incendiere (art. 161 alin. 1 și art. 194 alin. 2 din Codul penal al Ucrainei).
Măsurile de documentare au fost realizate de procurorii Parchetului raional Ujgorod, în colaborare cu Direcția Investigații Criminale a Poliției Transcarpatia și Serviciul de Securitate al Ucrainei din regiune. Ancheta este efectuată de către polițiștii Biroului raional Ujgorod al Direcției Regionale a Poliției.
Elvira Chilaru


