Transcarpatia implementează reforma învățământului liceal: trei instituții devin pilot

Începând cu 1 septembrie 2026, trei licee din Transcarpatia se vor număra printre primele din Ucraina care vor aplica modelul școlii cu profil. Este vorba despre: Liceul din Ujgorod „A. Voloșin”; Liceul „Apșa” din Apșa de Jos (comunitatea teritorială Solotvino/Slatina); Liceul multilateral nr. 1 „Ivan Magula” din Hust.

În aceste instituții, elevii și elevele vor putea alege unul sau mai multe profiluri de studiu – STEM, lingvistic-literar, social-umanist – pentru aprofundarea disciplinelor, precum și materii și cursuri integrate adaptate intereselor și obiectivelor lor educaționale.

Totodată, cele trei licee vor beneficia de finanțare de stat în cadrul subvenției „Noua Școală Ucraineană”, destinată dotării sălilor de clasă și laboratoarelor conform standardelor moderne.

Autoritățile regionale mulțumesc Ministerului Educației și Științei pentru sprijinul acordat și pentru oportunitatea de a îmbunătăți calitatea educației în Transcarpatia, creând condiții eficiente de învățare pentru tineretul școlar.

Elvira Chilaru

Donează pentru BucPress Cernăuți - sprijină jurnaliștii români din Ucraina