Tinerii medici din Ucraina pot primi câte 200.000 de grivne de la stat – termen limită 10 octombrie

Ministerul Sănătății din Ucraina anunță că medicii care și-au încheiat în acest an stagiatura și aleg să lucreze în localități rurale sau pe teritoriile de frontieră și de război pot solicita o plată unică de 200.000 de grivne.

Pentru a beneficia de sprijin, tinerii specialiști trebuie să se angajeze într-un spital public sau comunal, pe o perioadă de cel puțin trei ani, și să depună actele necesare la instituția de învățământ unde au absolvit stagiatura. Cererile pot fi depuse până la 10 octombrie 2025.

Programul guvernamental este menit să susțină cadrele medicale care își încep cariera în comunități cu deficit de personal și va fi valabil pe durata legii marțiale, cu posibilitatea de prelungire.

Elvira Chilaru

Donează pentru BucPress Cernăuți - sprijină jurnaliștii români din Ucraina