Transnistria vrea să fie „suverană”, acuză Republica Moldova de „genocid” și „roagă” Moscova să îi vină în ajutor
Congresul convocat la Tiraspol a votat miercuri o rezoluţie în care susţine teza suveranităţii regiunii şi cere ajutor Moscovei în acest sens, acuzând Republica Moldova de „genocid”, potrivit postărilor de pe canalele oficiale de Telegram ale separatiștilor, relatează News.ro.
Potrivit unui draft al rezoluţiei, care circula anterior pe canalele Telegram, Congresul al VII-lea a decis „să se adreseze” Consiliului Federaţiei şi Dumei de Stat a Rusiei, cele două camere ale parlamentului rus, „cu rugămintea de a întreprinde măsuri în vederea protejării Transnistriei în condiţiile amplificării presiunilor din partea Moldovei”.
Tiraspolul argumentează că se adresează Moscovei, dat fiind că pe teritoriul Transnistriei locuiesc peste 200 000 de cetăţeni ai Federaţiei Ruse, precum şi „avându-se în vedere experienţa pozitivă a Rusiei de pacificator la Nistru şi statutul său de garant şi mediator în procesul de negocieri în problema transnistreană”.
Rezoluţia, adoptată în unanimitate, nu precizează în ce mod ar urma să intervină Rusia pentru „a ajuta Transnistria”, dar este de remarcat că nu solicită o alipire la Federaţia Rusă. De altfel, discursurile oficialilor care au luat cuvântul la congres s-au axat mai mult pe sublinierea independenţei regiunii şi nu ar fi adus în discuţie o unire cu Federaţia Rusă.
„Transnistria va lupta cu perseverenţă pentru propria identitate, drepturile şi interesele poporului transnistrean şi nu va refuza să le apere, indiferent de orice formă de şantaj şi presiune externă”, se spune în rezoluţia adoptată.
„Doar suveranitatea Transnistriei este o condiţie inalienabilă şi fundamentală pentru apărarea identităţii distinctive şi a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale poporului nostru multinaţional, consacrate de principiile de bază ale dreptului internaţional şi de prevederile Cartei ONU” – se arată în document.
Liderul Transnistriei acuză Rep. Moldova de „genocid”
În discursul său de la Congres, liderul regiunii, Vadim Krasnoselski, a acuzat Chişinăul de „genocid”. El a numit patru forme de „genocid” împotriva Transnistriei care au avut loc în ultimii 30 de ani: strangularea economică, distrugerea fizică a unei părţi a poporului, negarea protecţiei juridice, încercarea de a impune cu forţa limba.
„Moldova foloseşte în mod tradiţional dificultăţile globale pentru a dezavantaja Transnistria. Acest lucru este valabil pentru prăbuşirea Uniunii Sovietice la vremea sa, este valabil pentru pandemie, este valabil pentru ostilităţile din Ucraina”, a acuzat liderul transnistrean, Vadim Krasnoselski.
Toţi vorbitorii, ale căror discursuri au fost parţial postate în presa oficială a Tiraspolului, între care Alexandru Korşunov, preşedintele aşa- zisului „soviet suprem” (parlamentul local – n.r.) şi vicepreşedintele „sovietului” Galina Antiufeeva s-au axat pe pretinsa „criză umanitară” şi probleme pe care le are regiunea transnistreană în activităţile de import-export.
Vitali Ignatiev, aşa-zisul ministru de externe al Transnistriei, a calificat presiunea exercitată de Moldova asupra Transnistriei drept fără precedent. El a amintit de „legea privind separatismul” elaborată de Chişinău şi a invocat presupuse încălcări masive ale drepturilor transnistrenilor.
„Autorităţile moldoveneşti îşi dau seama că noi avem o identitate diferită. Sarcina noastră este să aducem acest adevăr în faţa comunităţii mondiale”, a declarat Vitali Ignatiev, considerat unul dintre oficialii cei mai pro-ruşi de la Tiraspol.
„Identitatea transnistreană este fundamentul pentru depăşirea cu succes a furtunii geopolitice”, a spus el, menţionând combinaţia de factori externi „puternici”- instabilitatea geopolitică, criza „provocată în mod artificial” a formatului 5+2 şi presiunea socială şi economică fără precedent din partea Moldovei. Potrivit lui, în astfel de condiţii, unitatea şi consolidarea sunt mai importante ca niciodată pentru poporul şi „statul” transnistrean.
Așa-zisul ministru de externe al Transnistriei a vorbit de „păstrarea suveranității”
Responsabilul cu relaţiile externe ale regiunii le-a cerut delegaţilor să sprijine eforturile de păstrare a suveranităţii Transnistriei şi de asigurare a păcii şi securităţii prin mijloace diplomatice.
„Transnistria este un teritoriu destul de mic, cu o populaţie de o jumătate de milion de oameni. Cu toate acestea, există multe state în lume mai mici decât al nostru. Este greu de găsit un astfel de stat în lume, care ar avea motive istorice, juridice şi politice atât de impecabile pentru independenţa sa. Dar comunitatea internaţională nu a încercat niciodată să se concentreze în mod serios pe obţinerea unei reglementări juste şi paşnice a conflictului”, a reproşat el.
Alexandru Korşunov, preşedintele Sovietului Suprem al regiunii, a declarat că forul convocat, Congresul deputaţilor de toate nivelurile, este o formă unică de reprezentare populară, iar congresele au fost convocate în cele mai dificile momente.
Discursuri ca în perioada sovietică la Tiraspol
„Astăzi ne aflăm din nou în faţa unei provocări. Autorităţile moldoveneşti folosesc din nou economia ca mijloc de presiune politică”, a acuzat el enumerând nemulţumirile: O serie de întreprinderi care angajează sute de oameni sunt forţate să se oprească astăzi. Taxele nejustificate ale Moldovei împotriva Transnistriei au dus la pierderi bugetare. Moldova blochează importul de medicamente în Transnistria din ţările CSI. Oamenii au resimţit deja creşterea preţurilor şi lipsa medicamentelor. Interzicerea importului de echipamente medicale depăşeşte înţelegerea umană. Moldova încalcă drepturile fundamentale ale omului consacrate în documentele internaţionale. „Facem apel la partenerii noştri internaţionali pentru a preveni transformarea Transnistriei într-un ghetou al secolului XXI”, a cerut el.
„Cred că astăzi va fi elaborat un apel, o rezoluţie pentru ca aceste probleme să fie rezolvate. Este vorba de viaţa oamenilor noştri, a întregii ţări. Fiecare dintre noi are obligaţii faţă de alegătorii săi. Înţelegem că aceasta este viaţa statului nostru. Înţelegem că se face totul pentru a ne împinge în câmpul constituţional al Republicii Moldova. Toată lumea înţelege consecinţele acestui lucru, cât de inacceptabil este pentru noi”, a adăugat el.
Preşedintele consiliului municipal din Tiraspol, Vadim Doni, a propus ca declaraţia finală a congresului să fie trimisă organizaţiilor de autoguvernare locală din Rusia şi Europa.
„Este necesar să se atragă atenţia organizaţiilor internaţionale asupra acţiunilor Chişinăului, care duc la încălcarea drepturilor omului în Transnistria”, a spus el. La cel de-al VII-lea Congres al aleşilor de toate nivelurile din Transnistria au participat, potrivit autorităţilor, 620 de delegaţi din cei 632 de aleşi ai regiunii. Cei mai mulţi au fost aleşi din diverse localităţi – 381 de delegaţi.
Urmăriți-ne pe Telegram